M-am decis intrun tarziu sa intru cu amandoua picioarele in tagma amatorilor de fotografie. De cateva zile bune dau pe google si caut un dslr performant, accesil ca si pret, sa stie sa si filmeze si deasupra tuturor sa fie dedicat fotografiei sportive. Am gasit tot felul de link-uri si materiale specifice, insa parca sunt departe de primele instantanee cu propriul magician fotografic.

Pe la grand slam-uri, mai mereu m-am uitat cu oarecare admiratie la toti cei care carau in spate genti imense si in cate o mana un ditamai obiectivul. Primele dati imi spuneam sincer ca exagereaza, dupa care am inteles ca majoritatea nu detin nici pe departe echipamentul complet. Mai sa fie … si nu intelegeam de ce pana intro zi cand m-a lovit un fotograf cu un pret de am zis ca glumeste. Vorba aia, nu prea l-am crezut atunci, dar nici nu am cercetat pentru ca nu ma interesa.

Mi-am adus aminte insa zilele acestea si am zambit; omu’ avea dreptate. Dar tot nu ma dau batut, parca ma fascineaza si mai mult. Asadar, daca stiti si cei ce stiti, as fi recunoscator pentru acest sprijin; asta inseamna ca nu am gasit ceva si inca mai caut. Sigur, pot si rasplati informatia valoroasa; acum cat sunt in febra explorarii efectelor sportive.

Cu drag

Salile din Franta au toate ceva in comun: tenis si frig de crapa pietrele. Nu inteleg de ce ii intereseaza atat de putin corpul uman in dauna rationamentului financiar, insa ce poti comenta cand esti pe teren advers ?! Joci sau pleci acasa, de parca cineva ar fi pus la indoiala vreodata asta; dar chiar e frig.

Tenisul insa se joaca la un nivel ridicat; lumea e interesata mai mult de ceea ce se intampla cu mingea decat cu conditiile la modul general si cum minutele trec, ori uiti si joci ori te concentrezi pe ceea ce nu trebuie si uiti ca poti sa joci. Simplu si matematic, poti da mana mai repede cu vreun guvernator decat cu arbitrul cocotat la inaltime ce scoate sunete urmate de un sir prelung de aburi asemeni locomotivelor interbelice. Repet, nu-i inteleg si am perceput tarziu ca nici ei pe mine.

In Brest, “pas de problem” … pentru noi insa e ca iarna’n ‘54. Bine ca nu ninge.

Interesanta e mentalitatea lor de a supune atentiei faptul ca exista o competitie pe echipe, jucatori, antrenori, meciuri, organizare dezorganizata si mai putin probleme evidente: frig, dar ce frig !? Nu-i bai, un ceai, o cafea, miscare si un pic de aplauze si totul prinde conturul unui cadru feeric. Pana la urma, in habitaclul ursului polar nu te poti astepta la surfing.

Fetele au castigat contra Portugaliei, trecand peste micile incoveniente; ca sa si punctez pe puncte scopul si durata vizitei. Au mai ramas vreo doua intalniri din ceea ce se numeste “Winter Cups” – calificari si una decisiva pentru calificarea in faza finala. Contra Italiei. Si a frigului ce si acum suiera prin oasele mele.

Ne reauzim curand;

Cu drag,

Noi, martiri ai prezentului nemilos; schingiuim si ultima suflare ramasa in urma singurilor fulgi de zapada aruncati prin tara si imprastiati de viscol de parca soarta ne-a aruncat in cale un dezastru. E drept, unul natural.

Dupa cum se pare, din in ce mai mult intram intr-o pufoaica sensibila in care comoditatea tactila devine un tabu. Desi avem la indemana cai putere ancorati nervos sub capotele masinilor inmatriculate legal la diferite firmuletze de dezapezire, am incetat sa mai folosim lopata copilariei lasand in grija lor totul. Deschidem din cand in cand televizorul sau gura ‘njurand soarta si mai putin propriul demers infantil in care uitam trecutul si luam in brate prezentul odios.

Nu am prins vremurile’n ‘54, insa nu m-am putut abtine sa nu inglobez faptul ca din in ce mai mult suntem captivi intr-o lume virtuala in care ei trebuie sa faca totul; noi, doar sa verificam daca au facut sau nu. Mi-au placut prea mult imaginile din ‘54 pentru a nu transpune imediat senzatiile neputintei noastre.

Afara bate vantul insa; e rost de o bruma de ninsoare. Ne vedem in strada la lopata; ma rog, macar sa visam ca o mai putem face.

Cu drag

Rod Laver, 5-2 in tiebreak si serviciul de partea “noastra”; serveste Lindsted si urmeaza un schimb de mingi la fileu castigat norocos cu un voleu agatat de fratii Bryan. Cu cateva minute in urma meciul fusese mai aproape ca niciodata sa fie castigat, dar nici acum nu erau departe. Tensiune vizibila si dintr-o data arbitrul anunta meci; Lindsted privea racheta ce tocmai trimisese mingea din retur  in fileu, in timp ce Horia il privea pe el; noi toti urmaream pe ei.

