Pregatirea de acasa. Pregatirile de plecare. Zborul cu avionul. Adaptarea de turneu. Meciurile. Rezultatul inregistrat. Pregatirile de revenire acasa. Zborul cu avionul. Iarasi pregatire.
In toate aceste etape ce vizeaza performanta termenul “happy” este de negasit. Exceptie rezultatul inregistrat care daca este pozitiv se traduce doar prin multumire.
“Happy” este o stare ce de la un anumit nivel performantial incolo dispare total, asta daca vreodata a existat. Pentru sportivul roman, aceste realitati exista la intensitati maxime. Antrenorul il urmeaza. Mereu incruntare, mereu setea de reusita prin incordare interioara. Speram ca asa reusim. Reusim ce de fapt?
Ajungi sa ridici cupa si tot asa ajungi sa mai poti schita un zambet fals si spui ca esti “happy”. O stare de conjunctura ce apare doar in situatii speciale. Si dispare instantaneu. Notezi in agenda data cand ai fost “happy” si astepti urmatoarea zi cand vei fi “happy”.
Atmosfera ( pentru cei ce nu stiu asta ) in orice deplasare in strainatate a unei echipe de romani este una “non-happy”. Rivalitati, ghionturi, cuvinte aruncate aiurea..”Happy”? Nici vorba.
Atmosfera in sanul oricarei echipe formate doritoare de performanta este la fel. Atmosfera la scoala. La locul de munca. La pregatire. Tot asa. Nici un “happy”.
In Melborune? Parca nu e asa. Exista si happy, exista si altceva. Exista agonie. Exista extaz. Exista fun. Exista viata. Exista doua planuri: al sportivului si al omului din spatele sportivului, al antrenorului si al omului din spatele antrenorului, al mareului campion si al vieitii private a acestuia…etc. Doar d-aia au spus ” Where the world come to play”!!! Pentru ei “life is beautiful” si o demonstreaza pas cu pas. Traiesc fiecare moment si il pretuiesc ca atare.
Nu e de mirare ca singurul mare campion roman la tenis a fost Ilie Nastase. Pentru el “happy” s-a transformat in “nasty” si a consituit un mod de a fi pe terenul de tenis si in afara lui, o constanta cotidiana tradusa in stil personal. Well done Mr Nasty!
Vrem sa obtinem mai mult ca romani, dar nu procedam ca cei ce obtin mai mult. Facem tot ca noi.Traducem bucuria si starea de bine prin intermediul rezultatului. Pentru cei ce fac tenisul, asta e singura sursa de viata, singura sursa de expresivitate faciala transpusa in zambet. Oare?
Simona Halep si-a pus deja un smiley, Andreea Iova zambeste mereu, Alexandra Damaschin este mereu “nasty”, Sorana Carstea a devenit mai “happy”… pana si coach Iovanescu este mai “happy”. Ne schimbam usor, ne adaptam la realitate.
Well done Romania!
Cu drag,