Categories
Blog

Suferinta

Rasfoiesc in graba propriile ganduri si cuprind cu ciuda, cat vad cu ochii, tot ce inconjoara sfarsitul unui meci de tenis pierdut de sportiv impreuna cu mine. Lacrimile incep sa curga suroaie pe obrazul sportivului declansand taifunul dezamagirii si al suferintei de dupa meci. Ma uit si vad ceea ce vad intrebandu-ma retoric: ei si?

Si nimic. E prea tarziu sa poti spune ca suferi cand atunci si acolo totul a fost la voia soartei divine, a milei permanente si a impartirii vinovatilor. E poate o scena puerila de teatru josnic dus la extreme din ce in ce mai mult atunci cand nu ai avut solutii viabile la provocare. Nu mai e nimic de facut decat sa plangi aratand tuturor ca tu sportivule suferi. Suferi oare?

Invata sa suferi pe teren pentru a nu mai suferi in afara lui!

Invata sa lupti cat te tin puterile la fiecare minge cautand solutii si nu mila. Invata sa fi puternic acceptand provocarea cu adversarul si lasand la o parte toti “dusmanii” invocati. Invata sa tii ochii in teren si urechile ciulite la ritmul muzicii de joc, invata sa nu cedezi cand crezi ca nu mai vrei sa poti, invata sa suferi!

Alegem calea usoara asezand tenisul in raftul sporturilor tehnice antrenand frumosul in conditii de sablon. Ajungem sa dam piept cu calea grea si din ce in ce mai greu invatam sa facem fata! “Eu vreau!” dar te rog “fa tu!”. Eu vreau sa fiu un campion si atunci cand mi se ofera sansa ochii cauta gardul in loc sa strapunga pe cei ai adversarului. Eu vreau sa rezist trei ore in ritm de meci antrenandu-ma o ora pe zi cu 3 minute alergare si un stretching de fatada. Eu vreau sa fiu ca tine dar sa muncesc ca mine sperand ca intr-o zi voi mai bun ca tine. Si apoi sufar! Sau ma fac sa sufar!

Sportivule, va trebui sa intelegi ca lupta e a ta acolo si atunci. Cat de bine te vei adapta, cat de mult vei indura si cat de mult iti vei dori sa termini in picioare iti va da si rezultatul. Cat de bine te vei incalzi, cat de bine de vei recupera dupa, cat de bine te vei hrani … iti vor alina sau nu suferinta.

E alegerea ta sa fi acolo, pretuieste fiecare clipa aparand ceea ce ai muncit. Cum nimic nu vine de sus, va trebui sa tragi. Sa lupti. Sa nu cedezi. Iar asta tine de tine si mai putin de cel de langa tine! Uita de magie, ea nu exista! Singurul lucru ce il vei simti e ca totul cere suferinta!

Cu drag,

Categories
Blog

Cand castig?

