Pentru a fi antrenor trebuie sa inveti sa faci diferenta intre a intra pe terenul de tenis cu mingi si a intra pe teren cu un plan de pregatire ce foloseste mingi. Este unul din principalele atributii ale unui bun antrenor si una din activitatile care mananca timp, nu produce bani, dar aduce dezvoltare corecta.

Planificarea a ceea ce vrei sa se intample pe terenul de tenis inainte de a te afla in mijlocul lui este un gadget al trecutului ignorat in continuare de profesionistii prezentului. Am tot vazut aceasta ipostaza si nu am mai putut rezista; puneti mana si scrieti dragilor inainte de a incerca orice altceva.

E simplu de ce: pentru a raspunde la intrebarea din titlu atunci cand in fata voastra se afla minimum un sportiv ce va priveste ca pe o sursa de informatii. De calitate.

Cu drag,

Cand eram mai mic ma duceam cu doamna educatoare si toti colegii impachetati in autobuze pline ochi la diferite activitati sociale printre care teatrul cu papusi, plantatul de copacei in parcuri, chiar si la ultimul scrancet al pioneratului.

Au trecut anii si pana de curand singurele momente cand m-am apropriat de cele scrise mai sus au fost cand mergeam in turnee, fie ca jucator si ulterior ca si antrenor. Ce e drept, au urmat schimbari radicale in care comunismul a fost inlocuit de capitalism si mersul meu la scoala cu absentele motivate pe baza de rezultate si uneori de scutiri din’alea sportive. Sa nu omit sa precizez ca inlocuisem activitatile trecutului cu vizitatul unui muzeu, de exemplu, insa ideea de subliniat este ca am avut noroc chior si mi-am castigat dreptul la continuitate datorita parintilor mei care au putut sa ma sustina sa fac un sport.

Tot din perioada aceea am prins drag de cititul cartilor vechi cu pagini ingalbenite de vreme si miros dulceag de ultrarasfoit, precum si de dragostea de natura in sensul sublim si la limita a ceea ce isi poate imagina un om.

Nu era nimic trait in vis sau in mediul virtual, din contra, totul parca vuia de bucurie si claritate coloristica.

Acum, nimic. Totul s-a transferat pe Facebook si in Amazon Kindle, daca vrei sa vezi o piesa de teatru sau sa citesti o carte de calitate si veche.

Ba mint in sensul ca eu am fost de 2 sau 3 ori la teatru la invitatia unei persoane dragi si mi-a placut la nebunie, insa parca am tampit la loc in secundele imediat urmatoarele finalului pieselor; nu am mai facut niciun demers si am preluat controlul informatiilor prin intermediul tastaturii laptopului “ultraslim”.

Incotro?

Spre Teatru Undercloud sprijinit de Vodafone pare un raspuns imediat si real; o fi bine, o fi rau … ?! Nu stiu, dar la un simplu click putem economisi pe de-o parte timp si bani, pe de alta parte toate celelalte ingrediente necesare unei piese de teatru.

Initial mi-a placut ideea sperand ca va fi ceva uman; pentru mine insa a devenit o teapa de tip mut a unei insiruiri de mesaje de tip Twitter pe o platforma Facebook + ceva muzica. Yep, powered by Social Media.

Nu e neaparat sa fie la fel pentru voi; eu raman poate in barca trecutului prin prisma faptului ca imi place noul, insa nu prezent in tot ceea ce misca si mai ales in exces.

Cu drag,

Nu demult am aflat ca de exemplu francezii sunt printre putinele forte (financiare) din tenis care au dezvoltat un segment de elita ce cuprinde jucatorii trecuti de mult de vremea junioratului si parliti de timp in jungla senioratului; daca stau bine si ma gandesc cred ca tot la ei practicantii de tenis de peste 24 – 25 de ani sunt extrem de numerosi si incurajati permanent sa practice, formand astfel un cadru educational la care orice copil poate tinde … este si va fi mereu, totusi, o alternativa.

