Blogul meu

Baiatul de culoare

25.7.2011 | Blog


Cu rachetele aruncate intr-o punga de plastic atarnata dupa umar si un fel de rucsac atarnat pe celelalt umar merge in fata mea cu cativa metri. Arunca cate o vorba ‘n stanga si ‘n dreapta ba colegului ba antrenorului reducand treptat distanta pana la poarta de imbarcare. Pare obosit, insa nu pare o oboseala care sa il doboare ci mai mult o stare normala dupa un efort sustinut. Intoarce la un moment dat capul si zambeste, genul acela de gest nevinovat care saluta breasla … ii raspundem ca un gest reflex cu o ridicare de mana.

Si ajunge langa poarta … se aseaza pe unul din scaunele negre ale aeroportului Sheremetyevo din Moscova rasufland usurat ca drumul parcurs s-a terminat.?Zambeste din nou probabil strambadu-se la soarele puternic ce strapungea avid grilajele si isi apuca cu grija rucsacul. Deschide si scoate o carte in care se cufunda pana la imbarcarea spre Istanbul, aceeasi destinatie ca a noastra.

La numai 15 ani baiatul de culoare cucerise argintul european, un statut urias tinut ascuns in carapacea si comportamentul modest.

Il vazusem intreaga saptamana in meciuri si mai putin afisandu-se in gastile sportive contopite din neant si cat ai clipi. Nu parea a pierde timpul prea mult cu lucruri inutile, insa isi arunca din cand in cand ochii pe un laptop IBM sters pe la colturi de vreme si praf , genul acela de laptop care isi face treaba foarte bine cu o baterie redusa de vlaga. Si mereu zambea …

Sunt poate unele lucruri care se invata, insa cu altele de nasti … si ma refer, poate, ?la zambetul acela larg ce in contrast cu dintii albi si ochii mari obositi mi-au sagetat intreaga fiinta … sau poate la linistea cu care isi sarbatoarea progresul.

Nu stim prea des cum este sa fi in pielea unui campion al zilelor noastre, insa uneori avem ocazia sa vedem sensibil de curat felul in care se deosebesc de ceilalti. Culoare pielii nu intra in discutie …

Cu drag


Fara comentarii »

Spune si tu ceva!