Categories
Invitati si raspunsuri

Lectii a la Federer(II)- Stabilirea scopurilor

Am sa incep astazi ?lectia a la Federer? prin a va propune sa ascultati ce spune Roger in interviul acordat dupa castigarea Australian Open, incepand cu minutul 1:10.

?Nu stiu daca e un scop realist pentru mine sa castig Roland Gaross-ul?

?Nu stiu daca este un scop realist pentru mine sa castig Roland Gaross-ul?, spune el. ?Este aproape imposibil cand Rafa este prezent. Voi incerca sa castig si anul acesta si sa imi apar titlul, dar nu stiu daca voi reusi?. ?Am admirat faptul ca a impartasit cu noi acest lucru. Cum spunea McEnroe- mare admirator al lui Federer, ?Roger ne-a aratat in ultimul timp fata lui umana.? Nu este doar invincibilul, ci este sportivul care are indoieli sau care poate mai degraba as spune isi stie limitele si valoarea raportata la el si la ceilalti.

Majoritatea sportivilor isi stabilesc scopuri pe care vor sa le atinga. Uneori ele par a fi mai degraba vise care raman in timp undeva pe taramul povestilor frumoase. Un exemplu ar fi acela de a castiga un turneu de Mare Slam. Dinara Safina era anul trecut la un momentdat numarul 1 mondial fara ca sa fi castigat vreodata un astfel de turneu. Desigur visul ei are sanse sa devina realitate tocmai pentru faptul ca este o sportiva de top si care are multi ani inainte de tenis. Dar cati sunt dintre aceia care ocupa locuri mult mai joase in clasament si care isi doresc sa casitige un Mare Slam? Multi.

Pentru a ajunge in top e nevoie de foarte multa munca. Asta o stim cu totii. Una dintre calitatile mentale ale sportivilor de top din toate ramurile sportive este aceea ca stiu cum sa isi stabileasca scopurile personale.

Dar de ce ne trebuie scopuri?

Scopurile propuse dau un sens muncii pe teren, iti canalizeaza energia in a le putea atinge si te ajuta sa iti imbunatatesti performanta invatand din greseli si structurand munca. Ele sunt ca treptele unei scari pe care le urci ca sa ajungi din ce in ce mai sus la nivelul pe care ti-l doresti.

Scopuri SMART

Pentru ca scopurile sa poata fi atinse in stiinta sportului se spune ca trebuie sa aiba anumite caracteristici: sa fie SMART. Specifice, Masurabile, Acceptabile, Realiste, in Timp.

Specifice: ex: sa termin lovitura de dreapta ducand racheta in spate, sa ma asez pe minge samd. ?Sa joc cat mai bine?, nu este un scop specific.

Masurabile: sa poata spune cineva de pe marginea terenului sau tu, ca in 30% sau 95% din cazuri te-ai asezat pe minge.

Acceptabile: sa fie acceptat scopul atat de sportiv cat si de antrenor.

Realiste: sa fie apropiate de nivelul actual de joc, astfel incat sa poata fi atinse dupa o perioada stabilita

In Timp: stabilirea unui timp anume in care scopul propus sa poata fi atins.

Clasificarea ?scopurilor

Scopuri pe termen lung, mediu si scurt

Exemple: Scopul pe termen lung (ani) ar fi sa ajungi in primii 10, pe termen mediu (6-12 luni, in functie de locul avut) sa ajungi in primii 200, 100, 50. Pe termen scurt (3-6 luni) sa casitigi concursurile de ?100.000, sa iti imbunatatesti reverul, miscarea in teren samd.

Scopuri orientate pe rezultat si scopuri orientate pe proces

Exemple: Scopurile orientate pe rezultat: sa ajungi in semifinale, in finala sau sa castigi concursurile challenger, de categoria I, II, III. Scopurile orientate pe proces: se refera la tehnica si tactica de joc, la pregatirea fizica, nutritie, recuperare dupa efort, imbunatatirea anumitor aspecte mentale samd.

Back to Roger

Clasificari si teorie sunt de gasit peste tot, de aceea ma intorc la Roger Federer si la exempul pe care ni-l da el ca sportiv. Intr-un interviu acordat de catre primul sau antrenor privat, Adolf Kacovsky spune ca ?Roger si-a dorit intotdeauna sa fie cel mai bun in lume. ?Oamenii radeau de el, inclusiv eu?, spune el in continuare. ?Era extreme de talentat de mic. M-am gandit ca poate ajunge cel mai bun jucator in Elvetia sau Europa, dar nu cel mai bun in lume. Dar si-a pus lucrul acesta in minte si a muncit pentru el? (Bio).

Nicoleta Tanase- Trifu, psiholog

www.tanase.biz/blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *