Categories
Blog

Topspin Romania

http://www.topspin.ro/ , http://www.topspintennis.de/

Seriozitate. Ambitie. Calitate. Performanta. Competitivitate. Entuziasm. Echipa. Noutate. Dinamism. Perseverenta. Open-minded.
Calitati ale celor ce tintesc cat mai sus in sport. Atuuri ale celor ce isi doresc sa schimbe pozitiv ?tabloul performantial? al unui sport atat de frumos precum e tenisul.
Intr-o lume moderna in care dezvoltarea tenisului se desfasoara intr-un ritm alert problema procurarii echipamentului de joc sau de antrenament este o adevarata dilema, in conditiile in care factorul financiar este prioritar, fie ca vorbim de initiere, avansati sau performanta.
Valoarea internationala a juniorilor romani a crescut treptat in ultimii ani, dar si in aceste conditii sprijinul acordat de firmele de echipament tenismenilor din Romania a fost si este redus, majoritatea oferind contracte sau semicontracte pentru rachete, corzi sau orice alte accesorii. Putini sunt cei ce au reusit sa primeasca contracte internationale pentru echipament sportiv si doar prin intermediul departamentelor de juniori. O realitate cruda ce nu reflecta valoarea, dar cu care noi romanii suntem obligati sa luptam.
Printre cei ce au au simtit pe propria piele ce inseamna acest fenomen se numara si ?un jucator? si ?un antrenor?, doua dintre palierele vitale implicate direct in performanta. Ei au simtit nevoia sa schimbe aceste injustati si au intreprins toate demersurile necesare pentru sprijinirea atat a sportivului de performanta cat si a antrenorului ce munceste pentru performanta, unindu-se sub aceeasi umbrela: Echipa Topspin Romania.
Topspin Romania, reprezentanta a brandului Topsin pe intreg teritoriul Romaniei a intrat pe piata de profil datorita ?jucatorului? Apostu Efremov si a ?antrenorului? Iovanescu Ioan, doi oameni pasionati de tenis si doua componente ce isi gasesc echivalent in strategia Topspin de sprijinire a sportului alb.
Topspin Romania doreste sa devina un ?partener pentru performanta? atat pentru sportivi, cat si pentru antrenori prin formarea unei echipe Topspin de sportivi cu varste intre 12 ? 18 ani, dar si a unei echipe Topsin de antrenori , lucruri datorate suportului extrem de consistent al producatorului german.
Proiect indraznet ce vizeaza facilitarea asigurarii echipamentului sportiv necesar defasurarii in conditii optime a pregatirii, prin oferirea de contracte, semicontracte sau pachete la un raport pret-calitate benefic atat pentru sportiv-antrenor cat si pentru tenis.
Prin intermediul initiativei Topspin tenisul romanesc primeste in sfarsit ceea ce merita si ar fi minunat ca pe viitor competitia din teren sa se mute si in afara lui prin intrarea si a altor firme de echipament in sprijinirea reala a celor implicati in performanta.
Pana atunci insa,
FELICITARI ECHIPEI TOPSPIN ROMANIA!

Categories
Blog

Succes sau esec?

