Dupa castigarea Australian Open 2010 Roger da interviu in fata camerelor, prilej care m-a determinat sa incep sa scriu o serie de “Lectii a la Federer”. Nu pentru ca nu am sti ce inseamna performanta sportiva, ci pentru a puncta cateva aspecte importante in drumul spre top.

De la minutul 4:10 Federer spune “sa-ti asculti semnele corpului si ale mintii”.

Asculta la semnele corpului: oboseala si accidentarile

Oboseala

Sportul este o activitate atat de grea pentru organism incat daca nu acorzi atentie corpului tau risti accidentari, iar toata munca este in zadar. Oboseala dupa multe concursuri, zborul dintr-un loc intr-altul isi spune cuvantul.  Dar nu trebuie sa zbori ca sa te simti obosit. Un maraton de concursuri locale sau nationale, un maraton de antrenamente de intensitate foarte crescuta, un maraton de lucrari si examene la scoala, un marathon de probleme emotionale echivaleaza la un alt nivel cu oboseala cauzat de deplasarea dintr-o parte in alta a lumii.

Valeriu Tomescu, antrenorul Ditei Tomescu medaliata cu aur olimpic la Beijing, 2008, spune ca un sportiv de performanta trebuie sa doarma 10 ore pe zi altfel intrii in “zona periculoasa a accidentarilor si toata munca a fost in zadar.” Cititi mai departe ce spune Federer despre lucrul acesta.

Fara accidentari Read more…

Plec de la premiza ca pana acum nu am vazut parinte care sa nu isi doreasca binele propriului copil, cu atat mai mult cu cat sunt convins ca fiecare parinte are convingerea ca ceea ce face este si bine.

Intr-un tenis actual in care totul se petrece rapid, e de la sine inteles ca tinerii sportivi sunt condusi spre a face ceva tocmai pentru a indeplini asteptarile parintilor, aspecte ce declanseaza o oarecare presiune si afecteaza pasiunea, precum si interesul pentru tenis. Cum?

“Astazi va trebui sa il depasesti pe partenerul tau!”

Poate fi privit acest indemn ca o incurajare, ca un obiectiv, ca un lucru normal din programul de pregatire. De multe ori el insa el este asimilat ca si obstacol de doborat, ceea ma face sa atrag atentia ca e nevoie de a diferentia sprijinul acordat copiilor in indeplinirea unui obiectiv fata de a-l supune asteptarilor aruncate pe umerii lor.

Sigur, adultii vad lucrurile un pic altfel, dar conteaza insa cum decodeaza cel caruia ii este destinat mesajul. Simplul “trebuie sa …”, oricat de bine intentionat ar fi, instaleaza presiunea, ceea ce cumulat cu perfectiunea ceruta de parinti blocheaza emotional si nu numai.

Ce nu vor parintii? Nu vor ca copilul lor sa greseasca si astfel ii interzic greseala. Daca stai pe margine si urmaresti body language-ul micilor tenismeni, prima observatie va fi ca ei se tem de greseala si de esec pentru a nu supara pe cineva sau pentru a nemultumi pe cineva si astfel dezvolta inconstient jocul controlat. El este primul pas spre plafonare.

Asteptarile parintilor sunt totdeauna ridicate, caci nimeni nu e mai si mai … decat propriul copil. In sport ele insa pot prinde si conotatii negative.

Cu drag,

Sugestiv acest titlu preluat din raspunsul unei mamici (semnata yo, mam) la postul “Suferinta”. Citind raspunsul dansei am asociat rapid “fracturile” psihologice cu “traumele” psihologice astfel ca m-am intrebat de ce un meci pierdut ar frange psihologic un sportiv asa cum spune Yo, mam?

M-am hotarat sa scriu aici cateva cuvinte despre lucrul acesta si nu in mod special despre consecintele ei pentru ca intuitiv fiecare dintre noi stie care sunt: neincrederea in sine si meciuri pierdute mai ales atunci “cand puteai sa iti bati adversarul”.

Ce este trauma psihologica?

