Pentru a servi mai tare exista multe metode, de toate felurile, de cele mai multe ori insa de natura fizica sau de lucru fizic. Pana si aceea de a cumpara un radar sportiv care se poate folosi ca si testare la intervale regulate de timp constituie un mijloc de dezvoltare a vitezei ce pleaca din racheta sportivului.

Accesand literatura de specialitate si anume cateva articole de cercetare stiintifica in tenis, am decoperit ca pentru a adauga 1,6 km/ora la un serviciu este nevoie de a creste rotatia externa a bratului, ajungandu-se la cresteri consistente de pana la 30 km/ora doar din acest lucru.

La modul genera, pentru un serviciu eficient este nevoie de minimum 50º al rotatiei externe a bratului, asa cum se observa si in imaginea de mai jos:

Pentru a masura trebuie sa stati intins dorsal pe un pat cu bratul folosit la seriviciu in unghi de 90º fata de corp, cotul fiind rezemat de pat. Din aceasta pozitie rotati bratul inapoi (in spate), asa cum se poate observa si in imagine si rugati pe cineva sa fotografieze punctul maxim la care poate ajunge bratul. Trageti doua linii si masurati unghiul ce reiese.

Cu drag,

Ligamentele colaterale sunt structuri ale genunchiului lezate frecvent. Afectarea lor presupune exercitarea unei forte importante, precum un impact direct la nivelul partii laterale a piciorului.

Exista doua ligamente colaterale, unul de fiecare parte a genunchiului, care limiteaza miscarile laterale la acest nivel. Ligamentul colateral medial ( LCM ) se afla pe partea interna a genunchiului, vecin cu genunchiul alaturat, iar ligamentul colateral lateral ( LCL ) pe partea opusa, in exterior.

Ligamentele colaterale, alaturi de ligamentul incrucisat posterior, nu permit tibiei sa se deplaseze posterior pe femur. Ligamentul colateral medial reduce rotatia tibiei pe femur.

Daca o forta puternica determina intinderea acestor ligamente, ele se pot rupe. Ruptura poate sa apara in regiunea de mijloc sau la oricare dintre capete, acolo unde se fixeaza la nivelul osului. Daca impactul este foarte puternic, pot sa apara leziuni si la nivelul altor structuri ale genunchiului. Cea mai frecventa combinatie este ruptura LCM si cea a ligamentului incrucisat anterior.

Rupturile LCM sunt mai frecvente decat cele ale ligamentului lateral, dar o ruptura a LCL are mai mari sanse de a cauza instabilitatea genunchiului. Explicatia este data de faptul ca suprafata superioara a tibiei prezinta o depresiune in vecinatatea LCM si este neteda in vecinatatea LCL, favorizand alunecarile si generand in consecinta instabilitate.

Cauzele leziunilor ligamentelor colaterale
Leziunile la acest nivel apar in timpul desfasurarii activitatilor sportive atunci cand miscarea gambei este fortata spre una dintre cele doua parti: medial, spre celalalt genunchi, sau lateral. O lovitura aplicata in portiunea externa a genunchiului in timp ce talpa este fixata la sol poate genera ruperea LCM. Alunecand, piciorul se deplaseaza spre exterior. Greutatea corpului genereaza o forta neobisnuita care se transmite spre interiorul genunchiului si poate rupe LCM.
LCL se rupe sub actiunea unei forte care actioneaza din interior si impinge genunchiul spre exterior sau in caz de hiperextensie a genunchiului.

Simptome
O forta suficient de puternica sa rupa unul dintre ligamentele colaterale lezeaza si tesuturile moi din jurul genunchiului, care devin tumefiate sau sangereza. Se poate produce hemoragie si in interiorul articulatiei. Genunchiul doare mai ales cand se lasa greutate pe piciorul in cauza. Dupa ce tumefactia si durerea initiala cedeaza, genunchiul este instabil si uneori nu poate suporta greutatea corpului.
Afectarea cronica, pe termen lung, senzatia de instabilitate datorata unei leziuni mai vechi a ligamentelor, este o problema frecvent intalnita. Daca ligamentul afectat se vindeca, dar nu in totalitate, un anumit grad de instabilitate va fi resimtit in continuare. Genunchiul va ceda si va fi dureros in caz de suprasolicitare.