Este o intrebare normala ce capata accente agresive si destul de sacaitoare atunci cand sportul devine mai mult decat un joc pentru cel ce il practica. De ce?
1. scopul principal e sa castigi cu orice pret, nu insa si obligatoriu. Apare necesitatea admiterii ca cineva SI pierde, iar daca acela esti tu atunci nu este capat de drum, ci un pas inainte.
2. daca muncesc, atunci trebuie sa si castig. Pe jumatate e adevarat, cealalta jumatate revenindu-i celuilalt. E nevoie in acest moment de ocuparea a cat mai mult din felia celuilalt:
a) nu prin rugaciuni, ci prin munca. Cum am stabilit ca nu a munci e sucient, trebuie sa ne focalizam pe cum muncim;
b) capul sus cat timp joci. Important e sa joci cu armele tale contra armelor adversarului sau cu alte cuvinte sa il pacalesti cat mai repede pe adversar in asa fel incat el nu sa faca viceversa. Recunoasterea punctelor slabe ale adversarului nu este o arta, este un exercitiu de exersat practic. Atentie! Nu numai teoretic sau deloc.
3. cand sportul devine un joc pentru jucator? Upss … aproape mai niciodata. De aceea poate e bine sa jucam jocul si mai putin sa invatam sa castigam jocul atribuind diferitilor factori ponderi mai mici sau mai mari in ceea ce priveste rezultatul.
4. placerea de a juca liber contra stress-ului de a castiga obligatoriu este o balanta inechitabila a rezultatului. Placerea de a juca liber ar putea avea si valenta negativa in axarea in exces pe latura de invatare sau nepasare ( uneori ), dar este mai constructiva decat a intra sa castigi. Uneori nu esti pregatit, ce faci?
5. “copilul meu este cel mai bun!” Asa o spune si celalalt parinte/antrenor/club/federatie. Cine castiga? Cel ce nu are asteptari asa mari. Ce trebuie inteles ca aceste asteptari se transfera sau sunt atent culese de catre jucatori ce isi cresc anxietatea proportional cu asteptarile echipei din jur. “Daca pierd in primul tur?” … upsss! E bine insa ca obiectivele sa fie clar si mai sus stabilite decat potentialul jucatorului ( realistic insa ), orice scapare in acest sens fiind transpusa drastic in dezvoltarea sportivului.
6. joc bine sau joc rau la antrenament. Inseamna ca meciul va fi la fel. Proiectiile sportivilor sau ale echipei in viitor denatureaza extrem de mult ceea ce va fi, caci viitorul este singurul lucru incert. Ceea ce a fost nu mai ce schimba, ceea ce este incerc sa schimb, ceea ce va fi om vedea. Rabdare si incredere.
7. un jucator este slab la un capitol, deci nu are sanse sa castige daca nu e complet. Oare? Se inoculeaza de cele mai multe ori ca un aspect al jocului este mai slab in asa fel incat atunci cand intri in teren tremuri de frica ca nu cumva adversarul sa vada punctul slab. Nu mai bine e sa ii spui ca “atunci cand servesti este extraordinar” ( accelerand increderea ) decat “atunci cand lovesti cu revereul e naspa!” ( crescand frica )?
Ar fi mai multe, dar pentru a castiga e nevoie de mai multe. Cand vei castiga? Este o intrebare fara raspuns pentru ca viitorul nu il poti controla. Ai nevoie, dupa multe “cerinte” indeplinite si de putin noroc. ATENTIE insa: NOROCUL nu se cerseste, el se munceste si cand apare, TREBUIE sa profiti de el.
Ai ghinion la tragere de exemplu? Gandeste-te un pic: ce bulan are adversarul, nu? Deci, esti mai slab decat el din start sau dai drumul la munca? …
PS: … si probabil vei castiga. Sigur poti insa pierde. Capul sus, joaca si din cand in cand zambeste. Maine o i-ei de la capat!
Cu drag,

Categories
Blog

Status-ul statutului

Statutul FRT s-a imbracat cu o haina groasa de iarna ajutat substantial de catre membrii cu drept de vot din tenisul romanesc si juristi bine pusi la punct – Dan Chitic si Silviu Matei. Ramane de sigur ca aprobarea MTS si a judecatoriei sa pecetluiasca vocea electronica a poporului, chiar daca vicele cu pricina agita si gesticula si la final ca dreptatea va avea sa vina asa cum dansul o vede – citat tradus la liber de propria mea persoana din clasici in viata.
Nu ma pricep la juridic, legi sau cadru legal. Nici nu ma chinui. Am invatat insa inca o data ca acolo unde nu te pricepi trebuie sa apelezi la oameni care se pricep. Este daca vreti prima concluzie importanta a acestui articol in care subliniez ca echipa presedintelui si-a facut simtita puterea prin informatie si capacitatea de a expune aceasta informatie, prin urmare reiesind ca in tabara adversa priceperea in ale legitatii nu prea a fost. Ce poate fi mai elecovent in sprijinul acestui paragraf? Propunerea de statut a presedintelui a fost aprobata in totalitate ( cu mici exceptii ), in timp ce insusi indemnul principal al propunerii de statut al vicepresedintilor a cazut din start doborat transparent de insasi Legea Sportului nr 69/2000: “Comitetul Director conduce FRT intre cele doua Adunari Generale” sustineau cu tarie vicepresedintii, in timp ce Cojan a facut lumina prin prisma Legii sportului:”Consiliul director asigura punerea in aplicare a hotararilor AG, nu conduce intre cele doua AG!” . Dna Claudia Georgescu, reprezentatnt al MTS, a aprobat si confirmat ceea ce monitorul oficial adapostea negru pe alb, un sut in cur celor ce din pacate nici atunci nu au inteles ca smecheria nu mai merge.
a) pana sambata se deduce clar ca vechiul statut a incalcat legea, ceea ce e grav
b) pana sambata se deduce clar ca iesirile in presa au fost un abuz impotriva normalitatii juridice traduse coerent de un presedinte informat
c) pana sambata tenisul a fost mintit. Ramane sa vedem de azi!
Dupa mult timp o sedinta a FRT a avut ca si ordine de zi tenisul. Este daca vreti a doua concluzie a zilei de sambata, o zi in care e bine sa se inteleaga ca nu a castigat presedintele contra vicepresedintilor, ci tenisul. In oglinda insa presedintele a spulberat. Nu prin media, nu prin colturi de mese ale vreunui club afiliat ( si tac mai bine! ), ci prin ochii si votul membrilor Adunarii Generale. Nu a mai mers manipularea, nu a mai mers santajul, nu a mai mers tupeul. Doar coerenta in limbaj si succesiunea logica a actului de guvernare propus de insasi echipa presedintelui.
Unii nu stiu sa piarda. O demonstreaza Tete Haradau. Altii il urmeaza, cum ar fi Liviu Ursuleanu ce de exemplu nu era de acord ca Consiliul Director sa asigure punerea in aplicare a deciziilor, ci “presedintele! asta e presiune la adresa CD”. Mai sunt si altii, dar asta este ultima concluzie.
Pacat ca Razvan Itu a iesit in presa, pacat ca Mihai Zacopceanu a iesit in fata, pacat ca Ciprian Porumb a fost si el implicat. Au fost infestati de la preluarea mandatului, caci ei sunt totusi oameni de sport. Nu buni, nu rai, sunt oameni de tenis – si asta e parerea mea. Ramane cel ce pacatul ii este cunoscut si cel ce tine steagul sus: “aschia nu sare departe de trunchi”!
Ultimul paragraf este raspunsul meu acordat timpului trecut in care prea multe lucruri au intrat in putrefactie atinse de interesul meschin al … !
PS: fara a deranja, pun punctul pe i: “Sanda contra vicepresedinti, meciul se joaca, aceasta cheama la fileu cu o minge invartita si scurta cu efect Silviu Matei, vicepresedintii galopeaza zgomotos, spectatorii se ridica in picioare … si liniste. Sanda paseaza cu un lob fin cu efect Dan Chitic. Punctul se incheie spre uimirea inaintasilor de la fileu. Nu si meciul, dar asta e o alta poveste.”