Trauma psihologica este defininta ca o “experienta profunda si stressanta”, ca un “accident de natura fizica” sau ca un “soc emotional dupa un eveniment stressant”.

De ce s-a produs trauma?

Trauma nu se produce oricand si oricum si mai ales nu oricui. Tenisul nu este un sport agresiv de contact pentru a putea spune ca o trauma fizica se rasfrange si asupra psihicului. Traumele tin mai degraba de starea emotionala generala a  sportivului: un sportiv abuzat fizic sau emotional si fara sprijin moral fie acasa, fie la tenis, va avea sanse mai mari sa dezvolte o trauma emotionala atunci cand vede ca pierde meci dupa meci. Copiii sunt mai expusi unor astfel de experiente pentru faptul ca ei sunt dependenti in foarte mare masura de adulti si de educatia pe care o primesc de la acestia. Dar chiar si juniorii mari si seniorii pot ajunge in astfel de situatii pentru faptul ca nu intotdeauna dependenta de ceilalti scade odata cu varsta.

Educatie si sprijin

Am sa va dau un exemplu: Imi amintesc un post de-al lui Coach in care spunea ca sunt copii “batuti si injurati” dupa ce au pierdut un meci. Pe acei copii nu i-am vazut, dar am sa va spun ca copiii injurati sau batuti fie in fata altora, fie doar acasa au mari sanse sa fie traumatizati emotional. Un meci pierdut e doar un alt motiv care poate sa-l “franga psihologic” si sa afunde si mai mult in neincrederea in sine si in ceea ce face. Desigur copiii pot sa para incapatanati si ca nu invata nimic din greseli, dar acesta este modul lor uneori zgmotos si deranjant de a spune ce ii doare.

Sansele pe care insa le ofera viata, in fapt oameni sau experiente pozitive (in sau inafara terenului de tenis) pot ajuta copilul sa se dezvolte frumos emotional. O bunica indragita, un prieten foarte bun, un premiu la scoala sunt exemple care pot descoperi resurse nebanuite in sportiv.

Ca o concluzie as spune ca “fracturile psihologice” apar pe un fond gata “fragil”. Nu oricine se “traumatizeaza” dupa un meci sau cateva meciuri pierdute.

Nicoleta Tanase-Trifu

Intrebarea retorica e un raspuns mai mult decat elocvent la una dintre dilemele sportivului: “Cand celalalt pierde, nu?” Corect! Matematic vorbind, realistic vorbind, statistic vorbind … asa e, unul castiga cand celalalt pierde.

Ce se intampla insa cand cel ce pierde este in fata ta, fara puteri, plin de praf, dezamagit, suparat si cauta un raspuns? Ce sa ii spui? Ca de fapt el a pierdut in fata adversarului, dar a castigat in fata lui? Poti incerca, dar reactia este extrem de frustranta. Sau ii poti spune ca mai are de munca, pana la urma a pierdut, chiar daca sunt si capitole unde a castigat. Crezi ca el intelege asta cand tot orgoliul lui este singurul lucru care conteaza? Cu siguranta o va face daca, in timp sau inca de la inceput, reusim sa … *

Si revenim la doua din ipostazele curente ale pregatirii unui jucator:

1) antrenamentul – cand castig? Cand imi ies loviturile/temele/sarcinile de antrenament, nu?

2) meciul competitional – cand castig? Atunci cand am dat mana cu adversarul si arbitrul imi striga numele impreuna cu scorul, nu?

Ce este mai important in pregatirea unui sportiv decat clasamentul? Orice latura am analiza, scopul final al pregatirii il constituie victoria in competitie. Sigur, putem incepe sa adaugam ca victoria obtinuta prin satisfacerea comfortului interior este cea mai cautata, frumoasa si totusi extrem de rara ( vorbim de zona, o stare in care sportivul se regaseste de foarte putine ori ). Sigur, putem incepe sa adaugam ca victoria obtinuta prin diferite alte componente ale pregatirii este extraordinara. Sigur … cert e insa ca victoria obtinuta conteaza mai mult decat felul in care a fost ea atinsa. Atentie insa, ca totusi felul in care victoria este adjudecata iti da mai departe ritmul, consistenta si increderea; desi sunt extrem de multe meciuri in care se castiga “jucand prost” sau beneficiind de “sprijinul adversarului” ( a nu ne gandi la non-combat sau meci vandut ), cei ce inteleg cum, de ce si mai ales cand castiga se detaseaza in ocupantii locurilor fruntase.