Diagnostic
Examinarea clinica initiala indica de obicei structurile lezate. In anumite cazuri, durerea intensa sau contractura musculara ingreuneza examinarea genunchiului. De aceea, doctorul poate indica o perioada de repaus cu genunchiul imobilizat in orteza, urmate de o reexaminare in 5-7 zile.
Exista anumite teste care indica lezarea ligamentelor colaterale. La aplicarea unei forte de lateralitate de catre medic, o miscare prea mare de-a lungul liniei articulare intre tibie si femur indica o leziune a ligamentului colateral. Durerea la nivelul liniei articulare, fara o deplasare laterala semnificativa, poate fi semn al unei leziuni mai usoare ( ruperea catorva fibre ligamentare ).
Radiografia e utila pentru a exclude orice leziune osoasa.
RMN se indica daca exista suspiciunea unor leziuni multiple, inclusiv afectarea ligamentului incrucisat anterior sau menisc.

Tratament
Nechirurgical - Scopul initial al tratamentului este reducerea durerii si a inflamatiei. Repausul, medicatia antiinflamatorie, un bandaj compresiv aplicat timp de cateva saptamani in functie de gravitatea leziunii si eventual utilizarea unor carje pentru a evita solicitarea membrului afectat, sunt utile acestui scop.
Terapia fizicala, constand in gheata, aplicata precoce dupa momentul accidentarii, stimulare electrica si repaus cu piciorul ridicat deasupra nivelului inimii este extrem de utila in completarea schemei de tratament.
Chirurgical – Persoanele care in ciuda tratamentului aplicat continua sa aiba perioade de instabilitate si tumefactie sau leziunile multiple la nivelul genunchiului necesita tratament chirurgical.
Repararea chirurgicala a ligamentului lezat presupune in primul rand o incizie la nivelul pielii. Daca ligamentul a fost smuls din insertia sa la nivelul osului, va fi reatasat prin suturi puternice sau cu ajutorul unor carlige speciale numite ancore. Rupturile din zona mijlocie ligamentara se repara prin apropierea si coaserea capetelor.
Reconstructia ligamentara indicata in caz de instabilitate sau tumefiere cronica a genunchiului, consta in intarirea ligamentului afectat sau inlocuirea acestuia cu o grefa de tendon.
Pentru a intari ligamentul, chirurgul detaseaza un capat al ligamentului din zona lui de insertie la nivelul osului si il reataseaza intr-o alta zona prin sutura sau carlige metalice, astfel incat acesta sa devina mai rezistent.
Cand ligamentul este grav afectat si devine imperios necesara inlocuirea lui, se poate apela la doua metode: tendonul muschiului semitendinos propriu ( autogrefa ) sau folosirea de tesut de la un donator ( allogrefa ).

Recuperarea
Nechirurgicala – leziunile minore se recupereaza in 4-6 saptamani, rupturile moderate in aproximativ 2 luni, iar rupturile severe necesita circa 3 luni pentru vindecare. Daca simptomele persista mai mult de 3 luni, bolnavul necesita interventie chirurgicala. Rupturile severe la nivelul LCL au tendinta de a genera instabilitatea genunchiului si de obicei nu raspund bine la tratamentul conservator.
Postchirurgical – pacientii sunt sfatuiti sa respecte recomandarile in ceea ce priveste greutatea care trebuie plasata pe picior in timpul mersului sau in cazul adoptarii pozitiei verticale. Pana la sase saptamani dupa interventie, indicatia este de a menaja piciorul respectiv.
Terapia fizicala are drept scop reducerea durerii, incarcarea corespunzatoare a membrului supus interventiei chirurgicale, imbunatatirea fortei musculare si a amplitudinii de miscare.
Bicicleta stationara, stretchingul usor sau presiunea usoara aplicata la nivelul articulatiei de catre specialist pot fi efectuate precoce, ajutand la recastigarea amplitudinii de miscare. Aceste exercitii sunt utile si pentru intarirea muschiului cvadriceps, situat pe fata anterioara a coapsei. Pe masura ce simptomele diminueaza si forta musculara creste, gradul de dificultate al exercitiilor poate fi crescut.
Cand amplitudinea de miscare a genunchiului este redobandita si forta musculara corespunzatoare, este posibila reluarea gradata a muncii sau a activitatilor sportive. Pentru sportivii care doresc reluarea rapida a antrenamentelor, orteza mobila pentru genunchi, care protejeaza ligamentele colaterale si sustine genunchiul este foarte utila. Vizitele regulate la specialist trebuie completate de un program de exercitii efectuate acasa.

