De obicei nu prea scriu despre aceste lucruri si mi-am propus ca pentru o perioada sa nu incerc nici sa fiu pro si nici sa fiu contra a ceea ce se intampla in tenisul romanesc, la nivel de decizii. Sa spunem ca e mai bine asa … desi uneori nevoia de informare poate aduce si beneficii.

Subiectul de azi: voi fi curios sa observ daca aceste schimbari de ultima generatie de “title sponsori” intre cei mai mari jucatori de pe piata romaneasca din sistemul bancar vor alimenta dezvoltarea tenisului sau mai mult a celor ce se afla in spatele cortinei. Se joaca din ce in ce mai intens si constructiv la nivel de infuzie de puncte, intrebarea ce este pe buzele tuturor este totusi  … pentru cine?

Asadar, ATP-ul bucurestean va avea un partener pe nume BRD, in timp ce aproape WTA-ul romanesc va avea un partener pe nume BCR. La fete cel putin Wild Card-urile vor pleca catre romani si cel mai probabil catre cei cu potential real de a se mai folosi de punctele puse in joc … oare la baieti va fi la fel?

Ar fi un gest mult prea frumos, macar ca si o ofranda a trecutului pierdut degeaba.

Cu drag

Am avut ocazia sa ascult de cateva ori parerile antrenorilor de initiere asupra felului in care imprima micilor tenismeni tehnica de baza si la foarte multi dintre ei m-a frapat faptul ca furnizeaza informatii generale si in aceeasi masura pentru fiecare copil ce intra pe usa terenului de tenis.

Una din intrebari a fost: “cum invatati copilul sa execute reverul: cu o mana sau doua maini?” Marea majoritate au raspuns ca varianta cu doua maini este cea castigatoare pentru ca …

“Intr-o grupa de 4-6 copii, v-ati gandit vreodata sa lasati copilul sa aleaga intre cele doua variante?”  Marea majoritate au raspuns ca nu pentru ca …

Din raspunsurile culese de dupa punctele de suspensie am inteles ca reverul cu doua maini este incurajat in mod covarsitor NU datorita unor argumente puternice sau a unei conceptii de predare solide ci datorita faptului ca e mai “usor” atat pentru sportiv cat si pentru antrenor. Daca m-ati intreba in procente cui i-ar fi mai usor, v-as spune sincer ca sportivul ar beneficia de 10% usurinta, in timp ce antrenorul restul de 90%.

Asadar, invatam copilul tenis sau ne facem meseria mai “lejera” pe zi ce trece? … noi antrenorii de tenis ?!

Nu neaparat sa exista egalitate in ceea ce priveste numarul jucatorilor ce lovesc reverul cu ambele variante, dar macar sa existe posibilitatea alegerii si nu a monopolului instaurat de drept, din start si fara un fundament solid.

PS: termenul de “backhand” a fost introdus ca si executie cu o singura mana, ulterior fiind adaptat cu inca o varianta ajutatoare. De aceea de cele mai multe ori antrenorii generatiei vechi folosesc sintagma “rever” sau “doua maini”. Personal, mi-ar face placere sa vad mai multi jucatori lovind cu o mana … iar asta nu cred ca inseamna ca sunt invechit

Cu drag,

Nimic nu se poate misca inainte in tenisul romanesc, scriptic vorbind, fara a intruni cvorumul in Adunarea Generala a Federatiei Romane de Tenis. Asa prevad cele creionate pe hartie si impaturite in statutul Federatiei Romane de Tenis, astfel ca pentru a se putea decide orice membrii cu drept de vot trebuie sa isi exercite acest drept intr-o sedinta comuna.