Sigur, iti trebuie un mecanism destul de bine pus la punct ce pune la treaba cluburile sportive si spre varf  federatia sau institutiile abilitate. Si in spate iti trebuie infuzie permanenta de vointa, capital uman si financiar pentru a aseza intr-o ordine o gramada cu un varf orientat spre performanta. Nu e usor, dar ce poate fi definit asa?

Nu am ales intamplator exemplul cu Franta; sigur, exista contrariul ce exceleaza prin prisma Romaniei … in prima 100 WTA Franta are 6 jucatoare dintre care 5 jucatoare au varsta intre 24 si 27 ani si una ce are 21.

Romania are 5 jucatoare in prima 100 WTA  dintre care una singura are 24 ani, iar restul intre 20 si 22 de ani. Avantaj Romania?

Mi-am adus aminte de aceste lucruri ingurgitand placuta surpriza oferita de Simona Halep contra sportivei Na Li. Sigur, Simona e speranta noastra si o definim asa prin prisma varstei, insa ce inseamna Na Li pentru tara ei? Si atunci, speranta care este?

Uneori avem tendinta sa ne focalizam energia spre rezultatele inregistrate in anumiti parametrii temporali, ceea ce nu e gresit; acest aspect insa nu este si cel mai eficient mod de abordare daca luam in calcul ca tenisul se schimba si are statistica ca si parametru real de comparare si progres.

Cu drag,

Intr-unul din articolele lui Peter Bodo din Tennis World am citit ca “the better you get at tennis, the harder it is to get better”. In special la nivelul jucatorilor profesionisti ce tind spre prima suta mondiala si de acolo mai sus.

Despre cum e incepi anul cu o serie de 9 infrangeri, despre ceea ce inseamna asteptarile celorlalti versus dorinta de a reusi, despre linistea data de suportul financiar al unor entitati  … si multe altele puteti regasi intr-un studiu de caz.

Spor la citit “Turkey shoot” , unul din punctele sensibile ce pot fi intelese ca atare atunci cand vorbim un pic prea devreme despre performanta si esecul de a o cuprinde atunci cand fiecare dintre noi crede ca ar fi timpul.

Cu drag,

Presa romaneasca ignora de cele mai multe ori sportul sau imbratiseaza puternic can-can-ul microbistic pana la extrem; de aceea poate suportul de hartie imprimat cu articole de specialitate ar deveni un cadru adulat de iubitorii de miscare. Stim insa ca nu e interes si mai presus de toate ceea ce se vinde este mai important decat informatia de calitate.

In aceste conditii, poate online-ul ar deveni o sursa conectata sport. Spun poate pentru ca desi exista, nimic nu rivalizeaza mai mult cu cerneala de tipar decat hieroglifele cautatoare de vizibilitate si rating ale blog-urilor si editiilor virtuale tag-uite cu nume si prenume de sporturi, performeri, competitii.

Dupa mine, nimic concret legat de ceea ce se intampla, mai mult speculatie si insinuare permanenta a faptului ca ceea ce se vede e musai si ceea ce pare ca e. Cam asta e ceea ce defineste sportul promovat de altii prin tot felul de mijloace. Si totusi citesc … care insa ar fi alternativa?

Niciuna … se scrie de dragul de a se scrie si mai mult de a imprastia pareri personale despre locuri si fapte despre care nu numai ca nu stiu absolut nimic, dar incep sa si batjocoreasca. Sau sa promoveze in ochii lor ideea de sport.

Pacat, dar nu e singurul ramas.

Cu drag

Il cunosc de ani buni, atatia cat am putut duce pe aleile tenisului pana acum si parca in tot acest timp singurul lucru care s-a schimbat sunt perii mei albi. Nu e un mit, poate doar o persoana de admirat pentru ceea ce a facut. Si se incapataneaza sa faca.

Il cunosc si ma bucur ca uneori ii pot intinde o mana sa il salut. Sa stam cateva minute de vorba despre ale tenisului. Sa mai ciupesc o amintire vie a trecutului si un sfat dat cu inima deschisa. Nu e ditamai antrenorul dupa cum se prezinta singur, desi e mult mai inalt ca mine. Ii place sa munceasca la talpa tarii mai mult decat a antrena o echipa de copii de bani gata, o anomalie placuta prezenta in comercialul cotidianului de azi. Repet, nu e un mit, poata doar o piesa lipsa din puzzle-ul unui viitor campion.

