Primele experiente in aer liber dupa un sezon in sala/balon sunt groaznice. O spun jucatorii cu patos si o demonstreaza asiduu prin gesticulari energice. Nimic nu le iese. Nimic nu le merge.
Putini dintre ei:
- isi misca continuu picioarele si se aseaza la toate mingiile
- joaca fiecare punct atat cat trebuie si risipesc foarte putin
- au atitudinea constructiva care le poate permite o adaptare cat se poate de buna
- isi folosesc energia si gandurile in sensul rezolvarii situatiei de fapt.
Insa,
vantul care bate si cerul liber sunt vinovatii de care cineva trebuie sa ii scape pe jucatori. Revad acesti nelegiuiti ai sortii cum apar in fiecare an si provoaca drame peste drame. Se poate observa usor cum se joaca prea putin tenis cand se iese afara, desi toti jucatorii asteapta primavara. Lupta cu natura transpusa prin exteriorizarea propriilor trairi fara a cauta solutii de adaptare macina saptamani de munca, dar uneori e mult prea greu sa inveti pe cineva ca a juca bine nu inseamna a juca tehnic asa cum iti propui.
Nici anul asta nu am scapat. Si primavara d-abia a inceput.
Un truc pe care l-am invatat in turnee arata cam asa: in primul antrenament te incalzesti liber 15-20 de minute si apoi joci pe puncte. Pui si o miza. Uneori e posibil sa nu aiba efectul dorit, insa si in aceste cazuri dispare din veninul dusmanilor omniprezenti.
Si ca sa nu uit, cand prima experienta e pe zgura si terenul bata-l vina devine un prostscris. Dar, incet-incet, totul trece si nu peste mult timp apar alti vinovati neinvitati.
Cu drag,