Cand castig don’ profesor? Cand fac un antrenament bun sau cand castig un meci jucat prost? In amandoua ipostazele.

* … explicam sportivilor ca scopul jocului este de a castiga impotriva celuilalt, in timp ce felul in care o fac reprezinta castigul impotriva propriei persoane.

In plus, a nu se uita ca a castiga reprezinta o statie finala a unei dorinte ce parcurge un drum lung si anevoios si nu o saltea ce poate fi atinsa printr-o saritura cu prajina.

Cu drag,

“Eu nu sunt un invingator asa cum sunt altii!” este unul dintre obstacolele greu de doborat de sportivi. Sentimentul de culpabilitate, inferioritate sau permanenta comparatie cu sau fata de cineva e o meteahna dura inoculata de cele mai multe ori fara intentie in educatia copiilor. O intalnim la tot pasul si mereu dam vina pe sportivi ca nu sunt in stare de a evolua asa cum noi adultii ne dorim, uitand ca tot noi le spunem lor ca celalalt e mai bun. “Nu esti in stare de nimic” sau “Uite ce joaca x sau y!” … sunt ce anume?

“Cine esti tu copile?” am intrebat dupa meci. “Un nimeni!” a venit raspunsul si lumea a inceput sa se invarta in jurul meu. Am inghitit in sec tragand in piept ce mai puteam dupa ce timp de minute bune infruntasem vantul si infernul interior al celui ce lupta pentru a se elibera, de a scapa de meci si mai putin de a castiga. Am cautat privirea stearsa a celui ce sentimentul de vinovatie isi juca in voie dansul: “Ce o sa zica ai mei acasa? Ca sunt …” si cuvintele nu pot fi reproduse.

Nu stiu ce o sa zica ai lor acasa, stiu insa ce putea sa spuna potentialul uman pe teren daca lupta se ducea EL impreuna cu EL si contra tuturor ( adversar, arbitru, mingi, scor etc., ). Din pacate un singur camp de razboi acapareaza totul, EL anihilind pe EL si restul trebuind sa faca fata restului. Greu de doborat!

Multi spun ca presiunea nu e buna, dauneaza sportivului. Oare? Dimpotriva, presiunea intareste si dezvolta calitati si capacitati nebanuite atata timp cat ea este preluata si infruntata optim de catre sportiv. Atunci cand ii este impusa sau creeata artificial atingem interiorul fragil al celui ce singurul sprijin este incurajarea.

Atunci cand masina ramane fara benzina in loc sa reumplem cu inca un rezervor ( incurajari, “ce bine joci”, “ce dreapta ai”  ) calcam la blana acceleratia ( “nu esti in stare”, “misca-te odata”, “aoleuuu” ) si observam ca masina se opreste. Si atunci ce facem? Morala! Ca deh, tot vina masinii e ca nu a mai avut benzina! … acest lucru repetat si tot repetat creeaza o bariera ce atat de greu va putea fi suportata si eventual depasita in viitor.

“Dar eu i-am spus doar de bine” vine raspunsul celor ce in cauza. Zambesc caci stiu ca asa SI e. Sa la spun ca totusi masina merge cu benzina si nu cu sfaturi, dorinte, ambitii, reprosuri?

