Nu voi putea intelege niciodata de ce sunt persoane din echipa unui sportiv care atunci cand sunt intrebate de starea/programului sportivului raspund la plural. Adica ceva de genul:
Eu: “ce face Ovidiu?” (Ovidiu fiind un nume de sportiv, pentru a nu ma da de gol);
El: “e bine, a jucat ceva puncte si dupa amiaza facem un antrenament mai usor”.
Foarte frumos sau mai bine zis inteleg ca intreg procesul de pregatire este nu numai opera celui in prim plan. Insa la intrebarea despre mere nu prea merge sa raspunzi despre pere, mai ales ca nu prea intereseaza pe nimeni mai mult decat informatiile despre personajul principal.
La modul general si sub forma de concluzie, nu am nimic impotriva acestui lucru, insa e ca si cum ai spune dupa un meci castigat de sportivul antrenat:
Eu: “Felicitari pentru victoria lui Ovidiu!”
El: “Multumesc, am jucat bine, mai ales in setul 2!”
Ceea ce suna un pic mai mult decat … prea mult!
Cu drag,
One reply on “La simplu ‘n doi”
bine observat si….de acord…e un pic prea mult! Asta denota implicarea celorlalti, dar si de foarte multe ori dependenta sportivului ce ceilalti. Dependenta este sabie cu doua taisuri la sportivi: pe de-o parte, fireste fara ajutorul unei echipe de specialisti sportivul nu are cum sa pregreseze. Pe de alta parte exista riscul ca sportivul sa se “confunde” cu ceilalti, sa joace tensi pentru ceilalti (noi) si nu pentru el insusi. Se prea poate ca in unele situatii, micile asperitati din echipa, nemultumirile celorlalti in ceea ce-l priveste se le preia, sa fie si el nemultumit de el insusi si de jocul ui……si in cele din urma fireste sa-i scada prestatiile pe teren.