Nu se intampla de multe ori in viata sa spui ceva ce difera de ceea ce sentimentele dicteaza, cu atat mai mult cu cat uneori apare de nicaieri antagonismul perfect ce distanteaza vorba de trairi la capetele opuse. Dar se intampla totusi si cand clipa “H” vine deciziile devin episoade de lupta de gherila pe un front interior decimat de incertitudine ce isi doreste parca mai mult ca oricand sa scape.
Diseci o minge aruncata la fileu in tot atatea feluri in care esti capabil sa o faci coaguland cauzele si efectele tuturor solutiilor gasite. Analizezi firul logic a ceea ce poate fi constructiv si impingi certitudinea in spatele necunoscutului sperand ca pas cu pas scenariul va fi asa cum ti-l doresti tu. Dupa tot atatea minute de dus-intors ajungi in pragul egalitatii. Ce sa faci? Sa mergi pe rational sau pe ce dicteaza inima?
Intr-un final alegi ceva, iar mai departe timpul iti va demonstra parsiv calitatea deciziei luate intr-un moment de anaghie decizionala in care nimic parca nu inclina balanta, moment in care antagonismul interior va fi iarasi la vedere: vei fi bucuros sau trist, doua stari ce totusi sunt atat de diferite dar atat de aproape de a fi evitate sau nu de acel momentum de inspiratie ce consta in cateva secunde de decizie.
Ce poate fi mai complicat? Imprastierea gandurilor in directii ce implica si terti. Si nu de oricare, ci de aceea de care iti pasa. Sunt putini, poate, cei carora le pasa si de altcineva in situatii de cumpana, dar la cei care exista totul se transforma in focar. Oricum o dai vei gresi fata de el, fata de ceilalti, fata de tine. Nu exista situatie de mijloc si astfel balanta se incarca si mai mult cu balast emotional, atat de o parte cat si de alta, impingand daca mai era nevoie la o analiza dura a ceea ca urmeaza sa decizi. Si incepi sa iti asumi responsabilitatea.
Spui DA pentru ca asa vrei sa fie, dar simti NU pentru ca nu asa iti doresti sa fie. Si de aici incolo incepe calvarul efectelor asumate. Dar totul merge inainte.
Ce conteaza totusi cel mai mult? Ca ai incercat sa fie bine luptand pentru fiecare portie umana implicata, pierzand energie din dorinta de acoperi cat mai mult din negativul iminent.
Ce se poate face mai mult? Sa spui DA sau NU analizand ceea ce e mai bine pentru tine. Indiferent ca o gandesti sau lasi frau liber sentimentelor. Tertii se vor descurca. Desi poate ca nu asa bine, dar a satisface nevoile altuia inaintea satisfacerii nevoilor personale inseamna disconfort impins mereu si mereu inainte spre un capat al drumului presarat cu riduri existentiale.
Ce as face eu? As spune DA, desi simt ca NU, dar de ce nu DA, cand toata viata am mers pe NU?
Cu drag,
Diseci o minge aruncata la fileu in tot atatea feluri in care esti capabil sa o faci coaguland cauzele si efectele tuturor solutiilor gasite. Analizezi firul logic a ceea ce poate fi constructiv si impingi certitudinea in spatele necunoscutului sperand ca pas cu pas scenariul va fi asa cum ti-l doresti tu. Dupa tot atatea minute de dus-intors ajungi in pragul egalitatii. Ce sa faci? Sa mergi pe rational sau pe ce dicteaza inima?
Intr-un final alegi ceva, iar mai departe timpul iti va demonstra parsiv calitatea deciziei luate intr-un moment de anaghie decizionala in care nimic parca nu inclina balanta, moment in care antagonismul interior va fi iarasi la vedere: vei fi bucuros sau trist, doua stari ce totusi sunt atat de diferite dar atat de aproape de a fi evitate sau nu de acel momentum de inspiratie ce consta in cateva secunde de decizie.
Ce poate fi mai complicat? Imprastierea gandurilor in directii ce implica si terti. Si nu de oricare, ci de aceea de care iti pasa. Sunt putini, poate, cei carora le pasa si de altcineva in situatii de cumpana, dar la cei care exista totul se transforma in focar. Oricum o dai vei gresi fata de el, fata de ceilalti, fata de tine. Nu exista situatie de mijloc si astfel balanta se incarca si mai mult cu balast emotional, atat de o parte cat si de alta, impingand daca mai era nevoie la o analiza dura a ceea ca urmeaza sa decizi. Si incepi sa iti asumi responsabilitatea.
Spui DA pentru ca asa vrei sa fie, dar simti NU pentru ca nu asa iti doresti sa fie. Si de aici incolo incepe calvarul efectelor asumate. Dar totul merge inainte.
Ce conteaza totusi cel mai mult? Ca ai incercat sa fie bine luptand pentru fiecare portie umana implicata, pierzand energie din dorinta de acoperi cat mai mult din negativul iminent.
Ce se poate face mai mult? Sa spui DA sau NU analizand ceea ce e mai bine pentru tine. Indiferent ca o gandesti sau lasi frau liber sentimentelor. Tertii se vor descurca. Desi poate ca nu asa bine, dar a satisface nevoile altuia inaintea satisfacerii nevoilor personale inseamna disconfort impins mereu si mereu inainte spre un capat al drumului presarat cu riduri existentiale.
Ce as face eu? As spune DA, desi simt ca NU, dar de ce nu DA, cand toata viata am mers pe NU?
Cu drag,