Nu se poate insa decide democratic nimic, cu atat mai mult cu cat dovezile sunt din ce in ce mai clare ca nici nu se doreste acest lucru si toate demersurile pentru normalitate sunt de natura antidemocratica. Vorbind de cvorum, automat ne putem raporta la cei ce au trimis delegatii pe baza carora au fost convocati membrii si din cauza lor totul a devenit un fiasco … sau inca o zi pierduta degeaba. Pentru cei ce nu stiu, acestia sunt aceeasi care puncteaza prin presa si mai putin in fata celor de drept, sunt aceeasi care acuza fara a avea bunul simt sa si sustina in fata tuturor, sunt aceeasi ce isi bat joc … de restul oamenilor, adica tot aceeasi oameni care de cand ma stiu vin si vor macar sa isi exercite dreptul la a avea o opinie.

Despre ei ar merita sa vorbim mai mult intrucat ei sunt si cei ce ii intereseaza de tenis prin prisma faptului ca de fiecare data spera la o discutie, spera la un dialog despre tenis cu oamenii alesi sa ii reprezinte. Inca o data insa scrisul bate vorba si indiferent de dorinta lor ramane in urma un oftat lung si prelung. In fiecare padure exista si uscaciuni, insa in tenisul romanesc exceptia bate regula …

Tenisul jucat pe terenul dreptunghiular merge insa inainte. Atat la federatie, cat si in cluburile membrilor afiliati. Se loveste de faptul ca forul de conducere nu isi poate intregi numarul, insa tenisul isi cunoaste regulile simple care tin mai mult de cei cel practica si mai putin de cei cel il reglementeaza.

Nu e vina nimanui, poate doar a celor ce ascund orgolii si dorinte desarte ce poftesc la un loz castigator la loto fara sa isi cumperere macar biletul. Dar pana si ei pot fi intelesi … atata pot, atata fac.

Cu drag,

Intrucat pe ordinea de zi a tenisului romanesc se preling informatiile multiplicate dintr-o parte-n alta care acuza si recuza, ma gandeam alene sa deschid un subiect de prea putina importanta.

Ce fac de fapt oamenii din tenis … pentru tenis?

Se cearta. In public, pe la spate, prin tribunale, prin toate cotloanele. In stanga si-n dreapta se arunca vorbe nenumarate despre cine ar avea puterea daca statutul bata-l vina ar fi votat intr-un fel sau altul. Se consuma impulsuri telefonice si de cele mai multe ori emotionale pentru a demonstra sau demonta contrariul. Se discuta, deci, la greu si cat mai mult despre orice si mai putin despre lucruri pragmatice.

Se uita insa un singur lucru: puterea nu o are nici presedintele, nici vicepresedintii. Ea zace putred in fiecare membru al Adunarii Generale sau mai pe-ntelesul tuturor puterea o are fiecare club sportiv afiliat cu drept de vot.

Nu am inteles niciodata pentru ce se bat oamenii din tenis, cu atat mai mult cu cat federatia nu e o comoara. Nici pe departe.

Intrucat  in cluburi nu se mai invata tenis de multa vreme, pentru a putea spera ca ne vom bate-n vorbe despre tenis poate ar fi necesar sa ne aducem aminte ca trebuie sa revenim la munca de jos. Sa ne batem cu pumnii in piept in ceea ce priveste faptele. Suna un pic caustic, insa in timp ce stim ce se intampla cu nervii oamenilor din tenis, realitatea arata crunt cum micii tenismeni, fruntasi ai categoriei de 12 ani, habar nu au cum e sa executi corect un lucru banal pe terenul de tenis … un pas adaugat specific.

Semn ca in cluburi vorbele sunt faraoni de drept ai practicii uitate. Semn ca in cluburi tenisul inseamna vorbe, bani si dreptul la putere. Semn ca in cluburi specialistii nu mai au timp de tenis. Si atat …

Pana la a junge sa vorbim de tenisul in sine, poate ca ar fi bine sa reinvatam abecedarul … cu totii.

