Il cunosc de ani buni, atatia cat am putut duce pe aleile tenisului pana acum si parca in tot acest timp singurul lucru care s-a schimbat sunt perii mei albi. Nu e un mit, poate doar o persoana de admirat pentru ceea ce a facut. Si se incapataneaza sa faca.

Il cunosc si ma bucur ca uneori ii pot intinde o mana sa il salut. Sa stam cateva minute de vorba despre ale tenisului. Sa mai ciupesc o amintire vie a trecutului si un sfat dat cu inima deschisa. Nu e ditamai antrenorul dupa cum se prezinta singur, desi e mult mai inalt ca mine. Ii place sa munceasca la talpa tarii mai mult decat a antrena o echipa de copii de bani gata, o anomalie placuta prezenta in comercialul cotidianului de azi. Repet, nu e un mit, poata doar o piesa lipsa din puzzle-ul unui viitor campion.

Sincer, il cunosc.

Cred ca singurele motoare ce il tin in ritm si acum sunt dragostea nebuna si pasiunea pura pentru tenis, realitati ale unui antrenor ce dupa ani buni petrecuti in praful rosiatic doreste sa intoarca sportului alb aurul pe care el l-a primit in dar: sa joace tenis. Nu se opreste nici cand soarele il atentioneaza ca e timpul de o pauza; nici macar cand picioarele incep sa cedeze; traieste din oboseala placuta a omului din spatele sportivului si, ceea ce e de admirat, nu cauta sa se laude cu ceea ce reuseste … si a reusit sa infloreasca zambete smucite din ale copiilor frustari si indarjiri; poate mult mai mult de atat, dar pentru multi nu conteaza.

Pentru mine insa inseamna mult. Nu conteaza cat. Cert este ca cu un astfel de om tenisul ramane o arta. Si o speranta ca din spate vin campionii … cum la ce?! La tenis dragii mei …

Despre recolta lui, am scris intr-unul din articolele trecute.

In continuare o sa cititi despre cum se vede ea de acolo din prima linie. Si da don’ profesor, poate ca e nevoie de mai mult de “o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi.”

“Câteodată totul joacă feste. Se întâmplă pur şi simplu. Şi memoria, şi istoria dar cel mai mult oamenii joacă feste. Unii nu vor. Alţii le caută. Asta pentru că stau năuc de o saptâmănă şi mă întreb : chiar nu ne vede nimeni, chiar nu ştie nimeni? Oamenii simpli de pe stradă pentru care sportul înseamnă un pic de plimbare şi asta numai în concediu este clar că nu. Oamenii de tenis ori nu vor ori nu ştiu eu ce să cred. Site-urile de tenis păstrează o tăcere sinistră. Siteu-rile de sport s-ar numi mai bine de fotbal decât de sport.

De ce?

Deci să începem.

Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.

Borza este un băiat simpatic, haios dar al “dracului” pe terenul de tenis. Are nişte lovituri ucigătoare şi ambiţie cât pentru şapte. Glumeşte numai cu colegii şi cu propria imagine dar este campion european şi asta nu este o festă.

Frunză este un teribil. Cumplit să îl ai pe mână când este în timpul liber. Nu stă o clipă face numai nebunii şi cea mai mare pedeapsă pentru el este să îi iei racheta din mână. Dar este vicecampion european şi asta nu este o festă.

Bogdan şi Nicu sunt campioni. Şi la şmecherii dar mai presus sunt campioni europeni la dublu şi asta nu este o festă.

Tot cei doi împreună cu Ion Efrim sunt campionii Europei pe echipe şi asta nu este o festă.

Poate pentru că sunt mai mici, poate pentru că sunt fete, poate pentru că la vârsta asta tenisul se vede mai mult a joacă decât a performanţă dar pe ele chiar că nu le-a vazut nimeni. Sunt Roşca, Crăciun şi Gună. Andreea este un copil teribil. Nu-i place să se scoale devreme şi se supără dacă dimineaţa nu îi dai voie să mănânce 4 cornuri îmbibate cu ciocolată. Georgia este lentă. Până termină de mâncat te duci, pescuieşti, te plimbi, dormi un pic şi când te întorci a terminat şi ea masa.