“Buna!”
“Buna.”
“Ce ai facut la turneu?”
Intampinare clasica a nou-venitilor din turnee din nou in pregatire. Si nu numai. Sportivi, antrenori, parinti incep conversatia direct, trecand la subiect si incercand sa catalogheze persoana din fata dupa rezultat.
“Am castigat!” ( turneul sau a ajuns in fazele avansate) sau “Am pierdut!” ( in calificari sau primele tururi). Se aud “Felicitari!” sau “Aha. Nu-i nimic.” In spatele acestei curiozitati insa se ascund calculele matematice, rautatea si invidia. Simti aceste lucruri. Incerci sa le ignori. Uneori poti. Uneori nu. De ce insa vreau sa vorbesc despre asta? Pentru ca nu intotdeauna rezultatul este echivalentul valorii. Pentru ca nu intotdeauna rezultatul reprezinta realitatea a ceea ce a fost. Pentru ca de cele mai multe ori nu rezultatul este oglinda reala a jucatorului sau antrenorului in acel moment.
Cum a fost de fapt? A fost un esec? Sau un succes?
Se pare ca este ceva natural de a cadea victima obsesiei asupra interpretarii competitiei in sport. Suntem interesati mai mult de rezultatul obtinut decat de participarea propriu-zisa, cuantificam de fiecare data finalitatea bruta a exprimarii pe terenul de tenis afisata alb-negru pe o bucata de hartie in dauna procesului numit experienta, dezvoltare…Facem corelatie directa intre succes si esec, intre victorie si infrangere. Victoria este sinonima cu succesul, infrangerea cu esecul.
Ce simplu se traseaza aceste lucruri, ce monocromatic observam si catalogam intr-o lume in care diversitatea si multitudinea culorilor guverneaza la tot pasul.
Pentru fiecare echipa insa drumul implica amandoua extremele. Pleci la drum si te intorci cu unul din cele doua calificative. Fara doar si poate intr-un final rezultatul este cel care iti da eticheta: valoros sau nu. Dar pana acolo este de parcurs un intreg proces de pregatire care vizeaza atingerea unor obiective. Atat de pregatire. Cat si de perfomanta.
Poti spune ( de exemplu ) ca participarea pentru prima data la un turneu de grand slam este un succes? Eu zic ca da! Daca pierzi in pimul tur insa totul se schimba. Atat de repede se da verdictul. Atat de repede totul se transforma intr-un esec.
Probabil ca pentru echipa a fost un succes. Pentru cei ce au primit informatia prin intermediul telefonului mobil, a internetului sau mediei scrise probabil ca nu. Vulcanul competitional prin care trec atat sportivul cat si antrenorul se comprima intr-un scor. Trairile, eforturile, munca acestui tandem este tradus imediat. Si de aici incep calificativele.
Indiferent daca vorbim de parinti ( in special ), sportivi sau antrenori “flagelul rezultatelor” isi face efectul. Indiferent daca rezultatul este pozitiv sau negativ “catalogul” mai bifeaza inca o data notele. Si de aici incepe “distractia”.
Cele doua extreme aleg victime. Fie ele in sens pozitiv. Fie ele in sens negativ. Se uita insa echilibrul. Un cuvant strain in mentalitatea si atitudinea multora dintre cei ce se cred in masura de a cataloga un tandem sportiv-antrenor doar prin prisma rezultatelor.
Este extrem de important sa castigi incat procesul constructiv de pregatire nici nu mai conteaza. Cat mai repede sa ajunga acolo. Acolo unde? Cine e interesat de castig nu suporta esecul. Normal. Dar ignora pregatirea de calitate bazata pe rabdare, principii, respect.
Cum este deci?
Succes sau esec? Prin ochii cui catalogati rezultatul d-voastra? Ai celor ce au fost in mijlocul luptei? Sau ai celor care au primit vestea stand acasa?
Ce este mai important? Sa participi? Sau sa castigi? Sau sa participi si sa castigi? Ca daca pierzi…e dezastru…nu?