Sincer, il cunosc.

Cred ca singurele motoare ce il tin in ritm si acum sunt dragostea nebuna si pasiunea pura pentru tenis, realitati ale unui antrenor ce dupa ani buni petrecuti in praful rosiatic doreste sa intoarca sportului alb aurul pe care el l-a primit in dar: sa joace tenis. Nu se opreste nici cand soarele il atentioneaza ca e timpul de o pauza; nici macar cand picioarele incep sa cedeze; traieste din oboseala placuta a omului din spatele sportivului si, ceea ce e de admirat, nu cauta sa se laude cu ceea ce reuseste … si a reusit sa infloreasca zambete smucite din ale copiilor frustari si indarjiri; poate mult mai mult de atat, dar pentru multi nu conteaza.

Pentru mine insa inseamna mult. Nu conteaza cat. Cert este ca cu un astfel de om tenisul ramane o arta. Si o speranta ca din spate vin campionii … cum la ce?! La tenis dragii mei …

Despre recolta lui, am scris intr-unul din articolele trecute.

In continuare o sa cititi despre cum se vede ea de acolo din prima linie. Si da don’ profesor, poate ca e nevoie de mai mult de “o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi.”

“Câteodată totul joacă feste. Se întâmplă pur şi simplu. Şi memoria, şi istoria dar cel mai mult oamenii joacă feste. Unii nu vor. Alţii le caută. Asta pentru că stau năuc de o saptâmănă şi mă întreb : chiar nu ne vede nimeni, chiar nu ştie nimeni? Oamenii simpli de pe stradă pentru care sportul înseamnă un pic de plimbare şi asta numai în concediu este clar că nu. Oamenii de tenis ori nu vor ori nu ştiu eu ce să cred. Site-urile de tenis păstrează o tăcere sinistră. Siteu-rile de sport s-ar numi mai bine de fotbal decât de sport.

De ce?

Deci să începem.

Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.

Borza este un băiat simpatic, haios dar al “dracului” pe terenul de tenis. Are nişte lovituri ucigătoare şi ambiţie cât pentru şapte. Glumeşte numai cu colegii şi cu propria imagine dar este campion european şi asta nu este o festă.

Frunză este un teribil. Cumplit să îl ai pe mână când este în timpul liber. Nu stă o clipă face numai nebunii şi cea mai mare pedeapsă pentru el este să îi iei racheta din mână. Dar este vicecampion european şi asta nu este o festă.

Bogdan şi Nicu sunt campioni. Şi la şmecherii dar mai presus sunt campioni europeni la dublu şi asta nu este o festă.

Tot cei doi împreună cu Ion Efrim sunt campionii Europei pe echipe şi asta nu este o festă.

Poate pentru că sunt mai mici, poate pentru că sunt fete, poate pentru că la vârsta asta tenisul se vede mai mult a joacă decât a performanţă dar pe ele chiar că nu le-a vazut nimeni. Sunt Roşca, Crăciun şi Gună. Andreea este un copil teribil. Nu-i place să se scoale devreme şi se supără dacă dimineaţa nu îi dai voie să mănânce 4 cornuri îmbibate cu ciocolată. Georgia este lentă. Până termină de mâncat te duci, pescuieşti, te plimbi, dormi un pic şi când te întorci a terminat şi ea masa.

Ioana este responsabila cu perfectul simplu. După 3 zile toţi vorbeam ca ea. Nu am vazut niciodată un consum atât de mare de ciocolată pe cap de locuitor mai mare ca la ele. Dar toate trei joacă teribil iar în acest an nu le-a stat nimeni în cale. Nici rusoaicele, care au făcut trei din ultimele patru finale, nici cehoaicele considerate favorite în acest an. Ale noastre sunt campioane europene şi asta nu este o festă.