Ioana este responsabila cu perfectul simplu. După 3 zile toţi vorbeam ca ea. Nu am vazut niciodată un consum atât de mare de ciocolată pe cap de locuitor mai mare ca la ele. Dar toate trei joacă teribil iar în acest an nu le-a stat nimeni în cale. Nici rusoaicele, care au făcut trei din ultimele patru finale, nici cehoaicele considerate favorite în acest an. Ale noastre sunt campioane europene şi asta nu este o festă.

Mă aşteptam să văd o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi. Nimic. Tenisul românesc trece printr-un moment bun. Fetele sunt minunate : Simona, Irina, Monica, Sorana. Nu mai vorbesc de Cristina Dinu pe care o consider un mare talent ce abia aşteaptă sa izbucnească. Şi mai sunt, pentru care îmi cer scuze că nu le numesc. Despre băieţi numai respect şi admiraţie : Hane, Adrian, Victor, Marius. Ştiu cât muncesc şi că este greu.

Dar nu se uită nimeni la ăştia care vin? La ăştia “micii”? Aş spune că este trist dacă nu ar fi ciudat.

Şi îmi vine să ies de pe teren şi să strig : Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.

Cu modestie si respect,

Paul BOZDOG,

Antrenor“

Foto: Paul Bozdog (in cazul de fata, palmasul)

Cu drag

Doua meciuri grele, odata obosit, altadata adversar puternic. Am fost un sprijin pentru el, sportivul, juniorul. Ma cauta cu privirea si am fost promt mereu in sustinerea lui.

Intrun moment de tensiune a cedat. S-a uitat la mine lung si am strigat “Hai ca poti! Lupta!”

Imediat ce a schimbat privirea de la mine m-am intrebat in gand: cate lupte de cucerire am dus noi ca popor in istorie? Raspunsul nu mi-a placut, si am simtit ce va urma….

Mereu am stat si ne-am multumit cu ce avem in tara. Mereu doar ne-am aparat. Mereu doar ne-am aliat cu altii si am stat in randul doi al deciziilor. Niciodata nu am dus lupta de cucerire.

Nu e un repros la adresa inaintasilor nostri pe care ii consider in continuare eroi, ci doar o concluzie.

Poate ca e ceva genetic, o gena dominanta ce inca se mai gaseste printre unii dintre noi si care va deveni recesiva peste inca alte cateva generatii.

Nu pot spune ca juniorul meu a fost mereu asa. Il cred un “cuceritor” pentru ca a si demonstrat-o chiar inainte de aceste meciuri si o va face si in continuare.

A fost doar un gand fulger si atat.

Stefan Mocanu,
Antrenor

Astazi “am plans” la festivitate cu Andy. Nici unul dintre finalisti nu este favoritul meu, dar dupa atata amar de timp am inteles durerea  finalistului. Diferenta de statistici tinde catre zero; si totusi, unul poate parea cu adevarat ”prost” in fata  celuilalt. ”Prostia” vine din cap; deci, aici e de lucrat. Suna banal. Acolo, in cap, in mintea omului , unde totul e atat de greu de prevazut, factori reali si inchipuiti actioneaza pentru si impotriva sa.

Astazi am vazut mai clar ca niciodata diferenta dintre campion si finalist. Parca niciodata nu auzisem pana acum ca premiul castigatorului este dublu fata de cel al finalistului. Sau ca finalistul primeste jumatate din premiul campionului. Cuvintele au semnificatia lor. Induc imagini. Al doilea reprezinta doar jumatate (astazi asa a parut si jocul). Inainte de finala, cand sunt inca multi jucatori in cursa, imaginea aceasta este mult mai putin clara.

Astazi, pentru prima data, m-a durut Andy Murray, cu neputinta lui, cu lipsa de inspiratie, cu lipsa de incredere (si luciditate). M-a durut imaginea mamei sale care i-ar fi  dat tot ce-i lipsea…

M-a bucurat Djokovic cu stapanirea de sine. Dupa un meci  in care a fost stapanul jocului a facut un rol perfect intr-o festivitate in care a fost master.