Cu drag,

Nu am gasit un titlu mai sugestiv pentru ceea ce observ la juniorii romani ce vor sa faca trecerea catre circuitul mondial de juniori si apoi, probabil, cel de seniori. Si iata de ce:

9 din 10 sportivi nu stiu sa faca vole-ul, smash-ul;

8 din 10 sportivi nu au siguranta cand fac atac din minge scurta;

10 din 10 sportivi nu se simt in siguranta cand vin catre fileu si/sau incearca sa finalizeze punctul cu avansare catre fileu.

De asemenea, in procent ridicat dus pana la limita superioara sportivii nu au cunostinte primare de a juca dublu si cand spun asta ma refer la: relatiile de joc intre parteneri, asezare la dublu, comunicare, zone/culoare de aparat/atacat etc … pentru multi este un sport nou, in timp ce pentru antrenori/parinti este un lucru interzis. “Ce dublu ?! … noi ne pregatim sa fim campioni la simplu”.

Corect, insa cele enumerate fac parte din jocul de simplu … cat despre campioni, exista si d-astia la dublu. Sau pe intelesul tuturor, nu toti pot fi campioni la simplu. Nu sunt decat amanunte ignorate!

Este grav si atat mai grav ca de cele mai multe ori intreb “de ce?” si mi se raspunde cu “se lucreaza la aceste lucruri!”. “De cand?” … “dintotdeauna” … realitatea insa arata asa cum este mai sus si din pacate se lucreaza … cum?

Peste aceste lucruri, exista afirmatia permanenta sub puterea exemplului: Federer, Nadal, Murray, Djokovic, Clijters, Na Li, Wozniacki etc … nu vin la fileu si sunt campioni la simplu. De asemenea, dublu nu prea joaca . Deci, ce atatea afirmatii?

Din pura observatie a ceea ce fac campionii la simplu si nu se observa in jocul lor de simplu decat sub raport de exceptie. Si anume: ca nu vin la fileu si nu joaca dublu este una, insa ca le stiu si se simt in siguranta este alta. De asta sunt si campioni la simplu … upss!

Pana a ajunge acolo, se uita insa amanunte. A juca un stil de joc este una, a aplica o tactica de joc intr-un meci esta alta, insa a nu cunoaste lovituri sau faze de joc … este cu totul alta. Cu atat mai mult cu cat cand esti junior ai linistea sa le si inveti. Pentru a fi cel mai bun jucator ce puteai fi … campion? Depinde de multe altele!

De vina suntem noi antrenorii si voi parintii. Simplul nu e ca dublul, insa dublul ajuta urias de mult simplul. Lasati copii sa se joace in echipa, ori de cate ori este posibil. Castigurile sunt mult mai multe … in viitor.

PS: mai rau ma doare cand vad si am vazut destule cazuri cand un jucator are initiativa de a face aceste lucruri. El vrea sa se duca spre fileu si sa joace dublu sau sa execute cate un slice, insa “mereu si mereu nu e bine”. Ce e bine insa?

Cu drag,

… spune ca la primul turneu de grand slam al anului am avut 17 jucatori participanti in toate tablourile de simplu, dublu, mixt, seniori, juniori. Tot ea spune ca unii dintre ei au facut ceva, altii au mers degeaba (vorba din popor). Statistica prezinta deci cifre si nu minte deloc.

Exprima insa totul sau macar o parte importanta a realitatii?

Nuantele exista: destul de multi participanti … rezultatele insa modeste. Ne-am fi dorit poate o contrabalansare a acestui raport, in special sa ramana numarul participantilor si sa se mareasca numarul tururilor trecute. Ce e interesant este ca acum ceva ani numarul tururilor trecute au fost simtitor egale cu cele ale prezentului, insa nu si de partea participantilor. Statistica ar spune ce anume in acest caz?

Unii spun ca Australia consuma mult. Timp si in special bani. Asa spun si cifrele. Ce omit ele insa este faptul ca un turneu de grand slam este totusi un punct de referinta ce luat la bani marunti si comparat cu un circuit de 2-3 turnee challenger in Europa occidentala sau America aduna tot atatea “puncte”. Diferenta o da calitatea. Asta omite sa o spuna statistica.