Mă aşteptam să văd o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi. Nimic. Tenisul românesc trece printr-un moment bun. Fetele sunt minunate : Simona, Irina, Monica, Sorana. Nu mai vorbesc de Cristina Dinu pe care o consider un mare talent ce abia aşteaptă sa izbucnească. Şi mai sunt, pentru care îmi cer scuze că nu le numesc. Despre băieţi numai respect şi admiraţie : Hane, Adrian, Victor, Marius. Ştiu cât muncesc şi că este greu.

Dar nu se uită nimeni la ăştia care vin? La ăştia “micii”? Aş spune că este trist dacă nu ar fi ciudat.

Şi îmi vine să ies de pe teren şi să strig : Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.

Cu modestie si respect,

Paul BOZDOG,

Antrenor“

Foto: Paul Bozdog (in cazul de fata, palmasul)

Cu drag

De obicei nu prea scriu despre aceste lucruri si mi-am propus ca pentru o perioada sa nu incerc nici sa fiu pro si nici sa fiu contra a ceea ce se intampla in tenisul romanesc, la nivel de decizii. Sa spunem ca e mai bine asa … desi uneori nevoia de informare poate aduce si beneficii.

Subiectul de azi: voi fi curios sa observ daca aceste schimbari de ultima generatie de “title sponsori” intre cei mai mari jucatori de pe piata romaneasca din sistemul bancar vor alimenta dezvoltarea tenisului sau mai mult a celor ce se afla in spatele cortinei. Se joaca din ce in ce mai intens si constructiv la nivel de infuzie de puncte, intrebarea ce este pe buzele tuturor este totusi  … pentru cine?

Asadar, ATP-ul bucurestean va avea un partener pe nume BRD, in timp ce aproape WTA-ul romanesc va avea un partener pe nume BCR. La fete cel putin Wild Card-urile vor pleca catre romani si cel mai probabil catre cei cu potential real de a se mai folosi de punctele puse in joc … oare la baieti va fi la fel?

Ar fi un gest mult prea frumos, macar ca si o ofranda a trecutului pierdut degeaba.

Cu drag

Am avut ocazia sa ascult de cateva ori parerile antrenorilor de initiere asupra felului in care imprima micilor tenismeni tehnica de baza si la foarte multi dintre ei m-a frapat faptul ca furnizeaza informatii generale si in aceeasi masura pentru fiecare copil ce intra pe usa terenului de tenis.

Una din intrebari a fost: “cum invatati copilul sa execute reverul: cu o mana sau doua maini?” Marea majoritate au raspuns ca varianta cu doua maini este cea castigatoare pentru ca …

“Intr-o grupa de 4-6 copii, v-ati gandit vreodata sa lasati copilul sa aleaga intre cele doua variante?”  Marea majoritate au raspuns ca nu pentru ca …

Din raspunsurile culese de dupa punctele de suspensie am inteles ca reverul cu doua maini este incurajat in mod covarsitor NU datorita unor argumente puternice sau a unei conceptii de predare solide ci datorita faptului ca e mai “usor” atat pentru sportiv cat si pentru antrenor. Daca m-ati intreba in procente cui i-ar fi mai usor, v-as spune sincer ca sportivul ar beneficia de 10% usurinta, in timp ce antrenorul restul de 90%.

Asadar, invatam copilul tenis sau ne facem meseria mai “lejera” pe zi ce trece? … noi antrenorii de tenis ?!

Nu neaparat sa exista egalitate in ceea ce priveste numarul jucatorilor ce lovesc reverul cu ambele variante, dar macar sa existe posibilitatea alegerii si nu a monopolului instaurat de drept, din start si fara un fundament solid.

PS: termenul de “backhand” a fost introdus ca si executie cu o singura mana, ulterior fiind adaptat cu inca o varianta ajutatoare. De aceea de cele mai multe ori antrenorii generatiei vechi folosesc sintagma “rever” sau “doua maini”. Personal, mi-ar face placere sa vad mai multi jucatori lovind cu o mana … iar asta nu cred ca inseamna ca sunt invechit

Cu drag,

Nimic nu se poate misca inainte in tenisul romanesc, scriptic vorbind, fara a intruni cvorumul in Adunarea Generala a Federatiei Romane de Tenis. Asa prevad cele creionate pe hartie si impaturite in statutul Federatiei Romane de Tenis, astfel ca pentru a se putea decide orice membrii cu drept de vot trebuie sa isi exercite acest drept intr-o sedinta comuna.

