Pentru fiecare trecerea in nefiinta a unei persoane dragi aduce cu sine o lupta in vid intre ceea ce a fost si ceea ce va fi fara acea persoana, cu un puternic moment actual in care, poate, totul ni se pare atat de nedrept, pamantul fugind de sub picioare pentru un calup secvential de secunde irecuperabil in care treci in revista momente ale trecutului traite impreuna cu cel ce a fost! A fost cine? Si fiecare raspunde in functie de relatiile avute.
Pentru mine a fost un fel de tata, cu atributiuni mult mai reduse insa, dar cu un puternic impact avut probabil din cauza felului dansului de a fi. Mereu am batut la usa dansului si mereu am iesit de acolo impacat ca dansul a avut macar timpul sa vorbeasca cateva minute, dand returul atat de blajin la verva interioara cu care intrasem speriat de problemele avute.
L-am cunoscut ca jucator acum cam un deceniu cand am pasit printre primele dati la Olimpia, iar apoi ca antrenor inca de pe bancile facultatii. Se intampla sa il cunosc pentru prima data fata in fata in biroul avut acolo unde acum se afla minihotelul Olimpiei din baza Iancului, iar ceea ce a urmat a fost ceea nu ar fi fost fara sprijinul dansului. Am fost chemat sa vorbesc cu dansul, iar felul in care a vorbit a marcat puternic un inceput de relatie bazat pe comunicare si respect reciproc in timp.
Ca fiecare la tinerete, vroiam sa fac multe, dar mai putin sa fiu agatat undeva, intr-un singur loc, cu ordine de indeplinit si sarcini de rezolvat. A ascultat linistit ce inseamna tenisul si mi-a acordat libertatea de care aveam nevoie, rugandu-ma doua lucruri: sa fie liniste si sa fie performanta. Astfel, a aprobat fiecare deplasare cu sportivii si a fost atent la fiecare rezultat venit de acolo de unde dansul a instalat ceea ce, probabil, nu voi gasi niciodata: statutul de partener si nu acela de sef. In nici un moment nu a ridicat tonul la mine, desi poate au fost momente grele in care eu veneam sa bat la usa. Mereu se deschidea la fata si ma asculta ca un tata, ignorand toate cele existente. Nici nu i-am dat prilej de a fi suparat pe mine, dar nici dansul nu a gasit nod in papura, pentru ca mereu imi spunea: “popica, mai poti cu atatea deplasari?”. Raspundeam energic ca un neastamparat al varstei si apoi primeam returul: “Bravo, asa sa faci.”
Ma uit inapoi si incerc sa reusesc sa vad ce as fi facut daca nu ar fi fost dansul. Nu voi afla niciodata raspunsul, dar stiu realitatea existenta care nu ar fi fost asa daca nu ar fi fost acest om.
Terminasem facultatea si manat si de rezultatele bune vroiam sa fac si mai multe, dar nimic clar. Sa plec afara, sa raman acasa, sa fac una, sa fac alta, pana intr-o zi in care partenerul a rupt tacerea si a inaintat ceea ce avea sa fie asezarea profesionala si nu numai pe un drum mai sigur, mai clar, mai drept. Au urmat cateva luni bune pentru a se concretiza si, dintr-o data, dupa ce am aterizat de la Melbourne, am primit fraiele sectiei cu obiectiv clar: performanta. Nu o sa uit niciodata cum m-a convins sa intru in echipa Olimpiei si nu o sa uit niciodata de ce a facut-o, cu atat mai mult cu cat singurul lucru care m-a frapat a fost increderea totala in mine, atata timp cat au fost atatea interese. A fost si momentul in care l-am perceput si tratat ca si sef, dar inca o data a stiut ca nu asta era confortabil pentru mine. A rupt tacerea si, la fel de blajin, m-a indrumat sa ii raman ca si pana acum, pentru ca, spunea dansul, “esti baiat bun, te-as lua acasa daca nu ai fi atat de mare incat sa iti gasesti si tu casa ta.”
A fost … un tata ce a indrumat un pusti incarcat de dorinta pe un drum asezat, iar rezultatele ulterioare au demonstrat asta … un tata care a acordat libertatea necesara … un tata ce a iubit performanta inregistrata, dar mult mai mult pe artizanii ei – sportivul si antrenorul … un tata ce a stiut sa atraga atentia ca viata inseamna nu numai tenis, dar gloria e fara margini pentru cei ce merg mai departe, fara a neglija insa viata … A fost, si acum s-a dus, un tata!
Incep sa urasc sarbatorile mosului sau sa raman din in ce mai rece la ceea ce se intampla. Acum un an, de mos Nicolae, bunicul spunea “Adio!”. Acum, de Mos Craciun, Tavi mi-a spus acelasi lucru. Dar, ce sa ii faci, viata merge inainte, caci “gasesc solutii!”. Cu un singur amendament insa. Nimic nu va mai fi la fel. Sub toate aspectele!
