Ar fi fost prea frumos…ca totul sa fi fost la fel de stralucitor.
Totul s-a terminat cand ultima minge a decis castigatorii. “Sarbatoarea tenisistica nationala” isi stabilise echipele castigatoare in ale caror randuri bucuria se instalaze zgomotos. Mai tarziu, undeva, pe un petic rosiatic al terenului cupele asezate cuminte una langa cealalta adusesera, in final, linistea campionilor, pecetluisera oficial rezultatul obtinut cu atata munca si daruire: Campioni Nationali pe Echipe! Dublu Campioni Nationali pe Echipe!!!
Cu ce amintiri raman cei care au reusit? Cum au fost pentru ei aceste experiente? Probabil fiecare isi va aminti pe viitor aceste clipe si probabil fiecare isi va pune amprenta personala asupra evenimentelor, povestindu-le ascultatorilor situatiile haioase, trairile puternice, bucuria, spiritul de echipa…
“Dar pentru d-voastra cum a fost coach?” O intrebare care mi-a fost adresata, o intrebare care acum primeste si raspuns: ar fi fost prea frumos daca in fiecare clipa as fi reusit sa ma bucur de ceea ce se intampla in jurul meu, daca in fiecare moment as fi gasit puterea sa zambesc indiferent de ce aveam de rezolvat. Raman cu bucuria succesului, cu amintirea tuturor eforturilor care au fost facute pentru a fi bine, cu multumirea ca sportivii si dlIovanescu au fost la inaltime.
Multumesc sportivei care mi-a adresat intrebarea de mai sus si felicitari ei pentru felul in care reuseste sa ofere bucurie si magie celor din jurul ei…
Am incheiat inca un capitol fumos al carierei mele sportive si cu speranta ma pregatesc sa dau pagina catre capitolul urmator.