Nu se poate insa decide democratic nimic, cu atat mai mult cu cat dovezile sunt din ce in ce mai clare ca nici nu se doreste acest lucru si toate demersurile pentru normalitate sunt de natura antidemocratica. Vorbind de cvorum, automat ne putem raporta la cei ce au trimis delegatii pe baza carora au fost convocati membrii si din cauza lor totul a devenit un fiasco … sau inca o zi pierduta degeaba. Pentru cei ce nu stiu, acestia sunt aceeasi care puncteaza prin presa si mai putin in fata celor de drept, sunt aceeasi care acuza fara a avea bunul simt sa si sustina in fata tuturor, sunt aceeasi ce isi bat joc … de restul oamenilor, adica tot aceeasi oameni care de cand ma stiu vin si vor macar sa isi exercite dreptul la a avea o opinie.

Despre ei ar merita sa vorbim mai mult intrucat ei sunt si cei ce ii intereseaza de tenis prin prisma faptului ca de fiecare data spera la o discutie, spera la un dialog despre tenis cu oamenii alesi sa ii reprezinte. Inca o data insa scrisul bate vorba si indiferent de dorinta lor ramane in urma un oftat lung si prelung. In fiecare padure exista si uscaciuni, insa in tenisul romanesc exceptia bate regula …

Tenisul jucat pe terenul dreptunghiular merge insa inainte. Atat la federatie, cat si in cluburile membrilor afiliati. Se loveste de faptul ca forul de conducere nu isi poate intregi numarul, insa tenisul isi cunoaste regulile simple care tin mai mult de cei cel practica si mai putin de cei cel il reglementeaza.

Nu e vina nimanui, poate doar a celor ce ascund orgolii si dorinte desarte ce poftesc la un loz castigator la loto fara sa isi cumperere macar biletul. Dar pana si ei pot fi intelesi … atata pot, atata fac.

Cu drag,

Intrucat pe ordinea de zi a tenisului romanesc se preling informatiile multiplicate dintr-o parte-n alta care acuza si recuza, ma gandeam alene sa deschid un subiect de prea putina importanta.

Ce fac de fapt oamenii din tenis … pentru tenis?

Se cearta. In public, pe la spate, prin tribunale, prin toate cotloanele. In stanga si-n dreapta se arunca vorbe nenumarate despre cine ar avea puterea daca statutul bata-l vina ar fi votat intr-un fel sau altul. Se consuma impulsuri telefonice si de cele mai multe ori emotionale pentru a demonstra sau demonta contrariul. Se discuta, deci, la greu si cat mai mult despre orice si mai putin despre lucruri pragmatice.

Se uita insa un singur lucru: puterea nu o are nici presedintele, nici vicepresedintii. Ea zace putred in fiecare membru al Adunarii Generale sau mai pe-ntelesul tuturor puterea o are fiecare club sportiv afiliat cu drept de vot.

Nu am inteles niciodata pentru ce se bat oamenii din tenis, cu atat mai mult cu cat federatia nu e o comoara. Nici pe departe.

Intrucat  in cluburi nu se mai invata tenis de multa vreme, pentru a putea spera ca ne vom bate-n vorbe despre tenis poate ar fi necesar sa ne aducem aminte ca trebuie sa revenim la munca de jos. Sa ne batem cu pumnii in piept in ceea ce priveste faptele. Suna un pic caustic, insa in timp ce stim ce se intampla cu nervii oamenilor din tenis, realitatea arata crunt cum micii tenismeni, fruntasi ai categoriei de 12 ani, habar nu au cum e sa executi corect un lucru banal pe terenul de tenis … un pas adaugat specific.

Semn ca in cluburi vorbele sunt faraoni de drept ai practicii uitate. Semn ca in cluburi tenisul inseamna vorbe, bani si dreptul la putere. Semn ca in cluburi specialistii nu mai au timp de tenis. Si atat …

Pana la a junge sa vorbim de tenisul in sine, poate ca ar fi bine sa reinvatam abecedarul … cu totii.

Cu drag,