Palmasul … si recolta

Il cunosc de ani buni, atatia cat am putut duce pe aleile tenisului pana acum si parca in tot acest timp singurul lucru care s-a schimbat sunt perii mei albi. Nu e un mit, poate doar o persoana de admirat pentru ceea ce a facut. Si se incapataneaza sa faca.

Il cunosc si ma bucur ca uneori ii pot intinde o mana sa il salut. Sa stam cateva minute de vorba despre ale tenisului. Sa mai ciupesc o amintire vie a trecutului si un sfat dat cu inima deschisa. Nu e ditamai antrenorul dupa cum se prezinta singur, desi e mult mai inalt ca mine. Ii place sa munceasca la talpa tarii mai mult decat a antrena o echipa de copii de bani gata, o anomalie placuta prezenta in comercialul cotidianului de azi. Repet, nu e un mit, poata doar o piesa lipsa din puzzle-ul unui viitor campion.

Sincer, il cunosc.

Cred ca singurele motoare ce il tin in ritm si acum sunt dragostea nebuna si pasiunea pura pentru tenis, realitati ale unui antrenor ce dupa ani buni petrecuti in praful rosiatic doreste sa intoarca sportului alb aurul pe care el l-a primit in dar: sa joace tenis. Nu se opreste nici cand soarele il atentioneaza ca e timpul de o pauza; nici macar cand picioarele incep sa cedeze; traieste din oboseala placuta a omului din spatele sportivului si, ceea ce e de admirat, nu cauta sa se laude cu ceea ce reuseste … si a reusit sa infloreasca zambete smucite din ale copiilor frustari si indarjiri; poate mult mai mult de atat, dar pentru multi nu conteaza.

Pentru mine insa inseamna mult. Nu conteaza cat. Cert este ca cu un astfel de om tenisul ramane o arta. Si o speranta ca din spate vin campionii … cum la ce?! La tenis dragii mei …

Despre recolta lui, am scris intr-unul din articolele trecute.

In continuare o sa cititi despre cum se vede ea de acolo din prima linie. Si da don’ profesor, poate ca e nevoie de mai mult de “o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi.”

“Câteodată totul joacă feste. Se întâmplă pur şi simplu. Şi memoria, şi istoria dar cel mai mult oamenii joacă feste. Unii nu vor. Alţii le caută. Asta pentru că stau năuc de o saptâmănă şi mă întreb : chiar nu ne vede nimeni, chiar nu ştie nimeni? Oamenii simpli de pe stradă pentru care sportul înseamnă un pic de plimbare şi asta numai în concediu este clar că nu. Oamenii de tenis ori nu vor ori nu ştiu eu ce să cred. Site-urile de tenis păstrează o tăcere sinistră. Siteu-rile de sport s-ar numi mai bine de fotbal decât de sport.

De ce?

Deci să începem.

Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.

Borza este un băiat simpatic, haios dar al “dracului” pe terenul de tenis. Are nişte lovituri ucigătoare şi ambiţie cât pentru şapte. Glumeşte numai cu colegii şi cu propria imagine dar este campion european şi asta nu este o festă.

Frunză este un teribil. Cumplit să îl ai pe mână când este în timpul liber. Nu stă o clipă face numai nebunii şi cea mai mare pedeapsă pentru el este să îi iei racheta din mână. Dar este vicecampion european şi asta nu este o festă.

Bogdan şi Nicu sunt campioni. Şi la şmecherii dar mai presus sunt campioni europeni la dublu şi asta nu este o festă.

Tot cei doi împreună cu Ion Efrim sunt campionii Europei pe echipe şi asta nu este o festă.

Poate pentru că sunt mai mici, poate pentru că sunt fete, poate pentru că la vârsta asta tenisul se vede mai mult a joacă decât a performanţă dar pe ele chiar că nu le-a vazut nimeni. Sunt Roşca, Crăciun şi Gună. Andreea este un copil teribil. Nu-i place să se scoale devreme şi se supără dacă dimineaţa nu îi dai voie să mănânce 4 cornuri îmbibate cu ciocolată. Georgia este lentă. Până termină de mâncat te duci, pescuieşti, te plimbi, dormi un pic şi când te întorci a terminat şi ea masa.

Ioana este responsabila cu perfectul simplu. După 3 zile toţi vorbeam ca ea. Nu am vazut niciodată un consum atât de mare de ciocolată pe cap de locuitor mai mare ca la ele. Dar toate trei joacă teribil iar în acest an nu le-a stat nimeni în cale. Nici rusoaicele, care au făcut trei din ultimele patru finale, nici cehoaicele considerate favorite în acest an. Ale noastre sunt campioane europene şi asta nu este o festă.

Mă aşteptam să văd o ştire, o şoaptă, un cuvânt, un ceva despre aceşti mici titani ai tenisului de la noi. Nimic. Tenisul românesc trece printr-un moment bun. Fetele sunt minunate : Simona, Irina, Monica, Sorana. Nu mai vorbesc de Cristina Dinu pe care o consider un mare talent ce abia aşteaptă sa izbucnească. Şi mai sunt, pentru care îmi cer scuze că nu le numesc. Despre băieţi numai respect şi admiraţie : Hane, Adrian, Victor, Marius. Ştiu cât muncesc şi că este greu.

Dar nu se uită nimeni la ăştia care vin? La ăştia “micii”? Aş spune că este trist dacă nu ar fi ciudat.

Şi îmi vine să ies de pe teren şi să strig : Oameni buni ! Suntem campioni europeni ! Suntem cei mai buni în Europa ! Cum la ce ? La tenis.

Cu modestie si respect,

Paul BOZDOG,

Antrenor“

Foto: Paul Bozdog (in cazul de fata, palmasul)

Cu drag