Ce vrem totusi de la statistica in conditiile in care ea doar aduna faptele? Sa indice ceva tururi in plus. Nu cu rugaminti, ci daca se poate de la sine. Nu se poate insa. Pentru ca statistica demonstreaza cat s-a putut face. Nu spune ca a batut vantul, ca s-a lovit frumos, ca au fost 50 de spectatori … nimic din toate acestea; ea indica sec niste cifre alias scor alias procentaje alias analiza rapida a unui efort continuu.

Ce inseamna asta? Ca noi romanii nu jucam pe puncte. Pe procentaje. Pe cifre. Noi jucam frumos. Noi jucam tehnic. Noi jucam cu emotii. Noi jucam pentru a castiga prin orice mijloc. Mai putin pe scor. Acesta este un alt sport ce altii il analizeaza intocmai. Prin statistica.

Ati observat nuantele. Statistica nu le poate contabiliza intocmai. Are grija omul sa completeze. Iar daca vorbim de statutul de roman, toate prind conotatii diverse.

In acest moment cand scriu experienta juniorilor la Australian Open s-a incheiat devreme. Asa o spune statistica. Despre restul puteti spune fiecare cum vi se pare acest lucru. Despre ce a fost poate pot spune si multe altele. Le-am spus jucatorilor. O sa le transmit si antrenorilor.

Statistica va mai nota ceva, candva … restul e istorie. Scrisa, ce e adevarat, de cifre

Din Melbourne,

Cu drag,

Se aproprie cu pasi repezi primele asalturi la grupa mondiala la fete si pe buze imi ramane o intrebare mereu intrebatoare: de ce romancele nu joaca dublu impreuna in turneele din circuitul WTA? In special la grand slam?

Tabloul de dublu de la Australian Open ne indica clar ca la dublu nu e ca la simplu. Se joaca la castig, dar nu oricum. Sincer, voi intelegeti de ce?

Cu drag

La mai putin de cateva mii de kilometri de mine si la aproape dublu de voi inundatiile au stagnat in regiunea Queensland, Australia. Ceva ce eu personal nu am mai vazut mi-a ramas intiparit in minte atat de viu.

La mai putin de cateva mii de kilometri de mine si la aproape zero fata de voi ceva ce eu personal nu am mai vazut si mi-a ramas intiparit in minte atat de viu … m-a determinat sa nu raman impasibil si sa astern si pe blogul meu. Incredibil, dar cititi aici.

Nu stiu cum o fi la altii, dar eu cand ma gandesc la cata prostie e acasa imi vine sa i-au drumul Queensland-ului …

Cu drag,

Tenisul este un sport despre care se spune ca poate fi jucat pentru o viata. Sau intr-o viata de om, zilnic, indiferent de varsta, nivel sau conditie sociala … sigur, cu un mic amendament: ca totusi nu este un sport facil de practicat datorita aspectelor financiare ce ingreuneaza accesul.

Intr-un joc sportiv in care antrenamentul si competitia sunt o combinatie ingenioasa ce asigura succesul, organismul uman isi depaseste limitele ajungand uneori la epuizare fizica, mentala, fiziologica din dorinta inumana de autodepasire. Zilnic sute de copii vor sa fie mai buni si mai aproape de cei mari, vise frumoase pentru care asudeaza in valuri si isi consuma copilaria. Sigur, pana la urma, e mai bine decat sa stea cu ochii toata ziua intr-un calculator sau sa piarda timpul in fata blocului. Cand spun sigur o spun din punctul meu de vedere ce am avut ocazia sa le fac pe toate acestea; internetul, anturajul isi au si ele rostul lor benefic pe care daca il gestionezi eficient culegi si roadele; pana la urma nu traim intr-o lume perfecta.

