Multumesc!

As alege un subiect aiurea si as scrie de data aceasta la intamplare asa cum o fac tinerii ziaristi din ziua de astazi, iar dupa ce termin ii dau un titlu de prost gust si cred ingamfat ca am facut treaba adevarata. Daca acum ceva timp presa sportiva din Romania publica articole cum o fi, e timpul parca sa se schimbe ceva totusi si sa se cantareasca oarecum cat de cat inainte ceea ce va fi postat, nu de alta, dar risca sa devina un puternic formator de opinie eronat. Sunt atat de putini profesionisti si in ale scrisului, incat ar trebui sa ma bucur ca cei ce scriu oleaca ar trebui apreciati si nu huliti. Dar asta sa o faceti voi, consider ca atata timp cat scrii o poti face si bine si cat mai constructiv posibil. Iar daca vorbim de tenis, parca se pot articula mai mult de cateva propozitii de tip subiect-predicat-rezultat inregistrat si mai adaug simplu: scrieti adevarul, nu doar o parte cosmetizata de un anume personaj cu timp liber limitat.

Trec repede peste in speranta ca se vor schimba lucrurile pe viitor, desi ma indoiesc ca vrem sa se intample asta.

Dar sincer multumesc desteptilor care au inventat acest manifest online in care pot directiona ganduri si tot felul catre cine citeste macar titlul fiecarui post. Macar asta se poate contabiliza ca si progres uman romanesc si nu ma refer la ce scriem, ci la faptul ca avem acces sa scriem din moment ce pe pasaport scrie in continuare cetatean roman.

Am scris sus la titlu ceva, insa am fost un pic zgandarit de ceva stiri citite in presa online de specialitate, astfel ca nu m-am putut abtine sa nu dau cu ceva bulgari de cerneala in meseriasii stiloului ziaristic, dar vreau intr-un final sa scriu despre ce anume “multumesc” si mai ales cui “multumesc”.

Multumesc din tot sufletul unui izvor nesecat de bucurie si zambet, unei fantani de speranta si binedispunere ce astazi a reusit sa ma tintuiasca locului cu gura deschisa pentru cateva zeci de minute. Au trecut inca alte minute bune intr-un drum spre autogara Rahova din Bucuresti si tot ce am putut face a fost sa dau send la un mesaj catre celalalt gura-masca, pentru ca daca nu am reusit sa scriu detalii, am fost doi surprinsi extrem de placut in acelasi moment de catre aceeasi sursa generatoare de pozitivism…

Daca 90% din cei ce sunt ajutati in tenis nu recunosc ca a fost asa, raman cei 10% care mentin asta dar iti dau si teapa financara. Multi uita ca au trecut prin clipe de foc, trec puntea si apoi intreaba: “Cu ce m-ati ajutat? Era datoria dv de a face asta si cu asta basta si la revedere, fraiere!” Suna dur, dar asa suna realitatea.

In acest tipar de oameni sunt fericit ca o minte de copil iti demonstreaza uneori ca sacrificiile facute si ajutorul acordat sunt rasplatite: cu laude; financiar; cu tot ce vrei.

Unii se ascund si nu mai dau nici un semn de viata, unii inventeaza scuze ce aduc sincer a acuze, unii dau vina pe orice, unii te injura, unii te arata cu degetul, unii insa te mai si apreciaza. Si asta conteaza parca atunci cand faci bine.

A fi platit de parinti este intalnit zilnic. A fi felicitat se mai intampla, nu mereu, dar se intampla. A ti se acorda prime este un obicei uitat de toti, dar exista cateodata. A ti se telefona de ziua de nastere, a ti se da cadouri cu diferite ocazii, a face cinste cu o masa…mai vezi. Dar rar si aproape imposibil de rar vezi ca un premiat sa imparta premierea cu cei ce au sprijinit la greu. De fiecare data vezi cum banutii sunt luati si cum e si normal ei isi urmeaza drumul lor viitor stabilit de sportivul premiat.

Rar insa apuci ca intr-o viata de om sa fii oprit si premiat de buna voie din banutii castigati de premiat pentru ceva ce ai facut “ca asa era datoria”. Incredibil, dar asa este sa fie intr-un colt de lume…

Un gest cat o mie de cuvinte la care acum am puterea sa spun, intr-un final: “Multumesc Andreea Iova!”