Cu drag,

Categories
Blog

Sobolanii de net

Am fost infestat de comunism inca din fasa, dar ca voi toti nascuti cu cel putin 5-6 ani inainte de revolutie mi s-a dat dreptul de a alege intre a ramane acolo sau a pasi inainte. Am ales a doua varianta crezand cu tarie ca timpul schimbarii isi instaleaza cortul magic aducand cu sine libertatea, dar si democratia, acest fenomen cu doua taisuri ce ascunde in cotloane, mai nou,? SI sobolanii de net.
Cine sunt ei?
Sunt cei ce se insinueaza nevazuti prin fibra optica. Sunt cei ce paraziteaza paginile web ale celor ce scriu, folosind internetul pentru a-si etala frustrarile si a-si razbuna neimplinirile. Sunt cei ce lovesc marsav sub protectia anonimatului sau a diferitelor pseudonime ce le cad la indemana in mijlocul “creatiei literare”, persoane greu de gasit prin felul in care se fac vazuti. Sunt cei care injura, ponegresc, ataca, porcaiesc, instiga, mazluiesc orice continut in ultimul lor loc de joaca: spatiul de la sfarsitul fiecarui articol. Sunt cei ce atunci cand vad lumina fug cat cuprind cu ochii pasand totul inexplicabilului.
Asemeni sobolanilor din subsolul oricarui case.
Au rontait destul atingand din ce in ce mai mult si cablurile de internet la care s-au conectat instant, trezindu-se in fata tastaturii.Si-au continuat si in aceasta postura fuga de responsabilitate, ascunzandu-se de fiecare data cand trebuie sa spuna lucrurilor pe nume. Nu au taria de a-si privi adversarul in ochi, recurgand la plapuma multimii necunoscute sau la gesturi provocatoare. Un singur lucru e ca a doua natura la ei: fofilarea.
Ce nu vor sa inteleaga aceste animalute este ca nu se pot ascunde. Orice deratizare generala e un chin, dar nu si o imposibilitate. Ei pot fi depistati prin mijloace informatice cand topaie cu pasi greoi si apoi urmariti penal. Sau mai usor, li se pot taia labutele soioase suprimandu-le accesul la comentarii, dandu-le sansa si lor sa scrie un articol, nu numai cateva randuri. Bineinteles, daca o si pot face ei si nu cei platiti pentru asa ceva.
Poate zecii de ani de comunism in care romanii au exersat cu sarg turnatoria sub protectia anonimatului ar putea fi aratati cu degetul. Ar fi insa o minciuna prin care oamenii s-ar refugia in cotloanele intunecate de frica celor ce isi infig dintii numai atunci cand nimeni nu ii vede. Si, trebuie mentionat ca la fel ca mine, au cu siguranta dreptul sa aleaga.
Dupa exact doi ani de la postarea primul articol pe acest blog am ales in mod fortat sa moderez comentariile, singurul regret fiind ca libertatea de expresie nu poate fi oprimata si asta prin constitutie. Vorbim insa de comunicare om-sobolan ce nu poate fi acceptata decat prin intrarea in normalitate si anume …
spune cine esti ca sa stiu cu cine vorbesc.
Dupa exact doi ani de la postarea primului articol pe blog concluzionez ca am facut bine prin decizia de a scrie vizibil si transparent, singura mahnire fiind ca nu am scris mereu si numele celor in cauza, alegand garniturile intesate cu branza gata de praduit moka de catre sus numitii. Am facut bine alegand sa scriu EU, antrenorul si omul Ovidiu Popescu, pentru ca atunci cand TU vei avea ceva de spus sa stii unde sa vii sa cauti. Sa te uiti in ochii mei, sa nu scuipi, sa nu ameninti, sa nu injuri, sa nu sari la bataie, sa nu ma faci pe la spate … sa ai demnitate spunand tare si raspicat: NU E CA TINE si uite de ce.
Pentru cei ce vor alege sa ramana sobolani, nu le doresc decat alergatura usoara pe cararile intunecate. Pentru cei vor alege sa stea la masa oamenilor le urez bun venit si un nume, ca sa stiu cu cine vorbesc. Pentru amandoua categoriile insa, comentariile vor fi de acum incolo moderate.