In acest cadru al efortului multipluu se intampla si mici anomalii ce sunt de indeajuns incat sa aprinda o dilema. Daca nu o recunosti la timp si si mai grav nu o intelegi totul se transforma intr-un final de vis. Sau de cele mai multe ori intr-o angoasa permanenta.

In “nebunia” zilnica in care turam motoarele sportivilor din dorinta de a fi mai aproape de succes provocam premize negative de involutie prin aparitia accidentarilor nedorite.

Exista din ce in ce mai multa documentatie stiintifica in domeniul reducerii accidentarilor in tenis, insa o balanta optima intre jocul competitional, antrenament, pregatire fizica si refacere/pauza pentru a reduce riscul accidentarilor inca nu a fost stabilita. Ceea ce este insa descoperit este faptul ca riscul de accidentare este diferit pentru fiecare persoana si, in fact, se poate schimba la varste diferite pentru aceeasi persoana.

Intrucat la nivel de sistem nu dispunem de cercetare in domeniu incat sa putem ajunge la cateva concluzii palpabile devine interesant faptul ca pentru definirea unui program de pregatire al unui sportiv ce tinde spre atingerea topului mondial poate produce accidentarea a peste 100 sau chiar 1000 de jucatori.

In asteptarea informatiilor stiintifice dilema tuturor antrenorilor, cluburilor sportive si a federatiei poate fi de a isi defini obiectivele de pregatire. Tintim sa producem un viitor numarul 1 mondial in dauna “pierderilor colaterale” sau sa producem generatii de jucatori care vor juca pentru intreaga lor viata?

Un raspuns va fi mereu greu de dat, cu atat mai mult de asumat de catre cineva; el poate deveni exclusiv mutual, dar sigur este un punct la care fiecare dintre dvoastra se poate gandi macar pentru o secunda.

PS: e nevoie de cercetare si studii pentru a fi mai buni, insa si de intelegere si disciplina in munca de zi cu zi. Sportul de performanta din zilele noastre este din ce in ce mai mult un act de “transformare permanenta” , ca atare depinde de fiecare daca pe langa dilema se va intelege ca acolo unde “ceri, trebuie sa mai si oferi”.

Cu drag,

Plouase destul de mult in acele zile de inceput de octombrie incat meciurile programate se mutasera in sala Centrului National de Tenis. Era tarziu in noapte cand inca se mai auzeau zgomotele mingiilor basicate de scrancetele hapsanilor de medalii, nostalgii ale trecutului ce ma-ndeamna sa astern ceva mai mult pe foaia de hartie.

Finala Campionatului National pe Echipe Senioare isi tragea rasuflarea infranata de iluziile mele ca poate uneori visezi si altceva in afara de ambitii, dorinte, pofte. Aveam impresia ca cineva ma impingea mereu de la spate sa asist la ceea ce anii punctasera intr-o cu totul alta directie; fara prea multe posibilitati de scapare simteam racoarea serii cum imi usca transpiratia usoara napadita pe frunte. Bezna noptii imi daduse un knock out emotional simplu, scurt si intens.

Tinusem inca o data medalia de campion in mana … insa o cu totul alta ipostaza. Fusesem director de turneu ce premiase campionii, un simplu intermediar de hartie in drumul medaliei spre caminul final. Cu ciuda stiam ce bine e in partea cealalta a celui rasplatit, secventele pastrate in carcasa de la purtator fiind un martor destul de obiectiv.

Aveam insa sa inteleg ca uneori deciziile atrag dupa ele si consecinte; aveam sa inteleg ca am ales federatia; aveam sa inteleg ca Olimpia nu mai era campioana asa cum eram obisnuit cu ea pe teren; aveam sa inteleg, ca, intr-un fel, pierdusem pe puncte.

Incepusem acest articol in minutele imediat premergatoare finalului acelei nopti de tenis, manat poate si de similitudinea ipostazelor diferite ce tocmai se scursesera … intr-un fel am facut bine ca a ramas doar textul atasat ciudat in forma de titlu intrucat de atunci si pana acum experintele au curs inainte anagramate de invataminte si, de ce nu, amaraciunea unor zile din trecut.

