Heidelberg si Gerxeim le pot declara, fara modestie, sinonimele linistii eterne sau a comuniunii reale cu natura si ele NU sunt mituri, ci orasele aflate undeva in zona rurala a Germaniei. Aflat pentru cateva zile intre cele doua asezari umane, mai precis seara la Gerxeim si ziua la Heidelberg, am constatat cu o oarecare curiozitate ca, de exemplu, in trafic, biciclistii au prioritate in fata masinilor ( apropo, pe nemti nu ii facem la masini decapotabile sau modele noi, dar cred ca la editii speciale romanasul are Hamman in curte inaintea neamtului ), iar si mai mult, au bucatica lor de asfalt pe care pot circula, fie ei tot ce inseamna calatori pe doua roti, biciclisti, motociclisti, etc… Una din marile victorii de prestigiu, daca pot spune asa a fost in momentul in care am observat ca un sir apreciabil de masini mergea in spatele meu si al Andreei in dreptul unei strazi ingustate, toti asteptand cuminti ca noi sa pedalam in letargia noastra si fara a auzi macar un mic claxon. Oau, cred ca suna a civilizatie rutiera, dar mai mult a civilizatie linistita, nu-i asa?
In acest mic periplu am mers destul de mult cu bicicleta pentru ca asta era cu adevarant fascinant si in acelasi timp facil, iar ceea ce a fost si izbitor de transant s-a numit natura. Sub toate formele ei. Natura pura, natura linistita, natura curat si frumos mirositoare. Aerul placut racoritor a umplut plamanii injectati de seva bucuresteana in fiecare moment, asta fie ca vorbim de mijlocul orasului sau varful de deal unde somnul de seara a avut loc. Minunat, de vis, dar in acelasi timp real si posibil in zilele noastre.
Mersul cu masina, in micile momente cand am apelat la acest mijloc de locomotie modern, a fost un simplu joc de atentie distractiva, cu greu putand fi posibil sa gresesti macar pentru o secunda drumul sau banda de urmat in continuare, pentru ca totul era semnalizat dinainte… bineinteles ca si pista de biciclisti… 🙂
Nu sunt un fan Germany, dar atunci cand vom cumpara o pereche de adidasi pe care sa ii folosim la mers si alergare timp de aproape o saptamana si ei sa fie la fel de curati ca in momentul in care i-am luat din magazin sau sa mergem pe strada cu bicicleta fara a fi claxonati la greu… putem spune ca am avansat.
Linistea civilizatiei a fost un simptom ciudat de placut simtit, atentionand inca o data, daca mai era cazul ca, intr-un colt de lume a trai inseamna si drepturi, nu numai obligatii…
“It’s a matter of choice” intr-un final pentru fiecare, dar parca intr-o viata de om putem cere ca romani macar un singur drept: sa avem dreptul sa traim?
Cu drag,