Doctor Alin Popescu
Specialist medicina sportiva

Articulatia genunchiului este cea mai mare articulatie a corpului omenenesc. Comparativ cu alte articulatii mari (sold, umar), este mai putin acoperita si protejata de parti moi, ceea ce explica frecventele sale expuneri la actiunea factorilor nocivi externi.

Meniscurile intraarticulare sunt doua fibrocartilaje ce creeaza o congruenta perfecta intre condilii femurali si platoul tibial, confera o stabilitate mai mare articulatiei genunchiului, permit o mai buna alunecare a capetelor osoase articulare si realizeaza absorbtia socurilor la acest nivel.
Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, iar meniscul medial are forma unei semilune. Meniscul lateral este mai rezistent si mai mobil, si de aceea deplasarile lui sunt mai intinse.

Cauze

Leziunile meniscale ale articulatiei genunchiului pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune in cadrul unor traumatisme complexe (entorse, luxatii, fracturi). Ruptura de menisc este cauzata de obicei de o miscare de torsiune, deseori cu piciorul fixat pe toata talpa si cu genunchiul flectat partial (de exemplu, la ridicarea de greutati sau la tenis). Cu varsta, meniscul se uzeaza si poate fi lezat mai usor. Ruptura de menisc este rara la copiii mici.

Simptome

Simptomatologia rupturii de menisc variaza adeseori. Nu exista terminatii nervoase la nivelul meniscului, iar durerea este datorata tumefierii si leziunii tesuturilor inconjuratoare.

La o leziune tipica usoara a meniscului, poate exista o durere usoara si initial o tumefiere. Dupa cateva zile se accentueaza progresiv tumefierea articulatiei. Deseori apare durere minima la mers, durere care se intensifica la ridicarea de greutati, lasarea pe vine si ridicarea din aceasta pozitie. Aceste simptome dispar in 2 – 3 saptamani, desi durerea poate sa reapara la miscarea de torsiune.

La ruptura tipica moderata a meniscului, pacientul simte o durere in partea laterala sau centrala a genunchiului, in functie de localizarea rupturii. De obicei, mersul este posibil. Tumefierea creste progresiv in 2 – 3 zile, iar miscarea de flexie la nivelul genunchiului este limitata. La miscarea de torsiune si de asezare pe vine apare durere intensa. Aceste simptome se remit treptat, dar tind sa revina la o miscare de torsiune minora sau la efort intens.

La ruptura severa, bucatile din meniscul rupt se pot disloca si ajung in spatiul articular, ceea ce duce la situatia numita “genunchi blocat”. In articulatie poate sa apara sangerare, iar genunchiul se tumefiaza imediat dupa injurie

Diagnostic

Medicul va fi informat asupra modului de aparitie al injuriei si despre alte foste leziuni de la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi si va evalua tumefierea, gradul de limitare al miscarilor, stabilitatea articulatiei si modul in care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectueaza radiografii.

Diagnosticul rupturii de menisc se precizeaza pe baza urmatoarelor semne: blocajul cu repetitie, hidrartroza (apa la genunchi) persistenta, hipotrofia si hipotonia coapsei, durerea la nivelul meniscului interesat. In unele cazuri, cand diagnosticul nu este clar, rezonanta magnetica nucleara (RMN) sau artroscopia sunt doua investigatii paraclinice utile in stabilirea unui diagnostic de precizie.

Tratament

Cel mai eficient tratament este cel operator, pentru ca pe de o parte nu se poate sconta pe o vindecare spontana, iar pe de alta parte ruptura de menisc grabeste instalarea procesului degenerativ al genunchiului (artroza). Modul de tratament difera in functie de tipul, localizarea si gradul de extensie al rupturii, varsta si nivelul de activitate al pacientului si perioada de timp care a trecut de la incident.

Optiunile de tratament includ:
- tratamentul nechirurgical, constand in repaus, aplicarea de gheata local, mentinerea piciorului in pozitie ridicata si terapie fizica
- repararea chirurgicala
- indepartarea chirurgicala a portiunii rupte (meniscectomie partiala)
- indepartarea chirurgicala a intregului menisc (meniscectomie totala).

Transplantul de menisc este o optiune noua de tratament a rupturii de menisc, in special cand acesta este deja slabit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau a unui tratament anterior. In timpul acestei proceduri, o portiune de cartilaj meniscal de la un donator este transplantata in genunchi.

O mare importanta o are programul recuperator, care trebuie atent condus, acesta fiind foarte intens si complex.