Cu drag,

Este o intrebare normala ce capata accente agresive si destul de sacaitoare atunci cand sportul devine mai mult decat un joc pentru cel ce il practica. De ce?
1. scopul principal e sa castigi cu orice pret, nu insa si obligatoriu. Apare necesitatea admiterii ca cineva SI pierde, iar daca acela esti tu atunci nu este capat de drum, ci un pas inainte.
2. daca muncesc, atunci trebuie sa si castig. Pe jumatate e adevarat, cealalta jumatate revenindu-i celuilalt. E nevoie in acest moment de ocuparea a cat mai mult din felia celuilalt:
a) nu prin rugaciuni, ci prin munca. Cum am stabilit ca nu a munci e sucient, trebuie sa ne focalizam pe cum muncim;
b) capul sus cat timp joci. Important e sa joci cu armele tale contra armelor adversarului sau cu alte cuvinte sa il pacalesti cat mai repede pe adversar in asa fel incat el nu sa faca viceversa. Recunoasterea punctelor slabe ale adversarului nu este o arta, este un exercitiu de exersat practic. Atentie! Nu numai teoretic sau deloc.
3. cand sportul devine un joc pentru jucator? Upss … aproape mai niciodata. De aceea poate e bine sa jucam jocul si mai putin sa invatam sa castigam jocul atribuind diferitilor factori ponderi mai mici sau mai mari in ceea ce priveste rezultatul.
4. placerea de a juca liber contra stress-ului de a castiga obligatoriu este o balanta inechitabila a rezultatului. Placerea de a juca liber ar putea avea si valenta negativa in axarea in exces pe latura de invatare sau nepasare ( uneori ), dar este mai constructiva decat a intra sa castigi. Uneori nu esti pregatit, ce faci?
5. “copilul meu este cel mai bun!” Asa o spune si celalalt parinte/antrenor/club/federatie. Cine castiga? Cel ce nu are asteptari asa mari. Ce trebuie inteles ca aceste asteptari se transfera sau sunt atent culese de catre jucatori ce isi cresc anxietatea proportional cu asteptarile echipei din jur. “Daca pierd in primul tur?” … upsss! E bine insa ca obiectivele sa fie clar si mai sus stabilite decat potentialul jucatorului ( realistic insa ), orice scapare in acest sens fiind transpusa drastic in dezvoltarea sportivului.
6. joc bine sau joc rau la antrenament. Inseamna ca meciul va fi la fel. Proiectiile sportivilor sau ale echipei in viitor denatureaza extrem de mult ceea ce va fi, caci viitorul este singurul lucru incert. Ceea ce a fost nu mai ce schimba, ceea ce este incerc sa schimb, ceea ce va fi om vedea. Rabdare si incredere.
7. un jucator este slab la un capitol, deci nu are sanse sa castige daca nu e complet. Oare? Se inoculeaza de cele mai multe ori ca un aspect al jocului este mai slab in asa fel incat atunci cand intri in teren tremuri de frica ca nu cumva adversarul sa vada punctul slab. Nu mai bine e sa ii spui ca “atunci cand servesti este extraordinar” ( accelerand increderea ) decat “atunci cand lovesti cu revereul e naspa!” ( crescand frica )?
Ar fi mai multe, dar pentru a castiga e nevoie de mai multe. Cand vei castiga? Este o intrebare fara raspuns pentru ca viitorul nu il poti controla. Ai nevoie, dupa multe “cerinte” indeplinite si de putin noroc. ATENTIE insa: NOROCUL nu se cerseste, el se munceste si cand apare, TREBUIE sa profiti de el.
Ai ghinion la tragere de exemplu? Gandeste-te un pic: ce bulan are adversarul, nu? Deci, esti mai slab decat el din start sau dai drumul la munca? …
PS: … si probabil vei castiga. Sigur poti insa pierde. Capul sus, joaca si din cand in cand zambeste. Maine o i-ei de la capat!
Cu drag,

Roger Federer - FH - DowntheLine - ProStrokes 2.0


Priveste imaginea video in care Federer da lovitura de dreapta. Urmareste atent miscarea picioareleor, a corpului, a mainii si traiectoria rachetei.

Antrenor nu sunt ca sa merg cu analiza tehnica mai departe. Te intrebi insa ce are sa spuna un psiholog despre perfectionarea loviturii? Are sa spuna un lucru atat de simplu incat aproape ca e uitat sa fie folosit: Vizualizeaza lovitura! Aceasta capacitate de “a vedea cu ochii mintii” este comuna tuturor sportivilor de top. Nici unuia nu ii lipseste.

