Agitatia zilnica a intrat intr-un moment minunat de beatitudine tradus simplu intr-un moment de respiro … Pentru cateva zeci de minute am uitat de tot stress-ul zilnic si am ras cu pofta la serbarea de sfarsit de an a nepotelului meu Daniel.
Scriu despre asta pentru ca uneori intram atat de adanc in problemele existentiale incat uitam cat de frumoase sunt momentele petrecute alaturi de cei dragi, iar ce e cel mai grav, rostim invariabilul “nu avem timp”, dar cel mai mult ca pentru prima data mi-am adus aminte de vremurile copilariei mele alaturi de zapacitul Lau, vazand-ul pe pe baiatul lui cum a ignorat toate indicatiile date de educatoare…asta in sens pozitiv, dansand, zbenguindu-se, gesticuland…
M-am binedispus si mi-am incarcat bateriile cat pentru un concediu lunar, iar aceste lucruri depind iata de cei ce au acces la izvorul nesecat numit inima.
Bravo Daniel si multumesc!
Cu drag,
Categories