Complicatii

Este de preferat pastrarea unei parti a meniscului cat se poate de mult: indepartarea meniscului favorizeaza adesea aparitia unei artroze a genunchiului pentru ca dupa meniscectomie creste solicitarea mecanica a structurilor articulare . Cu cat este indepartat mai putin tesut meniscal, cu atat degenerarea este mai lenta. Evolutia leziunii de menisc netratate chirurgical poate conduce la : atrofie de muschi cvadriceps; genunchi dureros instabil; hidrartroze repetate; lezarea cartilajului articular, cu instalarea gonartrozei (artroza genunchiului).

Doctor Alin Popescu
Specialist medicina sportiva

Articulaţiile reprezintã elementul-cheie în funcţionarea aparatului locomotor. Exista articulaţii cu mai multe grade de miscare, cum ar fi articulaţia umarului, dar si articulaţii cu mai puţine astfel de grade – genunchiul practic se poate mişca fiziologic doar în flexie si extensie (rotaţiile sunt aproape insesizabile).

Dar ce sunt mai precis articulaţiile?

Pot fi numite mai prozaic şi “balamale”, pentru cã acesta este rolul lor în organism, însa ele functioneazã si ca “suspensii”. Ca sã creez o imagine mai exacta am sa incers sa fac o scurta descriere a articulaţiei. Este formata din doua sau mai multe suprafete osoase care sunt acoperite de o pelicula de cartilaj (alcatuit in special din proteoglicani). In jurul suprafetelor osoase acopera articulatia un fel de manson numit capsula articulara, care se insera pe suprafata externa a osului (periost). In interiorul capsulei se afla lichidul sinovial cu rol nutritiv dar si de suspensie. Tot rol de suspensie (amortizare a socurilor in articulatii) il are si cartilajul. Ceea ce tine suprafetele articulare apropiate si nu le lasa “sa aibe joc”, adica sa nu prezinte miscare de frictiune, reprezinta ligamentele articulare-niste benzi fibroase care leaga intre ele oasele, si care sunt rezistente si inextensibile, dar suficient de elastice incât sa permita miscarea in limite normale (fiziologice). In cele din urma, tot cu rol de contentie a suprafetelor articulare, sunt si tendoanele-capetele muschilor prin care acestia se prind insera la nivelul osului.

Ce anume duce la pierderea mobilitatii in articulatii?

- traumatismele si interventiile chirurgicale la nivelul articulatiilor, in primul rând prin agresiunea directa asupra tuturor formatiunilor amintite mai sus, dar si prin perioada de imobilizare gipsata, care are ca urmare calcificarea partilor moi (tendoane, ligamente), cu pierderea amplitudinii miscarii.
- câstigarea in greutate, cu cresterea presiunii intraarticulare si erodarea mai rapida a cartilajului articular, instalarea artrozei, uneori ajungându-se la o erodare cartilaginoasa atât de mare incât se “freaca os pe os “, fapt care de asemenea are un ecou negativ asupra mobilitatii.
- frigul, mediul excesiv de umed, caratul constant de greutati mari, mersul pe jos fara incaltaminte adecvata – toate acestea pot duce in timp la o pierdere treptata a mobilitatii articulare.
- sedentarismul si consumul exagerat de carne pot duce de asemenea la anumiteprobleme prin hipotrofie musculara cu hiperlaxitate ligamentara in cazul sedentarilor, si depunere de cristale de urati pe partile moi, in cazul marilor consumatori de carne .
- consumul neadecvat de apa (1 – 1,5 litri/zi), deoarece cartilajul este 70% apa – astfel un aport mai mic de apa duce la hipotrofia (subtierea) lui in timp.
- osteoporoza poate de asemenea micsora amplitudinea articulara, pe lânga alte afectiuni cu caracter imflamator/imunologic sau de natura tumorala (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, lupus eritematos, osteom osteoid, osteosarcom, boala Paget, tendinite, capsulite, sinovite, etc).

Ce sa facem daca dorim sa ne pastram mobilitatea articulara?