Ce e vizualizarea

Ajuta-ma sa iti explic ce inseamna vizualizare si la ce ajuta: inchide ochii, relaxeaza-te fizic si imagineaza-ti cum dai lovitura de dreapta. Te-ai vazut de undeva din afara asa cum l-ai vazut pe Federer in imaginea video sau ai simtit in interiorul tau cum lovesti mingea? Oricum ai fi facut-o e bine! Incearca acum sa te vezi si din cealalta pozitie.

Daca te-ai vazut spre exemplu din afara incearca acum si simte lovitura in interior, cum duci racheta spre spate, cum lovesti mingea si cum termini lovitura in spate.

Tips and Trics

Vizualizezi miscarea corecta Vizualizarea loviturii ajuta foarte mult la crearea programului mental pentru ca miscarea sa fie executata in practica exact cum ai fost invatat sa o faci. Nu altfel.

Vizualizezi si te antrenezi Cand vizualizezi miscarea trebuie sa o aplici si in practica. Daca doar exersezi lovitura de dreapta in mintea ta si nu o executi si la antrenament, n-are sa iasa asa cum iti doresti.

Scurtezi timpul de perfectionare al loviturii Pe masura ce capeti mai multa incredere in tehnica loviturii pe care vrei sa o imbunatatesti incepi sa inveti “fineturile”: o lovitura de dreapta cu lift sau o lovitura de dreapta in lung de linie dupa un cross. Daca iti imaginezi cum o faci, timpul de invatare pe teren se scurteaza.

Sfaturi practice

-          Pentru antrenamentul metodei vizualizarii este util ca intai sa te relaxezi fizic si mental intr-un loc linistit, dupa care sa incepi sa vizualizezi miscarea.

-          Foloseste-ti toate simturile pentru asta: simte racheta in mana, mirosul zgurii, al mingii, auzi lovitura mingii in racheta, simte mana cum se misca spre spate, simte impactul mingii in racheta, simte cum duci mana spre fata, cum liftezi samd. Creaza cu simturile tale un fel de film al miscarii asa cum iti doresti sa iasa pe teren.

-          Vizualizeaza cateva minute cel putin o data pe zi si da-ti timp doua saptamani ca sa te obisnuiesti cu tehnica. Apoi tehnica are sa iti vina natural si ai sa o folosesti prêt de cateva secunde cand si oriunde vei dori: pe teren, acasa, in autobuz…

Copiii sunt campioni la vizualizare, asa ca indemnati-i sa o practice! Pentru cei mai mari, amintiti-va si dati-va ragaz sa fiti din punctul acesta de vedere din nou copii.

Nicoleta Tanase-Trifu

Miscarea sportiva isi continua in mod flegmatic letargia scotand la iveala mai mereu medalia mult muncita, ascunzand insa in subsoluri efectele nocive ale unui intreg conglomerat uman lipsit de oxigenul pur al miscarii. Un singur palier social unde extremitatile domina, atat copilul-campion cat si copilul de rand solicitand neingradirea miscarii, o realitate ce ne indeamna sa nu o mai ignoram si sa scriem despre ea: unde e sportivul ca si copil practicant al sportului de masa?

In atare conditii ar fi util ca echipa din spatele sportivului sa isi faca simtita prezenta, scriind si informand despre multe din aspectele ce nu se cunosc sau nu vor sa fie cunoscute. Ar fi util ca cei ce lucreaza, dirijeaza, finanteaza, educa si sprijina sportivii sa isi spuna punctul de vedere pentru a putea urni de pe loc o masa moarta producatoare insa de imense valori sportive si umane.

Relateaza experientele tale, invatamintele acumulate, progresele inregistrate, bucuriile si tristetile de zi cu zi. Spune ce te doare si ce iti trebuie, lupta si apara-ti drepturile tale, scrie si nu ignora!

Fi un “coach” pentru restul, caci de la tine putem invata cate ceva ce ne va permite sa progresam.