Zambetele fortate ascundeau mahnirea oportunitatii scapate printre degete; si noi si ei priveam in gol dupa zeci de minute de speranta si extaz. “A fost vorba de sansa” inchid scurt fratii Bryan interviul “on court” si tenisul merge mai departe. Aproape de prima finala la dublu la Australian Open a fost sa fie un episod totusi frumos; cine stie ce va aduce timpul.

Ajunsesem acasa intre timp si mass media anunta o victorie; tot a lui Horia si tot la Melbourne. M-am bucurat nespus si am trimis scurt un bbm, stiind incarcatura acumulata dupa meciul pierdut; pana la urma, toate parca au un sens. Si poate cel mai important este sa fie inteles ca Horia nu a pierdut un meci acolo; poate totusi intro zi si ziarele din Romania vor incerca sa scrie mai putin din birourile prafuite de parfum de camera si mai aproape de realitate … pentru ca Horia a fost mai aproape ca niciodata sa invinga impreuna cu Lindsted o echipa formidabila. Restul vin de la sine, fie ele si randurile “pro” sport.

Cu drag

Desi se anunta un meci interesant intre Hewitt si Djokovic, armele lipsa ale australianului au condus spre un final linistit, poate mult prea linistit decat isi imagina intreaga arena Rod Laver si un intreg arsenal de “aussies”. Ce s-a intamplat in setul trei, probabil multi numesc o revenire miraculoasa a celui ce candva domina tenisul din spatele terenului, insa premizele unei continuari “controlate” pot fi privite ca atare.

De ce Nole?

Nu poate fi pus sub semnul intrebarii diferenta de viteza si nivel; de asemenea, nici neputinta generala a lui Lleyton. Ar fi fost atat de sobru sa se termine brusc un meci visat la cu totul alta scara; pana la urma, in fata propriilor suporteri si poate pentru una din ultimele dati, orice fost campion merita un moment de glorie, iar asta a stiut Nole sa fructifice. Cine a ascultat interviul luat pe teren dupa meci, ar fi inteles ca de la campion la campion respectul exista, tributul unor vremuri de odinioara fiind adus la suprafata.

Si o minte de geniu. A pierdut la puncte si cateva zeci de minute in plus, insa a castigat si un public. Pentru meciurile care urmeaza, probabil nevoia de sprijin reprezinta pentru Nole o arma secreta ce aduna psihologic votul de incredere al celui ce plateste ca sa aplaude. In vremuri in care diferenta de valoare si imagine este atat de sensibila intre primii 4 jucatori ai lumii, apar noi solutii de atragere a suporterilor, dar de departe aceasta a fost una dintre cele mai subtile si bine alese.

Cu drag

… sub picioarele alor nostri juniori seamana cu expeditiile lui Columb sau Magellan traite modern si oarecum mai relaxat. Emotiile intalnirii cu visul anilor de munca trecuti se intretaie permanent cu ambitia enorma de a isi grava numele adanc si din ce in ce mai mult pe unul din tablourile principale. Este de ce nu o combinatie frumoasa ce face tenisul de juniori unic prin prism faptului ca “prima data” nu se uita niciodata, insa uneori tabloul idealist imaginat suporta schimbari. Din pacate si greu de digerat.

Vorba aceea, la asteptari mari … si dezamagiri mari. Este bine insa ca lectiile progresului se invata pe pielea lor cat mai devreme ca si varsta si nu din povestiri eroice; se simte altfel, miroase altfel, inseamna totusi o altfel de perceptie.

Poate cel mai important lucru ramane faptul ca marea lor majoritate uita ca au venit sa joace ei si ceva tenis. Sunt pur si simplu atrasi de tot ceea ce se intampla in jurul lor incat la orice efort de concentrare chicotesc galagios; trecuse Roger catre antrenament, de exemplu. In plus, zgomotul provocat de musuroiul de spectatori distrage si mai mult atentia la ceea ce este de facut, lasand organismul prada unui efort continuu de constientizare a ceea ce se intampla.

Sa nu ii intelegi? Nu ai cum sa nu … iar Melbourne Park ramane pentru ei un prim loc ce isi doresc sa devina macar pentru inca o data gazda. Pana atunci, lectiile se predau; nu exista profesor, poate doar un indrumator. De restul se ocupa tenisul si capacitatea fiecaruia de a intelege si pune in practica cat mai multe pentru ei. Cel putin au inteles ca in momentul cand ei pierd tenisul nu se opreste; el merge mai departe. Si atunci, ce cauta de fapt ei acolo?