Categories
Blog

Hingis acuzata de consum de cocaina

La numai doi ani de la revenirea in circuit ea si-a anuntat retragerea intr-o conferinta de presa, motivul fiind se pare dopajul. Castigatoare a 5 turnee de Grand Slam la simplu si 9 la dublu, fosta numarul unu mondial a fost depistata pozitiv in urma unui test facut in timpul turneului de la Wimbledon. Cocaina este unul din numeroasele stimulentele interzise aflate pe lista antidoping, iar testele de urina luate pe parcursul turneului londonez confirma consumul. Hingis infirma toate aceste acuzatii aducand in apararea sa faptul ca testul pe firul de par si testul anual au iesit negative.
Declaratia completa a Martinei Hingis:
“Throughout my career, I have always been open and honest with you. I have been accused by an outsource testing company of taking cocaine during the Championships at Wimbledon. I find this accusation so horrendous, so monstrous, that I have decided to confront it head-on by talking to the press. My weapon on the tennis court is and always was one single thing: the game, the ingenuity on court. And for this style of tennis, there is only one performance enhancer – the love of the game. They say that cocaine increases self-confidence and creates a type of euphoria. I don’t know.? I only know that if I were to try to hit the ball while in any state of euphoria, it simply wouldn’t work. I would think that it would be impossible for anyone to maintain the coordination required to play top class tennis while under the influence of drugs. And I know one other thing – I would personally be terrified of taking drugs. When I was informed that the A Test I took following my defeat at Wimbledon apparently came back positive for a cocaine metabolite, I was shocked and appalled. Acting upon the advice of my family and my management, I immediately took the hair test which can prove whether or not someone has taken cocaine. This test of course produced a negative result, the same negative result as all the countless doping tests that I have taken over the last twelve years. However, the B Test from Wimbledon once again produced the opposite result – positive for a metabolite that apparently stays in the system for some time following cocaine use. I immediately retained an attorney. Anybody who even attempts to take on this doping machinery alone has no chance. The attorney and his experts discovered various inconsistencies with the urine sample that was taken during Wimbledon. He is also convinced that the doping officials mishandled the process and would not be able to prove that the urine that was tested for cocaine actually came from me. However, this attorney and others have also pointed out to me that a case like this one can sometimes take years to resolve, especially if both sides repeatedly appeal the case and take it to the next level. And this is the reason for my announcement. I have no desire to spend the next several years of my life reduced to fighting against the doping officials. I am frustrated and angry. I believe that I am absolutely, one hundred percent innocent. The fact is that it is more and more difficult for me, physically, to keep playing at the top of the game.? And frankly, accusations such as these don’t exactly provide me with motivation to even make another attempt to do so. I attempted a comeback after a three-year break and succeeded in winning three tournaments, bringing my ranking to 6 in the world. But in the meantime, I’m now 27 years old, and realistically too old to play top class tennis. So now I’m standing before you, confronting the situation. Today I also informed my sponsors. And so, considering this situation, my age, and the problems I have been having with my hip, I have decided to no longer play tennis on the Tour. Upon advice from my attorneys, I’m afraid I am unable to answer any questions. My answers could insult someone and create even more problems for me. Therefore, there is only one more thing for me to do – to thank all of you for many years of goodwill, and also to assure you: I have never taken drugs.”
Categories
Blog

