Blog

Nivelul de joc al unui jucator

11.6.2018 | 0 comentarii


Jucatorii cu mai multa experienta cauta jucatori cu (minimum) la fel de multa experienta pentru a face antrenamente “reusite”.  In fiecare zi observ ceea ce inseamna termenul “reusit” pentru fiecare jucator si in proportie ridicata este diferit fata de acelasi termen folosit in si dupa meciurile oficiale. Pentru ca aceiasi jucatori primesc prin tragere la sorti jucatori cu +,- acelasi nivel de experienta.

Jucatorii de competitie devin mofturosi, in timp ce jucatorii de club raman la fel de deschisi. Este o realitate neschimbata de timp, parinti si in special antrenori. Jucatorii sunt ultimii care aleg, ei sunt primii care pun in practica ce aleg ceilalti. Ce si cum in practica, aici e interesant.

Pentru mine, nivelul de joc al unui jucator este validat atunci cand joaca cu un adversar cu mai putina experienta. Si in antrenament, jucatorii primesc un partener ales de antrenor. Si in meci, jucatorii primesc un adversar ales de o tragere la sorti. Conteaza cu cine joci, o spunem cu totii. Ce conteaza insa mai mult, omitem de aproape fiecare data.

In special in procesul de dezvoltare al jucatorilor tineri, nu este important stimulul in sine, ci recunoasterea lui, ceea ce poti face in conditiile date in timp real, cum poti pune in practica in timp real si ce ai inteles din experienta. Stimulul in sine si rezultatul sunt irelevante pentru ca ele se vor modifica de fiecare data.

Pentru orice crestere in joc este nevoie de stimuli cat mai variati si de antrenori iscusiti. Si de parinti care pricep, nu numai ordona.

Toate cele bune, cu drag

Sa contruiesti un jucator cu atitudine …

11.3.2018 | 0 comentarii


… in tenis, in Romania, e simplu. Incepi dupa varsta de 16 ani.

Pentru mine e validata ipoteza de lucru, desi in momentul in care totusi intri in sistemul competitional national, ca jucator de 16 ani, primesti o atitudine nepotrivita de la tot ce misca: jucatorul advers(i), antrenorul lui/lor, parintele lui/lor, arbitrul turneului, organizatorul turneului etc. Adica acei ce au inceput tenisul mult mai devreme ca tine si au inteles din el exact ceea ce pun in practica la varsta junioratului.

Atentie, nu am spus ca incepand tenisul la varsta de 16 ani e potrivit ca si solutie pentru un proces de dezvoltare corespunzator. Numai ca te scuteste de putoarea emanata din combinatia unui inceput potrivit intr-un sistem defect. Imi pare rau, dar am obosit sa asist la chinuielile copiilor din impulsuri externe pe care ei nu le pot controla.

Ca sa joci tenis iti trebuie o racheta, o minge, niste linii, un fileu, (unul sau mai multi) adversari si un sistem de scor. Sa il joci mai bine ai nevoie de atitudine si “picioare”. Sa il joci si mai bine ai nevoie de exercitiu si implicare. De aici, lucrurile se mai complica.

Pentru cine doreste rezultate pana la 16 ani, va primi exact inversul dupa varsta de 16 ani (la nivel de masa de jucatori).

Sa incepi mai devreme si sa sadesti atitudine, e o utopie. Cum spune un coleg antrenor de-al meu, e o decizie de luat in baza careia construim viitorul. Noi insa alegem rezultatele cat mai devreme si culegem exceptii la nivel de masa mai tarziu.

In Romania, nimic nu e simplu cand trebuie. Devine simplu cand nu prea mai poti face multe – dupa 16 ani incepi sa intelegi ca ai nevoie de atitudine ca sa mergi mai departe si nu intelegi de ce nu se poate.

Cu drag

Analiza testarilor fizice efectuate de sportivii de lot national

24.1.2018 | 0 comentarii


Ianuarie 2018: m-am uitat pe rezultatele testarilor fizice efectuate de cativa sportivi la lotul national si datele nu mint. Sigur, uneori pot fi interpretabile, alteori pot contine erori ajustabile. Per ansamblu, nivelul de pregatire fizica al unui jucator de lot national este (total) necorespunzator. Si punct. Si e punctul meu de vedere argumentat cu date, rezultate, baremuri. Luati-le cum vreti.

Septembrie 2012: impreuna cu colegii din cadrul FRT din acel moment am efectuat o analiza pe care o regasiti aici (daca link-ul devine nefunctional, voi publica varianta PDF). Informatiile sunt valabile si in acest moment, dar din ce in ce mai neaplicabile in procesul de dezvoltare, implicit procesul de pregatire sportiva al unui jucator de tenis la nivel national, in special cei nominalizati ca fiind un varf.

Prea mult tenis … si prea putina pregatire fizica, prea putina atitudine pe si in afara terenului.
Nu sunt nici acum bani, arbitrii fac de toate in continuare (perie si terenul, nota bene), turneele s-au inmultit si jucatorii inca parca nu se mai nasc, cluburile exista si de fapt nu prea etc … dar ce era in urma cu peste 6 ani, se adanceste.

La momentul respectiv, aveam o preocupare si spre partea psihologica / mentala / emotionala, din diferite motive nu am reusit sa concretizam intr-un proiect national. Azi, acesta ar fi primul lucru pe care l-as face, plecand de la nevoia de educatie sportiva si tinzand catre procesul de autonomie decizionala.