Un tablou scurt (un scurtmetraj) de 10 minute, parte a unui lungmetraj de doua saptamani dintr-un lungkilometraj. Acesta din urma este caracterizat de un entuziasm continuu pentru o munca sustinuta continuu, la finalul careia doar unul este campion, iar celalalt un luptator ; un luptator care de multe ori e singur in arena, in fata adversarului ce are chiar chipul sau; de multe ori ii lipseste oglinda, uneori  nu lipseste, dar e aburita de atata transpiratie si adversarul isi pierde conturul. Atunci intervine echipa…

E de ajutor, dar infrangerea ramane a lui; oricat ar vrea echipa s-o imparta cu el, nu e de daruit ca Victoria, ca bucuria. Asta e natura umana. Si atunci are nevoie sa-si aminteasca si sa-si foloseasca toate darurile naturii umane – orgoliu, perseverenta, istetime, rigurozitate – cu puterea de a privi doar viitorul. Are nevoie sa puna in miscare motorul care sa-l duca inainte.

Valeria Margarit,
Parinte de sportiv

Scopul acestui articol in format Q&A  (Questions & Answers – Intrebari si Raspunsuri) este de a va oferi cele mai relevante si actuale informatii despre NCAA College Tennis in SUA.

Lucrez ca antrenor de tenis Divizia 1 NCAA de 8 ani. Am lucrat la cateva universitati, momentan la Universitatea Wyoming de unde am si absolvit facultatea si am jucat tenis. Dupa absolvire nu m-am intors in Romania, deoarece mi s-a oferit un loc de munca in SUA. Am lucrat cu sportivi-studenti care sunt in Top 100 ITF sau Top 800 WTA. Pe perioada carierei mele echipele mele au ajuns pe listele nationale. Universitatea Wyoming este pe lista nationala prima data in istorie.

Daca nu sunteti in Top 500 WTA pana la varsta de 18 ani ar trebui sa va ganditi serios sa veniti in SUA la facultate. Tenisul de facultate este cea mai buna optiune a voastra de a va imbunatati jocul si a concura la cel mai inalt nivel si de a va pregati pentru o posibila cariera. In acelasi timp primiti o diploma de facultate. Si toate gratis!!! Jucatori de facultate care acum sunt pe circuitele pro si sunt bine sunt: John Isner, Bobby Reynolds, James Blake, Benjamin Becker, Lisa Reymond, Julie Coin etc.

Aici sunt informatiile cele mai de baza si relevante despre NCAA College Tennis:

* Ce este NCAA College Tennis?

College Tennis (tenis de facultate) este o oportunitate pentru baieti si fete de a obtine o diploma de facultate si de a juca tenis in acelasi timp, avand in acelasi timp o bursa completa sau partiala.

*Cine este eligibil pentru a juca NCAA College Tennis si de a primi o bursa?

Oricine care are un statut de amator (daca ai fost declarat vreodata ca jucator de tenis profesionist vei fi eliminat de la NCAA College Tennis).
* Ce trebuie sa fac ca sa joc NCAA College Tennis?

- Absolva liceul

- Ia examenele SAT sau ACT (Ambele se pot da in Romania. Pentru mai multe informatii acceseaza www.collegeboard.com). Scorul ce trebuie atins variaza in functie de media de liceu (cu cat media de liceu e mai buna cu atat scorul SAT/ACT trebuie sa fie mai mica. Indiferent de media de liceu, dupa parerea mea, trebuie sa iei la SAT 800 de puncte – proba de matematica si verbala; scorul de la proba scrisa nu conteaza si 65 la ACT).

- Ia examenul TOEFL (este un test de Engleza si se poate da in Romania. Pentru mai multe informatii vezi www.toefl.org). Universitatile cer scoruri diferite, dar un scor de 71 este suficient pentru majoritatea universitatilor (Universitatea Wyoming cere 71 puncte la TOEFL)

- Inscrie-te pe NCAA Clearinghouse (www.ncaaclearinghouse.net), trimite foile matricole de la liceu, diploma de absolvire si scorul SAT/ACT.

NOTA: Te poti transfera de la o universitate din Romania daca deja esti studenta. Pentru studentii care se transfera se cere:

- Universitatea unde esti inscrisa trebuie sa fie acreditata

- Trebuie sa faci un an scolar complet la aceea universitate

- Trebuie sa transferi 24 credite (asta va fi decisa de catre universitatea din SUA)

- Trebuie sa treci examenul TOEFL (Transferul interuniversitar este mai dificil, daca stai mai mult de 1 an la universitatea din Romania. Transferele din anul 2 sunt mai dificile, dar posibile).