- evitati pe cât posibil toate elementele enumerate mai sus
- faceti miscare zilnic, macar 20 de minute – va recomand in principal exercitiile in lant kinetic inchis (bicicleta medicinala, stepper), mai putin alergatul in parc.
- beti 2,5 – 3 litri de apa plata zilnic
- dupa 40 de ani puteti sa faceti “cure” bianuale cu suplimente nutritive care contin proteoglicani – glucosamina, condroitina
- adresati-va imediat medicului de familie daca dimineata aveti dureri articulare cu durata mai lunga de o ora, si care nu cedeaza dupa miscare, sau daca durerile sunt predominant nocturne, mai degraba de natura osoasa.
- incercati sa va mentineti greutatea in limite normale (maxim 5 – 6 kg in plus peste greutatea optima)
- nu folositi decat arareori, la ocazii deosebite, tocuri inalte!
- faceti exercitii de stretching (intindere), cel putin la inceput sub indrumarea unui specialist

Alin Popescu

Website: dralinpopescu.ro

Ne aflam in mijlocul iernii ce pentru multi dintre noi a devenit un anotimp bolnavicios prin prisma contaminarii virale de tip normal sau avansat (H1N1). Combinatia permanenta intre febra, tuse, durere in gat sau tot corpul, dureri de cap, oboseala, senzatii de voma, diaree etc.  provoaca simptome incomfortabile ce se pot intinde de la cateva zile pana la o saptamana, in unele cazuri ele devenind si letale.

Devine important in aceste conditii ca sportivii sa inteleaga fenomenul si sa isi protejze organismul prin masuri simple ce reduc substantial sansele de contaminare cu virusul gripal. Tendinta generala in randul practicantilor de miscare este ca lor nu li se poate intampla nimic datorita faptului ca organismul lor este superior adaptat, focusandu-se prioritar pe maximizarea pregatirii. Luand in considerare faptul ca prevenirea accidentarilor prezinta interes sporit in vederea valorificarii potentialului socio-uman, dar si a faptului ca gripa ( o imbolnavire nesemnificativa ce afecteaza totusi negativ evolutia sportivului pe terenul de tenis ) poate afecta pe oricine este optim de a incerca a fi sanatos.

Un sportiv poate fi expus la un  numar sporit de obiecte ce se pot constitui ca si adaposturi pentru germeni producatori de infectii, in special datorita faptului ca permanent se calatoreste dintr-un loc intr-altul. Contactul direct sau indirect cu “obiecte”  infestate creste in aeroporturi, hoteluri, spatii inchise de tip mall sau restaurante. Indicat este achizitionarea unei truse medicale de mana inainte de a calatori in care sa existe servetele umede ce ar trebui folosite de fiecare data dupa folosirea unei toalete publice, un ATM, manerul usilor de acces sau inainte in cazul camerelor de hotel prin curatarea de exemplu a telecomenzilor sau a telefonului de camera.

Mentinerea starii de sanatate atat pe terenul de tenis cat si in afara lui prin nutritie corespunzatoare, odihna si hidratare, precum si prevenirea contra gripei mentin jucatorii pe drumul optim de obtinere a obiectivelor propuse. Astfel, este recomandat:

1 – vaccinarea contra gripei ce ajuta la cresterea imunitatii corpului impotriva virusilor gripali de sezon

2 – prevenirea expunerii in locuri publice ( in special cand se calatoreste ), atat personala cat si in fata unor persoane ce stranuta sau casca. Spalarea fecventa pe maini cu sapun si apa sau servetele umede ( sanitare ), precum si evitarea contactului cu ochii, nasul si gura sunt elemente de tinut cont.

3 – in cazul simptomelor primare de gripa este bine de a ramane in casa si de a apela la consultatia unui doctor cat mai devreme posibil

Cu drag,

Miscarea sportiva isi continua in mod flegmatic letargia scotand la iveala mai mereu medalia mult muncita, ascunzand insa in subsoluri efectele nocive ale unui intreg conglomerat uman lipsit de oxigenul pur al miscarii. Un singur palier social unde extremitatile domina, atat copilul-campion cat si copilul de rand solicitand neingradirea miscarii, o realitate ce ne indeamna sa nu o mai ignoram si sa scriem despre ea: unde e sportivul ca si copil practicant al sportului de masa?

In atare conditii ar fi util ca echipa din spatele sportivului sa isi faca simtita prezenta, scriind si informand despre multe din aspectele ce nu se cunosc sau nu vor sa fie cunoscute. Ar fi util ca cei ce lucreaza, dirijeaza, finanteaza, educa si sprijina sportivii sa isi spuna punctul de vedere pentru a putea urni de pe loc o masa moarta producatoare insa de imense valori sportive si umane.

Relateaza experientele tale, invatamintele acumulate, progresele inregistrate, bucuriile si tristetile de zi cu zi. Spune ce te doare si ce iti trebuie, lupta si apara-ti drepturile tale, scrie si nu ignora!

Fi un “coach” pentru restul, caci de la tine putem invata cate ceva ce ne va permite sa progresam.