In fapt, sunt bucuros ca asta fac(em), la nivel de club, impreuna cu colegii mei. Restul raman niste date la nivel national.

Cu drag

Un nou pasaport

04.1.2018 | 0 comentarii


Imi expira pasaportul in luna ianuarie dupa 10 ani si din dorinta de a fi pregatit in caz ca urmeaza vreo deplasare in afara Europei mi-am propus sa il reinnoiesc cu unul valabil pe 5 ani. Maximul de timp posibil.

Merg marti 02.01 la sediul din Plaza Mall, etaj 2, dupa ce consult toate website-urile posibile, de la cel oficial pana la diferite altele, peste tot existand aceeasi informatie despre program. Deschis intre 8:30 si 16:30. M-am mirat, dar am zis sa incerc.

Ajung la fata locului, urc si nimic deschis. Cobor la -1 la spatiul amenajat pentru plata taxelor, nimeni. Si sus si jos programul e scris clar si citet, dar nicio informatie despre ziua de 02.01. Intreb, nimeni nu stie nimic si fiecare isi vede de treaba, absolut toate magazinele erau deschise.

Fac cateva cumparaturi la Mega Image si plec inapoi spre casa.

Miercuri 03.01, merg dis de dimineata la un antrenament cu un jucator la invitatia colegilor de la Tenis Club Bucuresti si din vorba in vorba cu unul dintre ei, incerc sediul din Pipera. A durat un pic pana am parcat masina, insa era deschis si asta a fost fantastic. Urc, imi ia cateva minute sa inteleg mersul lucrurilor si ma indrept catre casierie.

Nu se plateste cu cardul. Nu exista bancomat. Ies si ma indrept pe jos catre primul bancomat BCR, revin si sunt pregatit sa platesc.

”Ce doriti?”, raspund cu plata taxei pasaportului. “De care?”, raspund cu cel de adult, 5 ani. ”Buletinul va rog”, il dau bucuros. Si scot banii. “Nu la mine, la colega”, prima data am crezut ca e o gluma, apoi m-am mutat la urmatorul ghiseu. Din diagonala, aud “verificati daca datele sunt corecte”, dau sa iau hartia, dar sunt oprit. “Asteptati, nu aveti voie sa luati hartia, o primiti de la colega”. Colega era ocupata cu numerarul, dar cand a terminat a facut efortul sa mute hartia in dreptul meu. “Semnati daca totul e in regula”, semnez si dau banii.

Mai exact, dau 300 lei, primesc inapoi 40 lei si dovada platii, taxa de pasaport este 258 lei. “Nu am sa va dau 2 lei, asadar primiti 40 lei”. Wow, trezoreria Ilfov, in plina actiune.

Strang ce am, verific daca mi-am luat buletinul si merg mai departe, iau bon si astept. De aici, totul a mers intr-o normalitate, inclusiv intrevederea cu domnul de la ghiseul 3. “Veniti peste 2 saptamani, la etajul 1”.

Experienta a fost una net imbunatatita fata de cea din iunie 2017 cand am facut pasapoartele copiilor si al sotiei, undeva in sectorul 4.

Totusi, lipsa de interactiune umana a celor 2 doamne in varsta, cele 2 ghisee inutile la care munceau pentru un singur lucru si imposibilitatea unei plati cu cardul reprezinta minusuri majore. Si sa nu uit, din respect pentru cetatanul platitor de taxe, un anunt cu modificarile de program nu este decat un act de respect, chiar si cand vorbim de o zi libera prin lege. Uneori, conteaza.

Cu drag

Satul bate filmul

29.12.2017 | 0 comentarii


Satul romanesc bate orice film. Cine nu are rude in zona rurala a pierdut si pierde enorm, cine are sa isi faca timp sa mearga ori de cate ori se poate. E fascinanta discrepanta dintre zumzetul haotic al urbei si simplitatea satului asezat cu incapatanare, de-a lungul si de-a latul drumului.

Am plecat dinspre Drobeta Turnu Severin catre zone din Gorj, dupa cateva zile petrecute impreuna cu socrii in care totul a fost din abundenta, ca de fiecare data, de la atentie si pana la tuica de caise. Prima oprire a fost la Targu Carbunesti, dupa un drum fascinant descoperit pentru prima oara si pe durata caruia am inglobat vizual casa dupa casa, cu cerdac taranesc si oameni ai locului mai sprinteni decat am fost vreodata, eu, la facultate. Si gospodari, nici n-ai idee.

Dupa o pauza de aproximativ 2 ore, incarcat cu aerul curat si vorba simpla, dar dulce, a rudelor, plus ceva d-ale gurii pe timp de iarna, am resimtit asfaltul gaunos si ros de timp si vreme pe ruta Licurici-Hurezani-Targu Logresti-Maru. Maru, satul copilariei mele, locul unde am si innoptat.

Am revenit in Bucuresti pe o ruta noua, dupa cateva zile in cate bila si ficatul au fost supuse unor lupte dificile. Si mai castigat decat am fost de mult timp.

In casele saracacioase, se poate sta. Se poate comuta instant de la Disney Junior sau Discovery in curtea plina de rate, gaste, porci, vaci. Se poate sta la soba cu lemne. Se pot face lucruri simple despre care citesti in cartile cu povesti vandute in librariile orasului.

Satul bate filmul. Duceti-va la sat sa aratati copiilor ceea ce se preda la gradinita sau clasele primare, duceti-va la sat sa trageti in piept un aer curat plin de balegar. In urbe, nimic nu s-a schimbat.

Cu drag