* Cand sa dau aceste teste?

Dureaza aproximativ 4 saptamani pana primesti rezultatele oficiale. Testul se poate da de cateva ori pe an, dar nu in fiecare luna. Daca vrei sa fii admisa la facultate in August 2011 ar trebui sa dai examenul in Noiembrie 2010. Poti sa dai testele de cate ori este nevoie pentru a-ti imbunatati scorul.

* Trebuie sa incep NCAA College Tennis imediat dupa ce termin liceul?

Nu. Poti sa iti iei un an liber (asta se numeste Perioada de Gratie – “Grace Period”) inainte de a te inscrie. De exemplu poti sa absolvi liceul in Iulie 2010 si sa incepi facultatea in August 2011. In aceasta perioada poti juca la turnee de $10 000. In acest caz eu recomand sa pastrezi toate bonurile de cheltuiala de deplasarea la concursul respectiv. Poti accepta ca premiu si bani, atata timp cat suma nu este mai mult decat cheltuielile actuale si necesare.

 *Voi primi o bursa completa?

La Universitatea Wyoming fetele primesc burse complete. Baietii de obicei primesc burse partiale de 40-80%.

 * Ce inseamna o bursa completa?

Taxa de scolarizare, carti, alte taxe, cazare si masa. Valoarea bursei poate fi oriunde intre $15. 000 – $50 000 pe an.

 * Pentru cat timp de acorda bursa?

Bursa este pentru un an si se poate innoi pana la 4 ani. NCAA iti da 5 ani ca sa concurezi 4. Asta inseamna ca poti juca tenis timp de 4 ani. Daca nu absolvi universitatea in 4 ani, primesti anul 5 pentru a absolvi scoala. In anul 5 nu joci tenis. Universitatea Wyoming iti plateste anul 5.

 * Cand voi primi viza?

 In functie de scorul SAT/ACT esti admisa la universitate. Odata admisa Universitatea iti trimite formularul I-20 care este documentul de viza. Cu formularul I-20 iti faci o programare la Ambasada SUA din Bucuresti si vei aplica pentru o viza F1 pentru studenti.

Sper ca informatiile oferite sa iti fie utile si incurajatoare. Tenisul de facultate poate fi o experienta foarte pozitiva si iti va deschide multe usi in viitor. Daca mai ai nevoie de informatii sau mai ai intrebari te rog sa ma contactezi: kgyulai@uwyo.edu. De asemenea ne poti vizita pe www.wyomingathletics.com. 

Katy Gyulai
Head Tennis Coach
University of Wyoming

Asa intra unii sportivi la meci. Desi nu e recomandat, este o imagine placuta. A urmat apoi, dupa cateva game-uri, si prosopul si inca o sticla cu apa. Finalul meciului a fost de partea lui.

Geanta cu care intra un jucator la meci trebuie sa contina multe altele in afara de rachete, totusi uneori, acceptam si o astfel prezenta pe teren.

Cand ii vad intrind asa la meci imi imaginez un luptator care pleaca intr-o batalie si are cu el strictul necesar: ceva de mancare si arma.

Sportivul inconstient intra asa pe teren si astfel isi dezvaluie simplitatea caracterului si a gandirii, scopul lui e unul singur: intru, joc si plec.

Uneori si increderea castigata din turneele jucate precum si experienta competitionala ii fac pe unii sportivi sa fie mai relaxati la meciurile oficiale si sa se prezinte astfel.

Din alt punct de vedere, cel al impactului vizual in fata adversarului, un astfel de jucator isi arata increderea in sansele sale si nu are nevoie decat de o racheta pentru a realiza un meci bun deoarece detine toate “solutiile” precum si controlul asupra jocului ce va urma.

O alta situatie cand se intampla sa intre astfel un sportiv pe teren este atunci cand ambii jucatori se cunosc foarte bine si intre ei exista si o relatie de prietenie, ii vezi frecvent vorbind cand schimba terenul in meci sau isi imprumuta unul altuia apa sau rachetele.