Multumesc Tavi, multumesc atat de mult si Dumenzeu sa te ierte!
Sarbatori Fericite tuturor,
Ale mele s-au incarcat cu tristete ….
Cu drag,
Pentru mine a fost un fel de tata, cu atributiuni mult mai reduse insa, dar cu un puternic impact avut probabil din cauza felului dansului de a fi. Mereu am batut la usa dansului si mereu am iesit de acolo impacat ca dansul a avut macar timpul sa vorbeasca cateva minute, dand returul atat de blajin la verva interioara cu care intrasem speriat de problemele avute.
L-am cunoscut ca jucator acum cam un deceniu cand am pasit printre primele dati la Olimpia, iar apoi ca antrenor inca de pe bancile facultatii. Se intampla sa il cunosc pentru prima data fata in fata in biroul avut acolo unde acum se afla minihotelul Olimpiei din baza Iancului, iar ceea ce a urmat a fost ceea nu ar fi fost fara sprijinul dansului. Am fost chemat sa vorbesc cu dansul, iar felul in care a vorbit a marcat puternic un inceput de relatie bazat pe comunicare si respect reciproc in timp.
Ca fiecare la tinerete, vroiam sa fac multe, dar mai putin sa fiu agatat undeva, intr-un singur loc, cu ordine de indeplinit si sarcini de rezolvat. A ascultat linistit ce inseamna tenisul si mi-a acordat libertatea de care aveam nevoie, rugandu-ma doua lucruri: sa fie liniste si sa fie performanta. Astfel, a aprobat fiecare deplasare cu sportivii si a fost atent la fiecare rezultat venit de acolo de unde dansul a instalat ceea ce, probabil, nu voi gasi niciodata: statutul de partener si nu acela de sef. In nici un moment nu a ridicat tonul la mine, desi poate au fost momente grele in care eu veneam sa bat la usa. Mereu se deschidea la fata si ma asculta ca un tata, ignorand toate cele existente. Nici nu i-am dat prilej de a fi suparat pe mine, dar nici dansul nu a gasit nod in papura, pentru ca mereu imi spunea: “popica, mai poti cu atatea deplasari?”. Raspundeam energic ca un neastamparat al varstei si apoi primeam returul: “Bravo, asa sa faci.”
Ma uit inapoi si incerc sa reusesc sa vad ce as fi facut daca nu ar fi fost dansul. Nu voi afla niciodata raspunsul, dar stiu realitatea existenta care nu ar fi fost asa daca nu ar fi fost acest om.
Terminasem facultatea si manat si de rezultatele bune vroiam sa fac si mai multe, dar nimic clar. Sa plec afara, sa raman acasa, sa fac una, sa fac alta, pana intr-o zi in care partenerul a rupt tacerea si a inaintat ceea ce avea sa fie asezarea profesionala si nu numai pe un drum mai sigur, mai clar, mai drept. Au urmat cateva luni bune pentru a se concretiza si, dintr-o data, dupa ce am aterizat de la Melbourne, am primit fraiele sectiei cu obiectiv clar: performanta. Nu o sa uit niciodata cum m-a convins sa intru in echipa Olimpiei si nu o sa uit niciodata de ce a facut-o, cu atat mai mult cu cat singurul lucru care m-a frapat a fost increderea totala in mine, atata timp cat au fost atatea interese. A fost si momentul in care l-am perceput si tratat ca si sef, dar inca o data a stiut ca nu asta era confortabil pentru mine. A rupt tacerea si, la fel de blajin, m-a indrumat sa ii raman ca si pana acum, pentru ca, spunea dansul, “esti baiat bun, te-as lua acasa daca nu ai fi atat de mare incat sa iti gasesti si tu casa ta.”
A fost … un tata ce a indrumat un pusti incarcat de dorinta pe un drum asezat, iar rezultatele ulterioare au demonstrat asta … un tata care a acordat libertatea necesara … un tata ce a iubit performanta inregistrata, dar mult mai mult pe artizanii ei – sportivul si antrenorul … un tata ce a stiut sa atraga atentia ca viata inseamna nu numai tenis, dar gloria e fara margini pentru cei ce merg mai departe, fara a neglija insa viata … A fost, si acum s-a dus, un tata!
Incep sa urasc sarbatorile mosului sau sa raman din in ce mai rece la ceea ce se intampla. Acum un an, de mos Nicolae, bunicul spunea “Adio!”. Acum, de Mos Craciun, Tavi mi-a spus acelasi lucru. Dar, ce sa ii faci, viata merge inainte, caci “gasesc solutii!”. Cu un singur amendament insa. Nimic nu va mai fi la fel. Sub toate aspectele!
Multumesc Tavi, multumesc atat de mult si Dumenzeu sa te ierte!
Sarbatori Fericite tuturor,
Ale mele s-au incarcat cu tristete ….
Cu drag,