Din Melbourne Park lucrurile se vad ca de multe ori altfel; de oriunde alt undeva totul se vede insa brut prin prisma rezultatului. Pana la urma asa se castiga experienta; cu un pic de investitie umana: lacrimi, pareri de rau, dezamagiri … si o dorinta acerba pentru un nou inceput. De o parte si de alta, din ambele unghiuri …

Cu drag

… totul se plateste diferit. Cat insa de diferit din moment ce de la acelasi operator de telefonie mobila primesti pe acelasi numar de telefon 2 mesaje de informare complet diferite? Habar nu am, insa am avut posibilitatea de a incerca sa vad ce se taxeaza, ori varianta normala ori varianta de tip superoferta. Am ales sa opresc telefonul pentru a nu pierde timpul cu vreo reclamatie cand ajung acasa. Sau de fapt ar trebui sa le spun totusi ca in timp ce mana dreapta stoarce buzunarul clientului, mana stanga face o superoferta din datoria deja acumulata.

Cam asa e si la tenis cand esti in roaming; costurile cresc considerabil cand vorbim de servicii la inaltime si de cele mai multe ori investitia de acoperire a lor te poate prinde pe picior gresit. Ce, iar am inceput sa scriu pe’ntelesul numai al meu, nu? Probabil; sau nu. Depinde de capacitatea fiecaruia de a intelege scrisul cu rosu, precum si de a constientiza anumiti pasi. In fapt, indiferent de domeniu cred ca taxarea se face la minut, dupa tariful cel mai bun posibil dintre cele mai scumpe oferte … umane, financiare, logitistice, educationale.

Cand esti in roaming lucrurile devin mai simple mereu: nu imi convine, inchid. Sau platesc. Acasa in schimb, negociez. Intre timp am ajuns in Melbourne Park azi; acelasi colos aproape ca a ramas neclintitit vremii prin care trecem.

Despre ce am vorbit pana acum? Nu stiu, e tarziu si ma bag la somn … ca doar suntem in roaming.

Cu drag

… si cred ca am gresit tara. Sau stirile. Sau ma insel eu?

Se pare ca nu. Nici nu doresc sa scriu despre, probabil si pentru ca nici cand esti plecat din tara nu vezi lucrile altfel decat asa cum le traiesti in fiecare zi, cu un gust amar de gutuie petrecuta de soare.

Departe de masinile incendiate, bordurile risipite, politicieni oportunisti … lucrurile se traiesc altfel. Mai simplu sau macar cu un sens, fie el castigator sau nu. De cateva zile soarele paleste tot ce misca, tenisul platind tribut constant; plouase destul de mult inainte pentru a ne intreba daca intradevar si aici lucrurile se schimba asa pe neasteptate.

Sportivii se intrec care pe care din dorinta de a stoarce punctele in joc; unii reusesc, altii nu, dar zilele curg incet si sigur. Dintre ai nostri, Ilka Csoregi a ramas in competitia din Traralgon, punctand sfertul de finala pe care il va juca maine. In Melbourne, tot dintre ai nostri foarte putini au trecut mai departe de primul tur.

Dintre toate insa, parca totul e mai frumos decat acasa. Maine o sa intru din nou pe net; poate macar “goagal” imi va aduce o alta perspectiva asupra evenimentelor de acasa. Pana la urma, si acolo zilele curg.

Cu drag

Departe de casa; si totusi in sfarsit o oportunitate de a mai scrie pe blog cate ceva. La cateva zile de la artificiile ce anuntau inceputul unui an nou, tenisul mare si asistentul permanent, tenisul juvenil, se reunesc in Melbourne pentru primul turneu de grand slam al anului. Pentru noi toti pasionatii de sportul alb, evenimentul este unul suprem; ciudat insa, pentru ei australienii este doar unul din evenimentele ce se intampla si asta prin prisma faptului ca varietatea sporturilor practicate pe taramul austral este mare. Sau cel putin diferita fata de ceea ce cunoastem noi.

Atmosfera insa este incinsa daca revenim la subiectul principal; in Melbourne azi se termina tabloul  de calificari, in timp ce turneele pregatitoare din circuitul ATP si WTA isi desemneaza castigatorii. In randul juniorilor incepe turneul pregatitor din Traralgon, in timp ce calificarile aceluiasi turneu aproape ca s-au terminat.

Asadar, departe de casa si aproape de tenisul australian; mai precis cu juniorii in Traralgon si din pacate cei doi juniori ce au jucat calificarile nu au reusit sa treaca de incercarile inedite: vant, teren de greenset, fus orar, adversari incomozi ca si stil de joc. Insa, nimic nu e pierdut daca lucrurile sunt percepute constructiv.

La final, lucrurile pot fi si definite: suntem aici o echipa mare: Ilka Csoregi, Elena Cadar, Irina Bara, Ioana Rosca, Vinti Stefan, Sulea Tudor, Toni Gaspar si eu. La aproape 200 km departare s-au adunat si seniorii. Cel putin prin prisma cifrelor, tenisul romanesc avanseaza. Sigur, ramane ca rezultatele sa fie si cele sperate, insa sansele se maresc de la an la an.

Sa ne auzim cu bine,

Cu drag

In perioada 9-10 decembrie 2011, la Centrul National de Tenis. Detalii pe site-ul Federatiei Romane de Tenis.

Va astept cu drag,