In timp maturitatea isi va spune cuvantul …….. sper!

Stefan Mocanu
Antrenor

“Campionul” este acel sportiv care a castigat finala unui turneu.

“Antrenamentul” este evenimentul sportiv ce sta la baza pregatirii.

Frecvent auzim pe marginea terenului “ne pregatim ca sa mergem la turnee”, oare insa aceasta fraza e corect formulata din punctul de vedere al formarii sportivului?

Da, este corect formulata, daca ne gandim la copii de minitenis si de initiere, unde scopul antrenorilor este acela de a lansa cat mai multi copii in sistemul competitional. Insa formularea aceasta ramane in mintea antrenorului iar copiilor si parintilor le este prezentata sub o alta forma, alte cuvinte, dar acesta este alt subiect de discutie.

Odata intrati in competitii, dam piept cu diferiti adversari, diferite stiluri de joc, emotii, sentimente si inevitabil apar carentele in jocul fiecaruia.

Ce urmeaza dupa un turneu? Antrenamente ce au la baza analiza jocului din meciul official pentru a fi mai valorosi si mai eficienti in anumite situatii.

Deci, ajungem sa spunem “merg la turnee ca sa ma antrenez”.

Aici avem alta polemica: raportul competitiilor si al antrenamentelor. Raportul intre cele doua este diferit in functie de varsta sportivului si de la 1 turneu la 4 saptamani de pregatire la 10 ani,  ajungem ca la juniorat sa avem 3 turnee si 1 saptamana de pregatire si poate chiar 4-5 turnee in cazul circuitelor care au ca finalitate un turneu de grad superior.

Insa pentru majoritatea sportivilor de 14-16 ani raportul poate fi de 1-1, 1-2 in favoarea turneelor sau 2-2.

Ce ne facem cand raportul este de 1-4 in favoarea antrenamentelor?

Ce pregatim?

Pregatim sportivul sa fie mai evicient in comparatie cu turneul anterior.

Cat pregatim?

3- 4 saptamani. E cam mult…

Ajungem ca la final de an sa avem 12-13 turnee jucate. In perioada dintre turnee ajungem sa uitam ce am jucat la meciul anterior, precum si emotiile si sentimentele ce le-am incercat dar si atmosfera competitionala, intervine monotonia de antrenament si inevitabil plafonarea. Iar informatiile transmise de catre antrenor precum si eficientizarea jocului prin pregatire individualizata ar trebui sa aiba aplicatie imediata (ma refer la meciul de antrenament si meciul oficial).

Si totusi intr-un turneu strangem cateva informatii pe care le prelucram si le aplicam in antrenamente sub forma de tehnica sau tactica intr-un interval de 1-2 saptamani. Dar in restul de 1-2 saptamani ramase pana la turneul urmator, ce facem? Ne plictisim si intervine uzura, monotonia de care vorbeam mai sus.

Alt lucru important este increderea pe care o am dupa un maci castigat sau un turneu bun. Ce fac cu ea? O las sa moara la antrenament? Nu, o folosesc in turneul urmator, daca perioada nu este prea mare.

La turneu am avut emotii, am avut sentimente specifice competitiei, am jucat sub presiune sau am jucat cu incredere pentru ca scorul mergea in favoarea mea. Sunt doar cateva exemple din trairile sportivilor din meciurile oficiale. O perioada scurta intre turnee imi ofera sansa de a ma cali si “de a gasi solutii” (vorba cuiva) la situatiile intalnite in meci. O perioada lunga intre turnee ma face sa uit ce am trait si ce am avut de ales sau solutiile eficiente sau ineficiente pe care le-am ales. Ma face sa pierd antrenamentul mental capatat in situatii de stress, se pierde atmosfera competitionala.

Astfel, in situatia in care pastram raportul de 1-3 sau 1-4 in favoarea antrenamentelor, avem sanse mari sa ajungem sa pierdem toate informatiile acumulate in turneu si ne vom prezenta mereu ca la primul turneu din viata, mereu cu emotii intense, stress coplesitor, nu se cunosc adversarii, iar jocul meu este ineficient.

Concluzie!

Arbitrul ce noteaza? Cat de mult fac antrenament sau scorul din competitie?

Stefan Mocanu,
Antrenor