Tabloul unei pregatiri de toamna

Momentele de bucurie trezesc mereu amintiri frumoase, dar caravana merge mai departe. In cazul meu o perioada de pregatire la munte. Un semi-cantonament. Locatia: CSN Poiana Brasov, Hotel Olimpic. Durata: 7 zile. Sportivi: 10. Beneficiari: sportivii de performanta ai sectiei de tenis ai CS Olimpia Bucuresti, componentii echipelor de juniori.
Cantonamentul sportiv. O etapa de pregatire extrem de importanta. O gura de oxigen atat de necesara pentru orice sportiv avid de performanta. Desi se regaseste din ce in ce mai putin in planificarea sportiva ce are ca obiectiv modelarea optima a performerului de maine, uneori exista si cazuri fericite. O mana de parinti sfatuiti de un antrenor entuziast, mai nou o federatie de specialitate sau un club sportiv reusesc sa sprijine si sa sustina financiar aceasta initiativa.
Se alege o locatie. O perioada. Un preparator fizic specialist ( antrenor ). Si un colectiv de sportivi. In paralel se rezolva si celelalte aspecte ale stagiului de pregatire: transportul, alimentatia, hartiile oficiale ce trebuie intocmite. Si nenumaratele apeluri telefonice. O mica uzina intra in functiune imediat ce aprobarea finala a unui astfel de proiect este data. Un hei-rup la propriu intr-un sistem bolnavicios ce parca sta cu mainile in san si asteapta in continuare solutia miraculoasa.
Dar se pleaca la drum. In sfarsit. Ni se pune la dispozitie un microbuz al clubului, infruntam aglomeratia din trafic si dupa cateva ore se ajunge la destinatie. Cazarea si acomodarea la climatul rece si curat al acestei superbe statiuni de munte se realizeaza destul de repede. Camerele de hotel si masa corespund tiparului unitatilor de cazare ale Agentiei Nationale pentru Sport, sunt curate si au strictul necesar. Ne pregatim de adaptarea la efort si de o saptamana de pregatire. Vremea inchisa si ploioasa ne intampina pentru cateva zile, in timp ce zapada cazuta doar cu cateva zile inainte isi incepuse procesul de topire.
Se stabilesc regulile ce trebuie respectate pe toata durata semi-cantonamentului si apoi se iese la prima sedinta de pregatire. “Inca din prima zi?” se aude de undeva. Raspunsul cade sec: “Da!”. Ne indreptam spre pista de atletism si se dau primele comenzi. Clipele treceau si sportivii nedumeriti de ceea ce sa intampla cu ei si in jurul lor constientizau usor-usor motivul pentru care se aflau acolo. Pentru unii planurile de “caterinca” cu care plecasera de acasa erau ruinate. Altii inca erau cu gandul departe. Putini erau prezenti. Adica aceia ce stiau de ce venisera acolo: sa munceasca. Ultima indicatie se face auzita si entuziasmul reapare pe chipul majoritatii. Antrenamentul se terminase.
Asistasem cu stoicism la primul contact din acea saptamana cu pregatirea acumulata de sportivi, cu indicii reali de pregatire ai unor juniori din fruntea tenisului juvenil romanesc. Momentul adevarului isi facuse aparitia pentru fiecare: cat de pregatiti sunt aspirantii la performanta din tenisul romanesc? Cum abordeaza ei pregatirea orientata spre perfomanta?
Realitatea era destul de dura: aparitia febrei musculare si dezinteresul, neseriozitatea fiecaruia. Totul cazuse ca o ghilotina, dar nimic nu surpinsese. Acel “merge si asa” din pregatirea lor iesea la suprafata. Incet, dar sigur.
A urmat un sir lung de negocieri, multe rugaminti, o gramada de cereri: “Ce facem azi?”, “Cat mai avem”, ” Pot sa…?”. De la primul pas facut pe pista pana la ultima comanda a specialistului. In fiecare antrenament. In fiecare zi. Pana in ultima zi.
Desi febra musculara disparuse treptat si acomodarea se realizase, se pare ca atitudinea lor fata de munca ramasese la fel de ostila, de neschimbata. Nici macar soarele care incepuse sa straluceasca pe cer nu putea influenta cu ceva aceasta stare de fapt. Parca erau cufundati in liniste, parca nimic nu venea din interiorul lor. O urma de constiinciozitate, de ambitie, vointa…orice. Totul se petrecea la cea mai mica treapta, cea mai mica viteza a fiecaruia. Si asa ar fi ramas daca intr-un moment de “nebunie temporara” specialistul nu ar fi ridicat tonul: “Hai, acum, mai repede, mai cu viata, trage de tine…!” Si asta desi rolul antrenorului este altul in raport cu sportivul de performanta, nu de a trezi din somn/comoditate/nepasare/frustrare sportivii si de a ii activa pentru a putea sustine un efort moderat ca in cazul de fata. Sau poate, ca de obicei, antrenorul greseste, nu?
Fiecare dintre ei viseaza la locurile fruntase in clasamentele internationale si nationale , dar cu greu isi asuma echivalentul in munca. Vor performanta inalta, dar asteapta ca antrenorul sa faca minuni. Acuza toti factorii posibili de esecul inregistrat, mai putin factorul personal. Cine vrea insa cu adevarat munceste primordial cu el si apoi cere sprijin. De la specialist. Familie. Club. Federatie. Sistem…
“Tabloul unui pregatiri de toamna” ar ramane neterminat daca nu as aminti si starea de fapt din timpul liber. Odata cu intrarea in hotel, o transformare inimaginabila se petrece. Starea de greutate dispare instantaneu, in timp ce caterinca, rasul zgomotos, alergatul pe scari si teribilismele devin cuvinte cheie. Se intrec in a castiga titluri negative cum ar fi “Cea mai murdara camera”, fac tot posibilul in a avansa in dezordine si indisciplina. Cand insa cineva incearca sa ii schimbe, sa le arate adevaratele valori sunt catalogati ca avand “nebunie temporara” sau devin plicticosi, stresanti. Asa o fi…
Desi nu sunt lucruri grave, ele arata cu certitudine incotro ne indreptam. In nici un caz spre performanta.
Performanta nu este pentru toti. In nici un caz pentru cei ce tintesc doar mediocritatea prin atitudinea lor fata de munca si comportamentul deficitar. Din pacate marea majoritate a sportivilor de varf din tenisul romanesc sunt parte integranta a “Tabloului”, cred cu tarie ca aceasta este peisajul performantial si continua. Pana cand insa? Pana cand li se va acorda votul de incredere in aceste conditii? Pana cand ii vom cataloga sportivii de frunte ai tarii noastre?
Depinde de ei daca doresc sa se schimbe. Si de noi sa ii sprijinim in aceasta directie. Nu sa ii incurajam fiindu-le parteneri la “micile” distractii si teribilisme. Pentru sportivii care vor continua insa cu aceeasi atitudine timpul le va da raspunsul.
“Tabloul” se aproprie de final. Ma indrept spre camera. Aud o voce pitigaiata. Sunt anuntat dintr-un coltisor de catre receptionera ora de eliberare a camerelor. Ziua finala venise. Fiecare isi impacheteaza lucrurile, coboara scarile si asteapta microbuzul. Ne va duce acasa. In cateva ore toata agitatia va disparea, totul va fi la trecut. Privim deja spre viitor…
Am vorbit la modul general, desi nu este fair-play. Am vorbit la general doar pentru ca particularul este o specie pe cale de disparitie. Am vorbit despre mentalitatea cu care se abordeaza drumul spre performanta si am creionat realitati traite alaturi de sportivi ce isi doresc sa fie cei mai buni. Am vorbit de cei ce fac din tenis un sport asa frumos, am vorbit de actorii principali: sportivii.
Cei ce nu se regasesc printre randurile de mai sus merita felicitari. Vor fi exemple de urmat atat in viata sportiva cat si sociala, vor fi sursa noastra de bucurie si ambasadorii unei natii.

