Tenisul este un sport despre care se spune ca poate fi jucat pentru o viata. Sau intr-o viata de om, zilnic, indiferent de varsta, nivel sau conditie sociala … sigur, cu un mic amendament: ca totusi nu este un sport facil de practicat datorita aspectelor financiare ce ingreuneaza accesul.
Intr-un joc sportiv in care antrenamentul si competitia sunt o combinatie ingenioasa ce asigura succesul, organismul uman isi depaseste limitele ajungand uneori la epuizare fizica, mentala, fiziologica din dorinta inumana de autodepasire. Zilnic sute de copii vor sa fie mai buni si mai aproape de cei mari, vise frumoase pentru care asudeaza in valuri si isi consuma copilaria. Sigur, pana la urma, e mai bine decat sa stea cu ochii toata ziua intr-un calculator sau sa piarda timpul in fata blocului. Cand spun sigur o spun din punctul meu de vedere ce am avut ocazia sa le fac pe toate acestea; internetul, anturajul isi au si ele rostul lor benefic pe care daca il gestionezi eficient culegi si roadele; pana la urma nu traim intr-o lume perfecta.
In acest cadru al efortului multipluu se intampla si mici anomalii ce sunt de indeajuns incat sa aprinda o dilema. Daca nu o recunosti la timp si si mai grav nu o intelegi totul se transforma intr-un final de vis. Sau de cele mai multe ori intr-o angoasa permanenta.
In “nebunia” zilnica in care turam motoarele sportivilor din dorinta de a fi mai aproape de succes provocam premize negative de involutie prin aparitia accidentarilor nedorite.
Exista din ce in ce mai multa documentatie stiintifica in domeniul reducerii accidentarilor in tenis, insa o balanta optima intre jocul competitional, antrenament, pregatire fizica si refacere/pauza pentru a reduce riscul accidentarilor inca nu a fost stabilita. Ceea ce este insa descoperit este faptul ca riscul de accidentare este diferit pentru fiecare persoana si, in fact, se poate schimba la varste diferite pentru aceeasi persoana.
Intrucat la nivel de sistem nu dispunem de cercetare in domeniu incat sa putem?ajunge la cateva concluzii palpabile devine interesant faptul ca pentru definirea unui program de pregatire al unui sportiv ce tinde spre atingerea topului mondial poate produce accidentarea a peste 100 sau chiar 1000 de jucatori.
In asteptarea informatiilor stiintifice dilema tuturor antrenorilor, cluburilor sportive si a federatiei poate fi de a isi defini obiectivele de pregatire. Tintim sa producem un viitor numarul 1 mondial in dauna “pierderilor colaterale” sau sa producem generatii de jucatori care vor juca pentru intreaga lor viata?
Un raspuns va fi mereu greu de dat, cu atat mai mult de asumat de catre cineva; el poate deveni exclusiv mutual, dar sigur este un punct la care fiecare dintre dvoastra se poate gandi macar pentru o secunda.
PS: e nevoie de cercetare si studii pentru a fi mai buni, insa si de intelegere si disciplina in munca de zi cu zi. Sportul de performanta din zilele noastre este din ce in ce mai mult un act de “transformare permanenta” , ca atare depinde de fiecare daca pe langa dilema se va intelege ca acolo unde “ceri, trebuie sa mai si oferi”.
Cu drag,