Cu drag,

Categories
Blog

Kusturica si tenisul?

Barierele bunului simt inca respira cu forta in carcase umane fragile supuse din ce in ce mai mult agresiunii verbale intr-un sport alb cu numele, dar din ce in ce mai patat de pete corozive. Ce stiti voi de fapt? Ceea ce auziti mazluit in stanga si dreapta sau de cele mai multe ori din fata ochilor bombardati de secvente, randuri, interese, un prefabricat incolor adaptat la ceea ce trebuie atins de unul dintre cei ce calca pe cadavre cu biblia in mana.
” … din pacate pt cei care ar trebui sa fie modele,antrenori sau conducatori de cluburi,sportul tinde sa devina alibiul unei agresivitati incisive,al unei violente legale,si sa ofere acestor porniri un teren fara granite,unde conteaza doar scopul de atins,iar sportul ajunge un refugiu unde isi golesc raul acumulat.” O spune un copil transformat in sportiv si oripilat pana la extreme de ceea ce a putut indura intr-o seara de tenis la un Campionat National pe Echipe.
Am citit cuminte randurile aruncate in acest articol. Am rememorat la fel de cuminte momentele din acea seara. Am fost acolo, pe banca, langa sportiva cu profil de campioana careia victoria si curajul i-au adus ocara si cuvinte dure.
Probabil si ea va citi cuminte aceste randuri. Probabil si ea la randul ei va rememora la fel de cuminte momentele din acea zi de pranz. A fost acolo, la gard, langa antrenorul “prostanac” caruia coloana vertebrala si curajul i-au adus amenintari, injuraturi si flegme.
Si voi cititi cuminti. Si voi treceti peste intr-un final caci randurile nu dau nume sau situatii concrete, ci refugii permanente ale celor ce nu au puterea sa puna punctul pe i. S-a ajuns ca brutalul sa intimideze sportul alb colorand colturile terenului in pete negre. Ajutat si protejat din plin de tusierii deghizati in oamenii devoratori de sport.
Ne trebuie un nume, macar un nume pentru ca totul sa aiba sens. Nu-l veti afla de aici, nu azi si nu acum … poate ca sunt las, de ce nu demn de mizeria ingurgitata. Arunc insa o intrebare: ce club participant la competitiile pe echipe a incalcat regulamentul de desfasurare prin “acord” de comitet director in mod flagrant si lipsit de orice temei? E unul singur … alipit prin acord tacit cu numele nespus.
Ce titlu, ce articol scris de o sportiva ce singura ei vina e ca ii place sportul cu racheta !?!!!
PS:
– a redacta un “anunt” postat joi in timpul unei competii ce a inceput de luni dupa un regulament afisat vizibil ce modifica substantial acelasi regulament afisat
– a lipi o foaie cu randuri fara data sau numar de inregistrare denumita “anunt”
– a enunta in “anunt” cluburi fara nume ce solicita modificari
Si …
A culege acelasi numar de echipe inscrise si formate dupa regulamentul calcat in picioare cu exceptia UNUIA SINGUR!!! … miroase a altceva decat ceea ce scrie in ultimul paragraf al anuntului respectiv. Coloborat cu ceea ce scrie sportiva ne pune pe un drum fara speranta de vindecare. Dar cine e bolnav, nu?
PS: am incheiat foiletonul de nereguli de la Campionatul National pe Echipe Seniori 2009 cu dezgust. Inca un an transat de interes a brazdat tot ce a putut. Medaliile insa au ramas neatinse.Ca asa-i in tenis!
Cu drag,