Categories
Blog

Ar fi fost prea frumos…

Ar fi fost prea frumos…ca totul sa fi fost la fel de stralucitor.

Totul s-a terminat cand ultima minge a decis castigatorii. “Sarbatoarea tenisistica nationala” isi stabilise echipele castigatoare in ale caror randuri bucuria se instalaze zgomotos. Mai tarziu, undeva, pe un petic rosiatic al terenului cupele asezate cuminte una langa cealalta adusesera, in final, linistea campionilor, pecetluisera oficial rezultatul obtinut cu atata munca si daruire: Campioni Nationali pe Echipe! Dublu Campioni Nationali pe Echipe!!!
Cu ce amintiri raman cei care au reusit? Cum au fost pentru ei aceste experiente? Probabil fiecare isi va aminti pe viitor aceste clipe si probabil fiecare isi va pune amprenta personala asupra evenimentelor, povestindu-le ascultatorilor situatiile haioase, trairile puternice, bucuria, spiritul de echipa…
“Dar pentru d-voastra cum a fost coach?” O intrebare care mi-a fost adresata, o intrebare care acum primeste si raspuns: ar fi fost prea frumos daca in fiecare clipa as fi reusit sa ma bucur de ceea ce se intampla in jurul meu, daca in fiecare moment as fi gasit puterea sa zambesc indiferent de ce aveam de rezolvat. Raman cu bucuria succesului, cu amintirea tuturor eforturilor care au fost facute pentru a fi bine, cu multumirea ca sportivii si dlIovanescu au fost la inaltime.
Multumesc sportivei care mi-a adresat intrebarea de mai sus si felicitari ei pentru felul in care reuseste sa ofere bucurie si magie celor din jurul ei…
Am incheiat inca un capitol fumos al carierei mele sportive si cu speranta ma pregatesc sa dau pagina catre capitolul urmator.