La cateva zile distanta, departe de fenomenul intrecerilor pe echipe, Moscova imi ocupa din plin secundele de existenta. O noua ipostaza imi infuleca in liniste timpul si starile incercand sa indese galopant de repede informatii peste informatii. Congresul European al Antrenorilor a fost sa fie un capitol aparte atasat tacit la fisa postului, un know how infestat subtil … il voi impartasi si voua, in viitorul ce va avea sa vina.

Obosit de task-urile zilnice imi plimbam caroseria umana prin hotelul moscovit in cautarea liftului salvator ce avea sa ma duca la barlogul de refacere. Frigul naprasnic si traficul infernal imi scursesera si ultimele dorinte de a gusta orice avea de oferita capital rusnaca … si totusi …

Tehnologia incorporata intr-unul din telefoanele mobile aruncate in voie in buzunarul de la haina incepuse sa isi demonstreze utilitatea practica bazaind ritmat. Cu greu si cu destula lene am incercat sa verific ce am primit si de la cine … acasa, Olimpia cucerise titlul pe echipe la junioare, veste ce a aruncat in hazard orice, cu atat mai mult cu cat medalia de aur isi urma drumul batatorit in ultimii patru ani spre cele 2 terenuri din Iancului 128 A.

M-am bucurat enorm de reusita fetelor, a fratelui meu, a celor ce au fost aproape si a faptului ca echipamentele Topspin au stralucit inca o data impreuna cu aurul national si zambetele campionilor. Intr-o cu totul alta ipostaza am simtit fiorii izbandei, sentimente aparte ce, egoist vorbind, pe undeva cred ca o parte imi apartin. Bravo lor, bravo campionilor!

… si totusi … stiam ca semnalul final al inceputului de drum fusese dat. Proiectele trecutului predau stafeta celor incepute in federatie.

Adunarea Generala a Federatiei Romane de Tenis de acum cateva zile a fost faultata absurd in afara careului de asi de fantome ale unui alt sport. Schimbarile de structura la care s-a lucrat, schimbarile de sistem la care s-a muncit au fost facute cunoscute celor 120 de cluburi din 190 si ceva cat cuprinde harta Romaniei … nu insa si suficient de multe sa impinga statistic un cvorum in legalitatea actului consfintit oficial in a aproba ceea ce doreste majoritatea si mai putin ranitii in orgoliu. Vremea insa curge-ncet.

Ultimii ani au brazdat adanc si au impins in corzi tenisul la statutul de sah politic. Se vorbeste din ce in ce mai putin de tenis in Adunarile Generale si mai mult de procese intentate, procese verbale atacate, sicanari si tot felul de strategii care tin in sah o parte doar pentru ca cealalta are prea mult timp de orice … si mai putin de tenis.

N-as incepe sa dezvolt chestiunea asemenei chibitului autohton intrucat si asa scriu din ce in ce mai putin pe blog incat, dintr-o noua ipostaza, prefer sa imi cheltui energia pe ceva mai productiv.

Nu pot insa sa nu remarc vocea celor multi: “cum bah, a dat telefoane sa nu vina lumea la AG? Si tocmai el care s-a si autopropus pe lista de vicepresedinti nu a venit nici macar sa isi sustina punctul de vedere, dar la tribunal se da cocos? Pai daca nu ii convine sa mai vina o data in sala sa ii repetam votul ca asa poate o sa inteleaga” … culminat cu “bah, ce spuneti daca venea azi si il votam toti sa vedem cum se dadea singur in judecata ca nu e de acord cu hotararea AG asa cum o face de cand s-a schimbat caruta”.

Oau … si asta ustura, dar fiecare doarme cum isi asterne. Despre asta insa probabil vom mai vorbi.

Cu drag,